EVANGHELIA DUMINICII A VI a, DUPA SFINTELE PASTI
Ioan 9, 1-38
În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii.
În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii.
Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveți pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbește cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! şi s-a închinat Lui.
Este oarecum surprinzator sa gasim aceasta Evanghelie la sfarsitul perioadei pascale, pentru ca evenimentul pe care il istoriseste se petrece inaintea Patimilor Mantuitorului.
Dar acest lucru e legat de pedagogia liturgica a Bisericii din Rasarit: primele trei duminici din perioada pascala se concentreaza asupra invierii lui Hristos, dupa cum este firesc, iar urmatoarele trei duminici se concentreaza asupra tainei apei
(a patra Duminica: tulburarea apei la Vitezda (vindecarea slabanogului), a cincea Duminica: apa vie (Samarineanca)si aici: saliva lui Hristos si apele Siloamului), pentru a ne pregati astfel pentru Cincizecime, caci
... apa este unul dintre semnele cele mai puternice ale Duhului Sfant!
PS
In Biblie gasim 7 manifestari concrete ale Duhului Sfant: porumbelul, vantul, focul, apa, uleiul, pecetea si arvuna!(np)
Viziunea occidentala este diferita, mai istorica: aceasta Evanghelie se citeste la sfarsitul Postului, in miercurea Luminarii, in ziua in care ochii catehumenilor se deschideau pentru ca li se transmitea solemn Simbolul de Credinta si Rugaciunea Domneasca (Tatal Nostru)(3).
Elementul cheie, aici, este asadar apa.
Contextul confirma aceasta.
Domnul S-a urcat la Ierusalim pentru Sarbatoarea Corturilor(4), iar „in ziua cea din urma, ziua cea mare a sarbatorii, Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: «Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea! Cel ce crede in Mine [.], rauri de apa vie vor curge din pantecele lui». Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca cei ce cred in El.” (In 7, 38-39).
Este un moment deosebit de greu pentru Hristos, Care da in Templu o invatatura de o exceptionala inaltime teologica ce se refera la El, personal, ca trimis al lui Dumnezeu, Fiul Tatalui ceresc, o invatatura care nu este primita de multime si care provoaca un conflict puternic in sanul ei, pentru ca Evreii vor sa-l lapideze (In 8, 59) inainte de Patima Sa trupeasca, El sufera o Patima sufleteasca.
Chiar in momentul in care iese din Templu, Iisus vede „un om orb din nastere” care cerseste, asezat langa o usa.
Viziunea occidentala este diferita, mai istorica: aceasta Evanghelie se citeste la sfarsitul Postului, in miercurea Luminarii, in ziua in care ochii catehumenilor se deschideau pentru ca li se transmitea solemn Simbolul de Credinta si Rugaciunea Domneasca (Tatal Nostru)(3).
Elementul cheie, aici, este asadar apa.
Contextul confirma aceasta.
Domnul S-a urcat la Ierusalim pentru Sarbatoarea Corturilor(4), iar „in ziua cea din urma, ziua cea mare a sarbatorii, Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: «Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea! Cel ce crede in Mine [.], rauri de apa vie vor curge din pantecele lui». Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca cei ce cred in El.” (In 7, 38-39).
Este un moment deosebit de greu pentru Hristos, Care da in Templu o invatatura de o exceptionala inaltime teologica ce se refera la El, personal, ca trimis al lui Dumnezeu, Fiul Tatalui ceresc, o invatatura care nu este primita de multime si care provoaca un conflict puternic in sanul ei, pentru ca Evreii vor sa-l lapideze (In 8, 59) inainte de Patima Sa trupeasca, El sufera o Patima sufleteasca.
Chiar in momentul in care iese din Templu, Iisus vede „un om orb din nastere” care cerseste, asezat langa o usa.
Domnul nu spune nimic. Dar Apostolii profita de ocazie ca sa-I puna o intrebare grea: „Invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?”
O problema imensa, care ii obsedeaza pe oameni pana in zilele noastre! Adesea abordam probleme duhovnicesti cu o mentalitate magica (cu conotatie juridica si morala), care privilegiaza legatura de la cauza la efect, uitand ca viata duhovniceasca e lipsita de orice automatism: omul este liber, dupa cum Dumnezeu este liber.
Hristos da un raspuns minunat, surprinzator: nu este vorba de pacat, ci se cuvine sa arat lumii ca sunt Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii. Infirmitatea de care e vorba aici va contribui la aceasta revelare. Iisus isi invata ucenicii sa deosebeasca intre fire si persoana.
Aceasta nu inseamna ca bolile omenirii, in general, nu sunt o consecinta a pacatului. Dar aceasta realitate teologica nu presupune faptul ca o anumita boala este consecinta unui anumit pacat pentru o anumita persoana, mai ales atunci cand este vorba de boli incurabile din nastere (boli, in general, genetice), care ne par cu totul nedrepte, deoarece copilul nu poate sa aleaga personal pacatul si impartasirea cu el, ci este nevinovat. Trebuie deci sa ne ferim de orice parere definitiva si sa avem doar mila
Hristos este milostiv: il vindeca imediat, dar dupa un ritual extrem de bogat in simboluri si aproape sacramental.
El scuipa pe jos si amesteca „tarana” (= Adam, in evreieste) cu saliva Sa dumnezeiasca, pentru a face tina, apoi pune aceasta cataplasma dumnezeiasca pe ochii orbului. Este o imagine simbolica a creatiei Omului in cea de a sasea zi: Fiul l-a zidit pe om din tarana care a fost umezita de aburul ce iesea din pamant (Facere 2, 6-7).
Apoi, Duhul a suflat peste el viata, suflet.
Saliva divina este simbolul iconomiei Duhului, caci este vorba despre „apa” (care da viata) si Duhul Care odihneste deplin in Fiul.
Actul sacramental pe care il face Hristos reprezinta re-crearea Omului.
Dar apoi, El cere omului bolnav sa se faca impreuna lucrator vindecarii sale, sa faca un efort, un demers: sa mearga si sa se scalde la scaldatoarea Siloamului .
Orbul il crede pe Iisus pe cuvant , asculta si este vindecat pe loc.
Siloam inseamna „trimis”, ne precizeaza Evanghelia.
- A merge pana la scaldatoarea aceea simbolizeaza intoarcerea la Dumnezeu,
- A se spala in ea simbolizeaza Botezul.
Este scufundat in apele Duhului, Care il regenereaza, il readuce la viata, la lumina lui Hristos.
O problema imensa, care ii obsedeaza pe oameni pana in zilele noastre! Adesea abordam probleme duhovnicesti cu o mentalitate magica (cu conotatie juridica si morala), care privilegiaza legatura de la cauza la efect, uitand ca viata duhovniceasca e lipsita de orice automatism: omul este liber, dupa cum Dumnezeu este liber.
Hristos da un raspuns minunat, surprinzator: nu este vorba de pacat, ci se cuvine sa arat lumii ca sunt Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii. Infirmitatea de care e vorba aici va contribui la aceasta revelare. Iisus isi invata ucenicii sa deosebeasca intre fire si persoana.
Aceasta nu inseamna ca bolile omenirii, in general, nu sunt o consecinta a pacatului. Dar aceasta realitate teologica nu presupune faptul ca o anumita boala este consecinta unui anumit pacat pentru o anumita persoana, mai ales atunci cand este vorba de boli incurabile din nastere (boli, in general, genetice), care ne par cu totul nedrepte, deoarece copilul nu poate sa aleaga personal pacatul si impartasirea cu el, ci este nevinovat. Trebuie deci sa ne ferim de orice parere definitiva si sa avem doar mila
Hristos este milostiv: il vindeca imediat, dar dupa un ritual extrem de bogat in simboluri si aproape sacramental.
El scuipa pe jos si amesteca „tarana” (= Adam, in evreieste) cu saliva Sa dumnezeiasca, pentru a face tina, apoi pune aceasta cataplasma dumnezeiasca pe ochii orbului. Este o imagine simbolica a creatiei Omului in cea de a sasea zi: Fiul l-a zidit pe om din tarana care a fost umezita de aburul ce iesea din pamant (Facere 2, 6-7).
Apoi, Duhul a suflat peste el viata, suflet.
Saliva divina este simbolul iconomiei Duhului, caci este vorba despre „apa” (care da viata) si Duhul Care odihneste deplin in Fiul.
Actul sacramental pe care il face Hristos reprezinta re-crearea Omului.
Dar apoi, El cere omului bolnav sa se faca impreuna lucrator vindecarii sale, sa faca un efort, un demers: sa mearga si sa se scalde la scaldatoarea Siloamului .
Orbul il crede pe Iisus pe cuvant , asculta si este vindecat pe loc.
Siloam inseamna „trimis”, ne precizeaza Evanghelia.
- A merge pana la scaldatoarea aceea simbolizeaza intoarcerea la Dumnezeu,
- A se spala in ea simbolizeaza Botezul.
Este scufundat in apele Duhului, Care il regenereaza, il readuce la viata, la lumina lui Hristos.
Avem aici un minunat exemplu de sinergie intre Dumnezeu si Om, iar din sinergia intre Cele doua brate ale Tatalui, Cei doi Trimisi, Cei doi Mangaietori, Fiul si Duhul, Fiul a zidit din nou, iar Duhul a redat Viata.
Aceasta incredibila minune creeaza o rasturnare in microcosmosul evreiesc din Ierusalim.
Toata lumea este neincrezatoare, vecinii, fariseii, parintii. Nimanui nu-i vine sa creada. Evanghelia ne istoriseste indelung cele patru intalniri care urmeaza evenimentulu si care au un caracter aproape comic. Fariseii sunt foarte incurcati de aceasta minune care deranjeaza. Singurul lucru care conteaza pentru ei este ca Iisus a facut aceasta minune intr-o zi de sambata!
Aceasta incredibila minune creeaza o rasturnare in microcosmosul evreiesc din Ierusalim.
Toata lumea este neincrezatoare, vecinii, fariseii, parintii. Nimanui nu-i vine sa creada. Evanghelia ne istoriseste indelung cele patru intalniri care urmeaza evenimentulu si care au un caracter aproape comic. Fariseii sunt foarte incurcati de aceasta minune care deranjeaza. Singurul lucru care conteaza pentru ei este ca Iisus a facut aceasta minune intr-o zi de sambata!
Ei nu se arata nicidecum bucurosi de vindecarea acestui bolnav incurabil, nu au nici o admiratie, nici o recunostinta fata de acest rabbi care, totusi, a facut lucruri „pe care nimeni altul nu le-a mai facut” (In 15, 24); chiar orbul vindecat raspunde fariseilor: „Din veac nu s-a auzit sa deschida cineva ochii unui orb din nastere”. Mai mult: in cele din urma il jignesc si il alunga pe omul ce fusese orb din nastere.
Orbirea omului poate fi tragica. Poate aduce oameni normali, chiar oameni „de bine”, sa devina ucigasi, monstri.
Orbirea omului poate fi tragica. Poate aduce oameni normali, chiar oameni „de bine”, sa devina ucigasi, monstri.
Pe acest rabbi din Nazaret, Care vindeca bolnavi incurabili si invia morti, il vor duce peste cateva luni la moarte. in tot timpul misiunii Sale pamantesti (3 ani) Hristos a spus mereu ca trebuie pus duhul mai presus decat litera, continutul mai presus decat continatorul, realitatea interioara mai presus de aparenta exterioara.
Si nu a fost auzit. I s-a reprosat ca nesocoteste Legea !
Si noi facem adeseori aceleasi pacate. Suntem foarte stricti in ceea ce priveste aplicarea legilor, a regulilor, a canoanelor, a obiceiurilor - care totusi sunt toate relative si schimbatoare - si ne ingrijim mai putin de starea interioara a sufletelor, a vietii lor duhovnicesti, de relatia lor intima cu Dumnezeu. Prima persoana care L-a vazut pe Hristos inviat (Maria Magdalena) si primul care a intrat in imparatia lui Dumnezeu (Talharul cel Bun) erau foarte putin canonici. Multi dintre cei care se cred duhovnicesti sunt atat de plini de ei insisi ca nu pot sa mai primeasca pe Dumnezeu: trec pe langa Cel Care este Viata, fara sa-L vada!
Personajul cel mai remarcabil in acest vodevil religios este orbul vindecat. Nu numai ca Sfantul Duh i-a deschis ochii trupesti, dar i-a deschis si ochii sufletesti. La fiecare intrebare care i se pune, raspunde printr-o „antiena” remarcabila: „Omul care se numeste Iisus a facut tina si a uns ochii mei si mi-a zis: Mergi la scaldatoarea Siloamului si te spala. Deci ducandu-ma si spalandu-ma, am vazut”. Dar face mai mult decat atat: are indrazneala de a raspunde fariseilor, cu inteligenta, si ii face de ras . Nemaistiind ce sa spuna, il alunga cu dispret („In pacate te-ai nascut tot tu ne inveti pe noi!’”).
Domnul, insa, a disparut. Aici este alta invatatura de capatai: Hristos savarseste acte taumaturgice, dar nu se leaga de persoane, spre deosebire de orice guru si pseudo-duhovnic; El ii lasa pe oameni liberi. Dumnezeu nu Se impune niciodata: Se propune numai. Asteapta ca si noi sa-L cautam: arunca nada si nadajduieste ca pestele va musca!
Dupa toata aceasta agitatie, il intalneste din nou pe fostul orb, in Templu, si Se arata dinadins lui. Omul s-a pregatit launtric prin vindecarea trupeasca: s-a schimbat, a evoluat, iar acum spune: Cred in Fiul lui Dumnezeu; si se inchina Lui. Ce paradox uimitor! Fariseii, ucenicii lui Moise, care urmeaza litera Legii si in aparenta traiesc duhovniceste, nu L-au vazut pe Mesia, pe Hristos. Iar orbul din nastere L-a vazut.
Adevarata orbire este cea a inimii. Numai inimile curate - cei care se leapada de ei insisi - pot vedea pe Dumnezeu.
Si nu a fost auzit. I s-a reprosat ca nesocoteste Legea !
Si noi facem adeseori aceleasi pacate. Suntem foarte stricti in ceea ce priveste aplicarea legilor, a regulilor, a canoanelor, a obiceiurilor - care totusi sunt toate relative si schimbatoare - si ne ingrijim mai putin de starea interioara a sufletelor, a vietii lor duhovnicesti, de relatia lor intima cu Dumnezeu. Prima persoana care L-a vazut pe Hristos inviat (Maria Magdalena) si primul care a intrat in imparatia lui Dumnezeu (Talharul cel Bun) erau foarte putin canonici. Multi dintre cei care se cred duhovnicesti sunt atat de plini de ei insisi ca nu pot sa mai primeasca pe Dumnezeu: trec pe langa Cel Care este Viata, fara sa-L vada!
Personajul cel mai remarcabil in acest vodevil religios este orbul vindecat. Nu numai ca Sfantul Duh i-a deschis ochii trupesti, dar i-a deschis si ochii sufletesti. La fiecare intrebare care i se pune, raspunde printr-o „antiena” remarcabila: „Omul care se numeste Iisus a facut tina si a uns ochii mei si mi-a zis: Mergi la scaldatoarea Siloamului si te spala. Deci ducandu-ma si spalandu-ma, am vazut”. Dar face mai mult decat atat: are indrazneala de a raspunde fariseilor, cu inteligenta, si ii face de ras . Nemaistiind ce sa spuna, il alunga cu dispret („In pacate te-ai nascut tot tu ne inveti pe noi!’”).
Domnul, insa, a disparut. Aici este alta invatatura de capatai: Hristos savarseste acte taumaturgice, dar nu se leaga de persoane, spre deosebire de orice guru si pseudo-duhovnic; El ii lasa pe oameni liberi. Dumnezeu nu Se impune niciodata: Se propune numai. Asteapta ca si noi sa-L cautam: arunca nada si nadajduieste ca pestele va musca!
Dupa toata aceasta agitatie, il intalneste din nou pe fostul orb, in Templu, si Se arata dinadins lui. Omul s-a pregatit launtric prin vindecarea trupeasca: s-a schimbat, a evoluat, iar acum spune: Cred in Fiul lui Dumnezeu; si se inchina Lui. Ce paradox uimitor! Fariseii, ucenicii lui Moise, care urmeaza litera Legii si in aparenta traiesc duhovniceste, nu L-au vazut pe Mesia, pe Hristos. Iar orbul din nastere L-a vazut.
Adevarata orbire este cea a inimii. Numai inimile curate - cei care se leapada de ei insisi - pot vedea pe Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu