Vinerea adevarului
"Vietile noastre sunt în mâinile Domnului si nu în catastifele spitalelor, iar clipa si ceasul pieirii nu sunt cunoscute decât Domnului. Prin urmare, ceea ce se întâmpla cu noi nu este în mâinile noastre, ci in ale Domnului.
Nici o viata rostuita dupa Cuvântul Domnului nu are cum sa se iroseasca. Domnul nostru are grija de fiecare din noi si tot El, precum un semanator, nu iroseste nimic din putinatatea sau bogatia experientelor pe care ni le-a daruit pe aceasta lume. “Caci unele le face Dumnezeu prin departarea Sa de om, altele prin cercetare, iar altele prin purtarea de grija”.
prof. IONEL BRANDABUR.
EVANGHELIA ZILEI
LUCA 13: 31-35
31. În ceasul acela au venit la El unii din farisei, zicându-I: Ieşi şi du-Te de aici, că Irod vrea să Te ucidă.
32. Şi El le-a zis: Mergând, spuneţi vulpii acesteia: Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi.
33. Însă şi astăzi şi mâine şi în ziua următoare merg, fiindcă nu este cu putinţă să piară prooroc afară din Ierusalim.
34. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit.
35. Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă. Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!
Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu