De 8 ani ma "antrenez" sa invat sa primesc suferinta ca pe un dar. Am depasit chiar 8 ani!
Timpul a trecut si tot ce tin minte este ca... am trecut!
Am uitat spaima, am uitat durerile, neputintele... Am in minte cateva flasuri, clipe, momente, si nu sunt capabila sa resimt ceva din suferintele prin care am trecut!
Cu ce am ramas? Cu bucuria regasirii mele in credinta!
Nu am invins eu, nu am facut eu nimic. Domnul m-a salvat!
Ceea ce imi este clar acum este faptul ca ma simteam atat de departe de El... Ma adanceam in singuratate, ma izolam si ii priveam pe toti cu ciuda - asta atunci cand reuseam sa mai
privesc in jur!
Si, cand ma asteptam mai putin, m-am simtit trasa in sus!
Intrebarea: "de ce eu, de ce mi se intampla mie asta?" a iesit din mintea mea si un gand nou m-a stapanit:
"Doamne, Iti multumesc pentru suferinta care m-a salvat!"
"Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie!"
Omul are in el un ciudat fel de a raspunde semenilor pentru ajutorul lor. Ceea ce inseamna "recunostinta" este, in general, detestare! Cred ca din acest motiv preferam sa dam mita, daruri, in fine ceva . Totul vine din oroarea ca nu cumva sa fim nevoiti sa purtam recunostinta cuiva!
Cel care te-a ajutat candva este martorul neputintelor tale si asta nu e usor de suportat!
Cu Dumnezeu insa nu merg legile omenesti.
Dumnezeu nu ramane niciodata dator! Orice jertfa este rasplatita. "Inima franta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi!" Si singurul nostru raspuns este dragostea!
Fara suferinta nu poti trece insa peste barierele ce-ti sunt puse in drumul spre iubirea de Dumnezeu!
...
Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis:
Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Ioan 16, 15-23
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu