DIN NOU DESPRE CREDINTA SI BOLI

M-am intors din Romania tulburata de o multime de contrarietati. 

Incet, incet, nebunia comunicarii digital-vizuale sapa!
Si lucrurile devin grave cand e vorba de boala si credinta. 

Si din directia asta bat vanturi tare reci...

Pe vremea tineretii mele circula un banc cu inundatiile, Bula si ... Dumnezeu, si, oricat de ireverentios si nepotrivit cu linia blogului meu ar fi el, contine o oarecare intelepciune, un "ce" subinteles, de bun simt.

Satul lui Bula era amenintat de viitura. Toata lumea alerga disperata sa-si salveze bunurile si pe ei insisi din calea prapadului, numai Bula, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui il intreabara:
- Ce faci, Bula? Nu vezi ca vin apele peste noi? Fugi, salveaza-te!
- Nici nu ma gandesc! Eu stau aici cuminte, ca ma salveaza Dumnezeu…
Zis si facut. Vin suvoaiele peste sat. Bula, se urca pe acoperisul casei si sta si asteapta. Un grup de oameni trece pe langa casa lui intr-o barca de salvare.
- Ce faci, Bula, acolo sus? Sari in barca, ca ai sa te ineci!
- Nu, raman aici! Dumnezeu e mare si puternic si ma va salva!
- Treaba ta!
Mai sta ce mai sta, trece si cea de-a doua barca pe langa el.
- Hai, Bula, sari in barca si salveaza-te!
- Nu, nu! Dumnezeu e mare si ma va salva!
- Ma, Bula, esti nebun, hai odata, ca te ia apa!
- Nu!
Pleaca si a doua barca. La cea de a treia barca, povestea se repeta.
Apoi, Bula moare inecat si ajunge in Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere si cere sa fie lasat sa vorbeasca cu Dumnezeu.
- Pai bine, Doamne! Eu ma rog atata la tine… iti dau toata increderea mea si tu ma lasi sa mor?!?
- Cum ziceai ca te cheama? intreaba Dumnezeu.
- Bula.
Cauta Dumnezeu in registrul lui si gaseste numele lui Bula.
- Mai, Bula, nu stiu cum sa-ti spun… dar la mine aici scrie ca ti-am trimis trei barci!

Sursa: internet

Despre interdependenta intre credinta si boala este plina Sfanta Scriptura, plina de exemple si invataminte.

Il vedem asadar pe Iisus atingand oameni si vindecand miraculos boli, facand mutii sa vorbeasca si orbii sa vada, inviind chiar mortii! El insa era Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat!

Ni se mai spune in Scriptura ca apostolii, desi credeau in El si in Unul Dumnezeu, nu reuseau sa faca aceleasi minuni, si mai vedem ca, atunci cand au reusit aceasta, ei au fost plini de Duhul Sfant! 

Sfintii au reusit multe dar nu si sa invinga moartea. Ea vine din voia si cu voia lui Dumnezeu!

Boala, cu suferinta si cu frica de moarte, inerenta si omeneasca, care vin cu ea, este o cale spre mantuire, si de aceea ingaduita de Dumnezeu. 

In fata bolii e necesar sa avem nadejde, credinta nestramutata dar si intelepciune! Sa intelegem ca "a muri" este, pentru un crestin, o trecere si nu un sfarsit!

Suferinta ar trebui sa ne aduca smerenie si comuniune cu Dumnezeu.
Dar smerenia vine odata cu intrebari: 
Cata credinta am? Cred intr-atat incat sa fiu in stare sa mut muntii din loc?

Si totusi, nu cumva Dumnezeu ne trimite barci de salvare pe care nu le luam in seama din pricina mandriei ori/si a prea multor cugetari ?

Crezand, ne punem in Dumnezeu toata nadejdea noastra.
Trebuie oare ca rugandu-ne Lui si cu deplina credinta sa Ii cerem totul?
Raspundul este DA! 

Exista insa o conditie: sa nu incetam sa facem tot ceea ce depinde de noi!
Dumnezeu va interveni atunci cand noi nu mai avem nimic de facut. Pentru ca "suntem impreuna-lucratori cu Dumnezeu"(I Cor. 3, 9) si, ca impreuna-lucratori  trebuie sa ne achitam de sarcinile noastre si nu sa asteptam ajutorul lui Dumnezeu, doar pentru ca noi consideram suficient sa credem in El si sa ne rugam Lui!
Cum ar fi viata noastra daca Dumnezeu ar face totul?

Dumnezeu ne ajuta cand e nevoie si este indecent si imoral sa Ii cerem ceea ce am fi putut face noi.
El inervine acolo unde noi nu mai putem interveni.
El este pretutindeni, in tot locul si in tot ceasul, ne este alaturi si asculta rugaciunile noastre spuse cu credinta, din inima! 

Noi insa trebuie sa traim, sa implinim ceea ce viata ne pune in cale si sa ne rugam sa tinem calea cea buna, sa nu trandavim si nici sa umblam nauci, bazandu-ne pe ajutorul lui Dumnezeu, sa luam deciziile corecte!

Ma framanta o intrebare: Oare descoperirile cercetatorilor nu sunt si ele rodul intelepciunii daruite omului de Dumnezeu? 

Nu cumva sutele de ani de rugaciuni ale milioanelor de mame indoliate din istorie au ajuns la Dumnezeu si El s-a indurat de urmasii lor, ingaduind oamenilor - prin alti oameni - sa se vindece de anumite boli? - caci rugaciunea este si ea o mostenire si inca una pentru eternitate!

Cine poate spune ca stiinta nu e buna de nimic, ca nu ar fi contribuit la cresterea sperantei de viata la care lumea a ajuns astazi ?
Generatiile lui Eminescu au murit in floarea varstei  decimate de tuberculoza si febra tifoida, asa cum lumea noastra moare azi de cancer.

Sa ignori un tratament care te poate ajuta nu cred ca inseamna credinta. 

Si, daca esti crestin, ar trebui sa te intrebi daca nu cumva esti stapanit de mandria de a crede ca tu ai atata credinta incat poti sa te vindeci caci Domnul stie cat esti tu de... perfect.

Este vorba doar de credulitate?

Caci, asa cum zice un proverb romanesc, Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista!

Şi îndată ieşind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacov şi cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, şi îndată I-au vorbit despre ea. Şi apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea le slujea. Iar când s-a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii. Şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El e Hristos. Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo. 
Marcu 1, 29-35