Din ciclul: POVESTIRI DIN VECHIULUI TESTAMENT , PILDA COPACILOR

Povestile anterioare - cea a lui Ghedeon si cea a lui Abimelec - sunt absolut necesare pentru a putea intelege,  a ne situa, geografic si istoric, in spatiu si timp!

Sa ne amintim ca iudeii isi doreau, in acea epoca, un rege, ceea ce avea sa marcheze inceputul departarii lor de Cel Care ii condusese pana atunci, adica de Dumnezeu!

Dupa moartea lui Ghedeon, unul din fiii sai, Abimelec, si-a ucis toţi fraţii - cu exceptia unuia, Iotam -  si s-a proclamat rege.

Abimelec  a adunat poporul lângă stejarul lui Avraam şi al lui Iacov (strămoşii iudeilor), la Sichem,  un loc istoric foarte important, ales anume pentru a capata astfel o oarecare legitimitate .

Dar, de pe Muntele Garizim, din apropiere, Iotam s-a adresat si el mulţimii, rostind mai intai o fabula - Pilda copacilor - pe care o si descifreaza, condamnandu-l pe Abimelec si pe cei cu care a uneltit sa devina rege.

Fabula lui Iotam, despre care am mai scris si cu o alta ocazie, evoca momentul in care copacii ar fi decis să-şi puna si ei un împărat care sa domneasca peste ei.

In intreaga Scriptura natura creata, in toata complexitatea si perfectiunea ei, participa, legand permanent pe om de Dumnezeu, fiind totodata dovada a grijii si puterii Sale! 

Vechiul Testament este plin de metafore, de alegorii, de exemple, dar fabule... sunt doar doua:  "PILDA COPACILOR" sau „fabula/ apologul lui Iotam”, care se gaseste in Cartea Judecatori, cap 9.(socotita „cel mai vechi monument literar de acest gen, care se află în Sfânta Scriptură”[1]) şi o alta, care se afla in a IVa Carte a Regilor 14, 9-10[2]. 

Maşalul este o poezie didactică care îmbracă forme foarte variate [3]) , fiind o specie literară orientala prin care se facea pedagogie (educatie morala) indirecta, ascultatorii fiind invitati sa gaseasca talcului! Prin asta se urmarea captarea atentiei auditoriului, morala putand fi mai usor fixata in memorie!

Iata textul biblic:

"După aceea s-au adunat toţi locuitorii Sichemului şi toată casa lui Milo şi s-au dus de au pus rege pe Abimelec la stejarul cel de lângă Sichem.
Iar dacă s-a spus acestea lui Iotam, acesta s-a dus şi a stat pe vârful muntelui Garizim şi, ridicându-şi glasul, a strigat şi a zis: "Ascultaţi-mă, locuitori ai Sichemului, şi Dumnezeu să vă asculte!

S-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei. 

Şi au zis către măslin: Domneşte peste noi!
Iar măslinul a zis: Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?
Atunci copacii au zis către smochin: Vino tu şi domneşte peste noi!
Dar şi smochinul a răspuns Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii?
Apoi au zis copacii către viţa de vie: Vino tu de domneşte peste noi!
Şi viţa de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii? 

În cele din urmă au zis toţi copacii către un spin: Vino tu şi domneşte peste noi!
Iar spinul a zis către copaci: Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului.

Discursul lui Iotam, care continua cu explicatii, dupa rostirea fabulei, ii arata cu degetul pe co-participantii acestui "puci", rostind chiar un blestem, care avea chiar sa se si implineasca!

Aşadar luaţi seama: După dreptate şi după adevăr v-aţi purtat voi, când aţi pus rege pe Abimelec? Şi bine aţi făcut ce ati făcut cu Ierubaal şi cu casa lui? Şi v-aţi purtat oare potrivit Cu binefacerile lui?
Tatăl meu a luptat pentru voi, fără să-şi cruţe viaţa, şi v-a izbăvit din mâna Madianiţilor; Iar voi v-aţi sculat acum împotriva casei tatălui meu şi aţi ucis pe cei şaptezeci de feciori ai tatălui meu pe o piatră şi aţi pus rege peste locuitorii Sichemului pe Abimelec, fiul unei roabe a lui, pentru că e fratele vostru.
Dacă voi v-aţi purtat după adevăr şi după dreptate cu Ierubaal şi cu casa lui, atunci să fie asupra voastră binecuvântare şi să vă bucuraţi de Abimelec şi să se bucure şi el de voi!
Dacă insă nu, atunci să iasă foc din Abimelec şi să ardă pe locuitorii Sichemului şi toată casa lui Milo; să iasă foc din locuitorii Sichemului şi din casa lui Milo şi să ardă pe Abimalec".

Textul urmareste apoi cursul istoriei, explicand astfel, inca o data, ca omul isi face cu mana sa viitorul, fiecare fapta avand consecintele ei, atat personale cat si colective!

Si... a fugit Iotam şi s-a făcut nevăzut şi s-a dus la Beer şi a trăit acolo, ascunzându-se de fratele său, Abimelec.

Iar Abimelec a domnit peste Israel trei ani.
După aceea a trimis Dumnezeu un duh rău între Abimelec şi între locuitorii Sichemului, nemaivoind locuitorii din Sichem să se supună lui Abimelec; Ca astfel să vină răzbunarea pentru cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal şi sângele lor să se întoarcă asupra lui Abimelec, fratele lor, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sichemului care au îmbărbătat mâna lui ca să-şi ucidă fraţii.
Şi au trimis locuitorii Sichemului împotriva lui oameni la pândă pe vârfurile munţilor, ca să prade pe oricine va trece pe lângă ei pe cale. Şi s-a spus aceasta lui Abimelec.
Atunci a venit şi Gaal, fiul lui Ebed, cu fraţii săi, la Sichem şi au umblat ei prin Sichem; iar locuitorii Sichemului s-au încrezut în el.
Apoi au ieşit ei în ţarină şi au cules viile, au stors strugurii, au făcut praznic şi s-au dus la casa dumnezeului lor, unde au mâncat şi au băut şi au blestemat pe Abimelec.
Gaal însă, fiul lui Ebed, zicea: "Cine este Abimelec şi ce este Sichemul, ca să-i slujim? Nu este el, oare, fiul lui Ierubaal, şi căpetenia cea mai de seamă a Sichemului nu este oare Zebul? Să slujiţi mai bine urmaşilor lui Hemor, tatăl lui Sichem, iar aceluia pentru ce să-i slujim?  De mi-ar da cineva poporul acesta pe mâna mea, eu aş alunga pe Abimelec". 

Atunci s-a zis lui Abimelec: "Înmulţeşte-ţi oştirea şi ieşi!
Iar Zebul, căpetenia cetăţii, a aflat ce zisese Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a aprins de mânie.
Apoi a trimis el cu vicleşug soli la Abimelec, ca să-i spună: "Iată Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui au venit în Sichem şi aţâţă cetatea împotriva ta.
Scoală dar la noapte, tu şi poporul care e eu tine, şi stai de pândă în câmp;
Iar dimineaţa, la răsăritul soarelui, scoală repede şi înaintează spre cetate; şi când ei şi poporul ce este cu ei var ieşi la tine, atunci să faci cu ei ce se va pricepe mâna ta".
S-a sculat deci Abimelec noaptea şi tot poporul ce era cu dânsul şi au stat da pândă la Sichem patru cete.
Iar dimineaţa, Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit şi a stat în poarta cetăţii. Atunci s-a sculat Abimelec şi poporul ce era cu el în ascunzătoare.
Gaal însă, văzând poporul, a zis câtre Zebul: "Iată poporul se coboară de pe vârful munţilor". Iar Zebul i-a răspuns: "Umbrele munţilor ţi se par oameni".
Şi a grăit iarăşi Gaal şi a zis: "Iată poporul se coboară de pe înălţime şi o ceată vine de la stejarul Meanim".
A zis atunci Zebul: "Unde sunt buzele tale care ziceau: "Cine este Abimelec, ca să-i slujim lui? Acesta este poporul pe care tu l-ai nesocotit. Ieşi acum şi te luptă cu dânsul!"
Şi s-a dus Gaal în fruntea locuitorilor Sichemului şi s-a luptat cu Abimelec.
Şi s-a năpustit Abimelec asupra lui şi el a fugit de dânsul şi au căzut mulţi ucişi până la porţile cetăţii.
Abimelec însă a rămas în Aruma; iar pe Gaal şi pe fraţii lui i-a alungat Zebul, ca să nu mai locuiască Sichem.
A doua zi a ieşit poporul la câmp şi au spus despre acestea lui Abimelec.
Iar acesta şi-a luat poporul său şi l-a împărţit în trei cete şi l-a pus la pândă în câmp. Şi văzând că a ieşit popor din cetate, s-a ridicat asupra acelora şi i-a ucis.
Pe când Abimelec şi cetele ce erau cu dânsul s-au apropiat şi s-au oprit la porţile cetăţii, celelalte două cete, tăbărând asupra tuturor celor ce erau În câmp, i-au ucis.
Şi s-a luptat Abimelec cu cetatea toată ziua aceea, a luat cetatea, a ucis poporul care era în ea şi a dărâmat cetatea şi a presărat locul ei cu sare.
Auzind de acestea, toţi acei ce erau în turnul Sichemului s-au dus în turnul capiştei lui Baal-Berit.
Dar i s-a spus lui Abimelec că s-au adunat acolo toţi cei ce fuseseră în turnul Sichemului.
Atunci Abimelec s-a dus în muntele Ţalmon, el şi tot poporul ce era eu dânsul; a luat Abimelec cu sine topoare şi a tăiat lemne din pădure şi le-a pus pe umăr şi a zis către popor: "Aţi văzut ce am făcut eu? Faceţi repede şi voi ceea ce am făcut eu!"
Şi a tăiat fiecare din popor lemne şi s-au dus toţi cu Abimelec şi le-au pus sub turn şi au aprins cu ele turnul; şi au murit toţi cei ce erau în turnul Sichemului, aproape o mie de bărbaţi şi de femei.
După aceea s-a dus Abimelec la Teveţ şi a împresurat Teveţul şi l-a luat.
Şi era în mijlocul cetăţii un turn întărit şi au fugit acolo toţi bărbaţii şi femeile şi toţi oamenii din cetate; şi l-au încuiat şi s-au suit pe acoperişul turnului.
Abimelec însă a venit la turn şi l-a împresurat şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i dea foc.
Atunci o femeie a aruncat o bucată de piatră de râşniţă în capul lui Abimelec şi i-a spart capul.
Abimelec a chemat îndată un tânăr, care era purtătorul de arme al său, şi i-a zis: "Scoate-ţi sabia şi mă ucide, ca să nu zică despre mine: A fost ucis de o femeie". Şi l-a străpuns tânărul acela şi a murit.
Când au văzut Israeliţii că a murit Abimelec, s-a dus fiecare la locul său.
Aşa a plătit Dumnezeu lui Abimelec, pentru nelegiuirea pe care el o făptuise faţă de tatăl său, ucigând pe cei şaptezeci de fraţi ai săi.

Şi toate nelegiuirile locuitorilor Sichemului le-a întors Dumnezeu asupra capului lor. Şi aşa i-a ajuns blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal. 

Cand e vorba copaci, trebuie sa facem o mica distinctie, caci cei care fac poame, fructe comestibile, ii numim pomi, in timp ce altii fac doar umbra sau nici macar atat! 

Asadar intelegem ca aici e vorba de copaci, in general ! 

În cultura şi religia ebraică, copacul joacă un rol deosebit de important,  avand simboluri aparte! 

- Istoria omenirii începe cu un pom - cel al cunoştinţei binelui şi al răului, care a pricinuit caderea primilor oameni (Fac. 2, 9; 16-17). 

- Stejarul de la Mamvri este locul in care Patriarhul Avraam a primit descoperirea Sfintei Treimi (Fac. 18, 1-16)!

- Apoi, rugul (tufişul) aprins al lui Moise (Ieş. 3, 1-4), toiagul lui Aaron (Num. 17, 1-11), Chivotului Legii (I Regi 5, 6-10), precum şi Templului din Ierusalim (II Paral. 3-4), toate au vana copacului.

Incepând cu Adam si copacul cunostintei binelui si a raului, pana la lemnul crucii, pe care a fost rastignit trupul Lui Hristos, genealogia Mântuitorului are o legatura mistica cu lemnul! 

Dintre toti copacii pomeniti in Scriptura,

Maslinul, Smochinul si Vita de Vie, sunt socotiti nu doar roditori ci si profetici, mesianici!

In fabula, copacii  au mers mai intai la Maslin si i-au propus sa domneasca peste ei! 

Iar măslinul a zis: "Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?"

Măslinul („zait”)  era considerat un simbol al familiei numeroase, al frăţietăţii, al smereniei

şi al păcii! Măslinele au constituit mereu o importantă sursă de hrană. Din măsline  se obţine cel mai bun undelemn  iar undelemnul

in afara de hrana si leac (caci înmuia şi alina rănile), alimenta si opaiţele! 

Vorbind de grasimea sa, Maslinul da un mesaj profetic, caci untdelemnul simbolizeaza 

dobândirea Duhului Sfânt!

Maslinul nu vrea sa dea darul Duhului Sfant

pentru puterea lumeasca !

Atunci copacii au zis către smochin: 

Vino tu şi domneşte peste noi!
Dar şi smochinul a răspuns Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii?

Smochinul („teena”) – este cunoscut de mii de ani, fiind descoperit înainte de grâu și este si el un arbore profetic în Biblie. 

Specificitatea smochinului este aceea că produce fructe de două ori pe an, încărcându-şi permanent ramurile, atat cu fructe verzi cat şi cu fructe coapte, rămase din florescenţa anterioară!

Fiind un pom rămuros, face si multă umbră, deosebit de pretioasa într-o ţară însorită ca Israelul! 

După, cum bine se știe, Adam și Eva "s-au ascuns" sub frunze de smochin! Noul Testament ia

smochinul ca motiv al bunei rodiri, ca si al nerodirii,  poporului lui Dumnezeu! 

Simbol al belșugului, cunoașterii, vieții, al nemuririi, iluminării, al fertilității, smochinul a fost apreciat și chiar venerat dintotdeauna. Evreii considerau smochinele aducătoare de prosperitate și bunăstare de aceea apreciau foarte mult acest arbore și chiar îl venerau, fiind simbol al belşugului si al binecuvântării divine.

Smochinul fabulei nu da bucuria nici el dulceata acestei binecuvantari pentru a avea putere!

Apoi au zis copacii către viţa de vie: Vino tu de domneşte peste noi!

Viţa de vie („ghefen”) – este considerata un arbore caci are un trunchi, fiind unul din cei 3 arbori profetici!

După măslin şi smochin, vita de vie era planta cea mai raspandita  in Ţara Sfântă. 

Deseori, vita era lăsată să se întindă în smochin, simbolizând, în accepţiunea iudaica, viaţa  paşnică (cf. I Regi 4, 25).

Intocmai smochinului, si vita de vie da omului sansa de a alege masura, calea de mijloc, de a face deosebirea intre bine si rau!

Şi viţa de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii? 

Nereusind sa convinga nici unul din pomii "de vaza", copacii i-au propus atunci spinului sa-i conduca! "Vino tu şi domneşte peste noi!"

Spinul insa, in mod surprinzator, este arogant, emite pretentii si este chiar amenintator, desi nu este nici merituos, nici de folos!

Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului.

O talcuire, care imi pare mai aproape de puterea mea de analiza, am gasit-o la  Sf. Nil Ascetul, care explică : 

„Iar că e propriu oamenilor uşurateci, care n-au de la ei înşişi nici un folos, să ia asupra lor uşor conducerea altora, e vădit şi din experienţă. 

Căci nu s-ar îndemna cineva, care a gustat liniştea şi a început cât de cât să se ocupe cu contemplaţia, să-şi lege mintea de grijile celor trupeşti, desi având-o de la cunoştinţă şi trăgând-o spre lucrurile pământeşti, odată ce se află în cele înalte. (…) 

Şi a zis viţa: "Lăsa-voi eu oare rodul meu cel bun, pe care l-a slăvit Dumnezeu şi oamenii, ca să merg să stăpânesc peste copaci?" De asemenea n-a primit nici smochinul pentru dulceaţa lui, nici măslinul pentru uleiul lui. Mărăcinele însă, lemn neroditor şi spinos, a primit stăpânirea, o stăpânire care nu avea în ea şi nu afla nici în copacii supuşi nimic care să o facă plăcută. 

Căci pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai pădurii, că au lipsă de conducere. Astfel precum viţa, smochinul şi măslinul n-au primit să stăpânească peste copacii pădurii, bucurându-se mai mult de rodul lor decât de cinstea domniei, tot aşa cei ce văd în ei un rod al virtuţii şi simt folosul lui, chiar dacă îi vor sili mulţi la această domnie, nu primesc, preţuind mai mult folosul lor decât conducerea altora”. 

Iar mai departe, comentând morala fabulei, Sf. Nil zice: 

„Iar bles­temul, pe care li l-a vestit în parabolă mărăcinele copacilor, vine şi asupra oamenilor care fac la fel cu aceia. 

Căci sau va ieşi, zice Scriptura, foc din mărăcine şi va mistui copacii pădurii, sau va ieşi din copaci şi va mistui mărăcinele!” 

Aşadar şi Iotam, cel care rosteşte fabula, poate fi identificat şi el cu spinul, în măsura în care, prin cuvântul său, el a produs „focul” care a dus la mistuirea tentativei de conducător (nelegitim) a lui Abimelec.

În fabulă, totul graviteaza în jurul spinului care îl închipuie pe Abimelec. Spinul este o plantă care nu poate produce nici macar umbra (aluzie la neputinţa de a săvârşi binele). 

De asemenea, prin sintagma „de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului”, Iotam prooroceşte sfârşitul lui Abimelec (vezi Jud. 9, 16-20),  şi anunta dumva si intrasigenţa sa faţă de cei care se opun lui (omul drept simbolizat de cedru).[20]

E o învăţătură de minte fireasca şi repetabila de-a lungul istoriei, pana în zilele noastre: modelele autentice sunt date (de bunăvoie sau forţat) la o parte şi înlocuite cu surogate! In mari demnitati ajung semidocţii şi inculţii – oameni de nimic, care nu contribuie cu nimic la binele comunitatii ci, din contră, aduc dezbinare şi tiranie. 

Sf. Nil Ascetul arată că: „Celor ce sunt puşi peste oameni, felurimea năravurilor şi viclenia gândurilor le face foarte grea conducerea, şi cei ce o primesc trebuie să se pregătească pentru o luptă obositoare. Ei tre­buie să îndure fără supărare scăderile tuturor, iar datoriile neîmplinite din pricina neştiinţei să-i facă să le cunoască, cu îndelungă răbdare”. 

Căci „dintre toate lucrurile, cel mai ostenitor este să conduci sufletele!” [Sf. Nil Ascetul, Cuvânt ascetic]

Deşi am putea spune ca e veche "de cand lumea",  această fabulă este de o actualitate tulburatoare, chiar dezamagitor de actuala! 

Caci, personal, am avut senzatia ca ne invartim in cerc fara sa gasim iesirea spre ameliorare! 

Cea ce eu am inteles in cei 70 de ani de viata este ca cine nu invata din greseli este condamnat sa le repete!

Asta nu doar in viata personala ci si in cea colectiva!

Un popor care nu reuseste sa actioneze si ca entitate colectiva ci ramane doar o suma de indivizi... isi pierde in timp statutul de popor si devine... o gloata manipulabila!

Si astfel, firesc, nu poate veni decat ... o dictatura!