ucigatoare a vremurilor noastre, care este, intre altele, cancerul de san!
Unii se duc cu gandul la femeile pe care boala le-a ucis deja sau la cele care lupta, sufera si spera ca totul sa fie o gluma proasta... Cele ca mine afiseaza
un zambet... a curaj sau a neluare in seama! Unii ajuta efectiv pentru ca sa se gaseasca leacul bolii, altii fac o rugaciune!
In fine... toti si toate, incercam de fapt sa vedem - macar cu acest prilej - viata in roz!
Ca e sau nu roz... este o alta discutie dar asta este culoarea-simbol aleasa de militantii miscarii de sensibilizare a publicului vis-a-vis de cancerul de san!
In luna octombrie asadar suntem solidare si, pentru a arata asta,
purtam ceva de culoare roz... spre luare aminte.
Fara legatura cu octombrie roz (sau... cine stie?) azi, in biserica, s-au citit ... "VAI" -urile!
Este vorba de vai-urile Sf ap. Luca, varianta a Fericirilor mateiene.
Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor. Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi. Luca 6, 24-30
Nu! Cu siguranta Dumnezeu nu vrea sa fim nemangaiati, nici flamanzi, nici tristi si nicidecum..."prosti"!
Ce vrea El este ca atunci cand suntem fericiti, cand avem ce ne trebuie, cand ne bucuram... sa-L luam partas, sa ne amintim si sa recunoastem ca fara El nimic nu am putea face din toate cele pe care le facem.
Apoi sa ne gandim la cei ce sufera, la cei ce sunt in lipsuri si sunt nemangaiati! Si nu e vorba de empatia pe care o simtim (sau nu!) privind jurnalul de stiri, nici de disponibilitatea de a hrani porumbeii, nici de dragostea pentru cainii vagabonzi (desi si astea sunt importante). Langa noi adesea sunt si dureri si lipsuri pe care refuzam sa le vedem, sa le intelegem, sa le luam in seama!
Iubirea, cea dintai si cea mai mare porunca, este secretul fericirii!
Sa iubesti asa cum ai dori sa fii iubit tu. Asta e masura!
Sa poti sa te rogi pentru cel care ti-a facut rau este un exercitiu spiritual mai eficient decat toate meditatiile yoga!
Sa nu te mai crezi cel mai destept si sa admiti ca ai limite... Nu este o rusine sa nu stii totul! E doar imposibil sa stii!
Sa incerci sa privesti lucrurile si din alte unghiuri de vedere ... Asta este o adevarata gimnastica spirituala!
Suntem oare capabili sa recunoastem pustiul sufletesc ce s-a facut in noi si in lume de egoism si mandrie?
Ajuta, Doamne, neputintei noastre!
PS
Nu am mai scris de mult. Vara asta, care a trecut ca o parere, a venit cu multe alte prioritati...
Am dat si eu, ca toata lumea, vina pe timp, insa timpul, alaturi de spatiu, este doar o cusca in care suntem ferecati si in care ne zbatem pierzand-ne controlul din pricina disperarii de a nu-l putea opri.
Timpul - care nu a existat inaite de lume si nici nu va mai exista dincolo de ea - este una din cauzele fricilor noastre: cea de batranete, de moarte... si de tot ceea ce ne impiedica sa avem, sa vedem, sa pipaim, sa intelegem, sa controlam!
Poate mai corect ar fi sa spun ca atentia mea a fost concentrata pe alte puncte.
Am citit si nu am avut elan sa scriu, am ascultat mai mult decat am putut sa notez...
Cat despre timp... el ramane undeva intre mine si Dumnezeu...
