duminică, 20 noiembrie 2022

DESPRE LACOMIE sau DE CATA AVERE ARE NEVOIE UN OM

Luca 12, 16‑21

Zis‑a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i‑a rodit țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n‑am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește‑te, mănâncă, bea, veselește‑te. Însă Dumnezeu i‑a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce‑și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.

Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina  este una din putinele parabole explicate de Insusi Mantuitorul Hristos! 

E important sa subliniem contextul în care este rostită această parabolă : 
Iisus tocmai vorbea despre lăcomie. Cineva din mulțime se apropie de El și-L roagă să-i ceară fratelui său să-si împartă averea sa cu el, avere pentru care se certaseră. 
Dar Iisus nu dorește să se amestece în acest conflict familial și-i spune celui care-i ceruse aceasta: ­„Omule, cine m-a pus pe Mine ­judecător sau împărțitor între voi?” (Lc 12, 14). 
Mantuitorul profită de această ocazie și-Si prezintă propria-I parere despre avere: „Şi a zis către ei: «Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale» (Lc 12, 15)“. 
Apoi, ca să explice, pe intelesul tuturor, care este puterea de rascumparare a averii, rosteste această parabolă, numita a „Bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina” , bogat caruia, belșugul de roade nu i-a ajutat la nimic, sfârșindu-si viata ­tocmai când adunase mai mult si era mai fericit cu bunurile adunate!

Parabola se adresa și celui care-i ceruse să intervină pentru el în disputa pentru avere cu fratele lui, și celor de față, dar și nouă, celor de azi. 

Lăcomia ne da tarcoale tuturor! Sfârșitul bogatului din parabolă poate fi al oricăruia dintre noi, dacă tot ceea ce ne-a rânduit Dumnezeu pentru noi ni se pare a nu ne fi de-ajuns. 
Omul pare sa aiba o problema cu privire la relatia sa cu bunurile materiale! Si mantuitorul a manifestat si cu alte ocazii o rezerva fata de puterea credintei celor bogati!
Dincolo de aparente, nu bogatii  sunt incompatibili cu credinta ci atasamentul omenesc fata de lucruri si valori! 
Dragostea pentru bunuri vine sa ocupe in inima in sufletele sarace, locul iubirii si al milei. Multor bogati compania propriilor averi le umple existenta cu o fericire iluzorie!
Bunurile, bogatiile, devin fara valoare de indata ce vine vorba de moarte! Nimeni nu-si poate targui viata! Oricat de bogat ai fi... nu poti cumpara zile de viata si, in fata mortii, toti suntem egali!

Pr. prof. Stelian Tofana, ne propune sa reflectam, amintind o povestioara scrisa de Tolstoi si intitulata: „Cât pământ îi trebuie unui om“. 

Povestea este cam asa:
Un anume Pahomie, mujic rus, ar fi auzit că prin Siberia un mare proprietar de terenuri vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere. Proprietarul i-a zis: Iată, suntem la acest hotar. Va trebui să mergi de aici drept înainte şi, atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău. Cu o singură condiţie, să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Cât de mult pământ vei cuprinde, tot va fi al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, vei pierde mia de ruble. 

Iar omul a pornit să-şi cucerească pământul. Şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Îşi tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu mai are timp să se si întoarcă la locul stabilit. A plecat deci spre întâlnirea cu boierul dar soarele începuse să scapete. 
Se apropia de asfinţit, iar Pahomie era încă departe de hotar. 

În final, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând el cu sufletul la gură, gata să piardă şi pământul dar şi mia de ruble, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că izbutise să cucerească o atât de mare întindere de pământ.
Dar, în clipa în care a atins piciorul proprietarului de pământ, i-a stat şi inima şi a murit pe loc. 
Atunci, boierul le-a spus slujitorilor săi: „Săpaţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om şi nu de atâta cât cu lăcomie a venit el să cuprindă!“ 
(Preluare din volumul „Tâlcuri noi la texte vechi“, mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, 1989)

Moatea, ca punct final al vietii terestre, este doar inceputul vesniciei! Ea este cea care, in final, masoara puterea de rascumparare a averii, ea vorbeste despre ce anume am cladit si cui a folosit!

Daca am fost in stare sa daruim, sa construim si pentru altii... ramanem aici, pe pamant, inscrisi in inimile celor ramasi, unii chiar in istorie, prezenti in cele pe care le-am facut pentru semeni !
Daca am trait doar pentru noi... nici nu ni se va simti lipsa, trecerea spre dincolo, lumea continuand sa-si duca cu nepasare viata, fara sa ne simta absenta!

Viata lumeasca nu este decat un pasaj, o trecere fulgeratoare!
Nu este locul de care sa ne legam sufletul, atata vreme cat
nu-l putem salva cu cele lumesti, caci nici o bogatie nu ne poate da zile... Ea devine in fata mortii complet inutila!

Adevarata imbogatire ramane cea in Dumnezeu si, pentru multi, acest lucru ajunge sa fie inteles prea tarziu!

Omul mereu vrea mai mult! „Mai mult” însemnă insa sporirea în iubire, în dăruirea de sine, în iertare, în intelepciune, intelegere, toleranță, solidaritate… 

Cand ne vom imbogatii in toate acestea... pământul va devini Raiul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu