A MANCA - A TRAI / A DA- A IUBI

„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu. 

Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. 

Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. 

Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci. 

Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor ca să pună mulțimii înainte.

Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și când Se ruga Iisus îndeosebi, ucenicii Săi erau împreună cu El.”

Punctul central al pericopei de astazi este o fraza rostita de fiecare data la Sfanta Liturghie - cand are loc Sfanta Euharistie.

Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat 

Putem spune că întreaga Evanghelie este concentrata in aceste cuvinte care ne introduc in admosfera Cinei celei de taina!

Pe Iisus Il urmau multimi de oameni care uitau de timp, de foame ori frig; nimeni nu se gandea sa plece, nici chiar atunci cand „ziua a început să se plece spre seară" , cum ne spune evanghelistul. 

Era momentul când se sfârșește ziua și începe o nouă zi - caci ziua incepe de cu seara! Noi judecam apusul ca pe un sfarsit dar in acest sfarsit zorii sunt de fapt inceputul !

Apostolii, numiti aici cei doisprezece, I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu.

Apostolii judeca cat se poate de pragmatic: oamenii trebuie lasati sa se descurce singuri, sa-si caute de mancare, caci nemancati nu puteau sta acolo, in pustiu! Cat priveste grupul apostolilor... ei aveau sa se multumeasca cu cele 5 paini si cei doi pesti! 

"A manca" inseamna implicit "a trai", dar nimeni nu traieste de la sine ci prin dragostea si grija celorlalti si toti prin iubirea lui Dumnezeu! 

Viata este un dar! Acest "a da" ne pune in comuniune, ne aduna - si ceea ce nu reusim sa daruim nu face decat sa ne separe unii de altii!  Despre acest fel de a trai este vorba in discursul Fericirilor!

Discipolii aveau de mancare doar pentru ei! Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești! Este subanteles faptul ca putina lor mancare era oricum insuficienta pentru a hrani acea multime. 

De multe ori gandim si noi asa. "Cu putinul nostru oricum nu putem rezolva marile probleme ale lumii! e de datoria altora sa aiba grija..."

Dar Iisus vrea sa ne spuna ca nimic nu este degeaba, ca putinul daruit sporeste !

Obisnuim sa numim aceasta pericopa "Inmultirea painilor"  dar dincolo de inmultire este aici ideea de... impartire! Si este o mare diferenta de sens! 

Acolo, mancarea, aparent insuficienta, impartita tuturor, a saturat cei 5000 de oameni! Si pustiul a devenit oaza caci "a avea" s-a preschimbat in "a imparti", a da tuturor!

Ma gandesc mereu la obsesia noastra de a avea de mancare. Mancam pentru ca apoi sa ne gandim ca: "Vai, ne ingrasam"! Noi insa tot mancam, ne ingrasam si nu suntem niciodata satui!
Poate pentru ca mancam din rodul "blestemului"!? 

Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul care Ți-am poruncit: Să nu mănânci, blestemat să fie pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce.” (Facerea, 3, 17-19) 

Mancarea care nu satura nu este hrana  binecuvântara, care ne uneste cu Dumnezeu si cu ceilalti, nu este impartire și iubire. Pentru că noi nu ar trebui sa trăim doar cu pâine, ci prin Cuvântul care este în pâine… In pâine este Cuvântul Fiului care e frate cu noi si care a venit sa ne faca si pe noi fii ai Tatalui Sau!

Doar hrana ca rod al binecuvântării satură cu adevărat!

Nu numai că toți oamenii s-au saturat –  cinci mii de oameni erau acolo, numar ce aminteste de  comunitatea crestina primară – dar au mai si rămas 12 coșuri… 

Cu cât dai mai mult, cu atât mai mult rămâne de mâncare… asta este valoarea darului! Cu cât dai mai multă iubire, cu atât mai multă iubire primesti. Iubirea nu se termină… ci sporeste tocmai prin iubire. 

12 este un numar care ne duce cu gandul la cele 12 triburi ale lui Israel! Putem intelege că a ramas hrana pentru intreg poporul ales!  Este mâncare, pâine, viață pentru toți!!! Nu doar pentru cei 5000, ci și pentru toți ceilalți!
Daca „12” luni are anul, ne putem gandi si ca există mereu hrană… și va exista pe vecie, pentru că aceasta este hrana care este Cuvantul painii vietii veșnice! Este Insuși Dumnezeu prezent pe pământ, în orice traire cu generozitate, iubire și comuniune!

Si vesnicia incepe inca de pe acum daca traim asa!