Z 347

DUMINICA
A DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

S-a dovedit științific ca, in momentul in care traim un sentiment de recunoștința fata de cineva, bătăile inimii noastre se sincronizează cu undele cerebrale.
Când suntem recunoscători ne aflam intr-o stare de armonie perfectă. In creierul nostru se întâmplă atunci ceva minunat. Practic tot organismul nostru funcționează într-un mod special, pozitiv.
Poate ca lumea ar arata altfel daca procentul de recunoscatori ar fi mai mare!
Numai ca ceva ne impieica sa recunoastem binele facut si sa multumim pentru el.
Acest ceva este sentimentul ca ... meritam, ca ni se cuvine!

In dumineca de azi s-a citit Evanghelia celor 10 leprosi - in care tocmai despre recunostinta e vorba!

Evanghelia de la Luca
XVII, 12-19

In vremea aceea, intrând Iisus într'un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe. Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!“ Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor“. Şi a fost că'n timp ce ei mergeau, s'au curăţit. Iar unul din ei, văzând că s'a vindecat, s'a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s'au curăţit? Cei nouă unde sunt? Nu s'a găsit să se întoarcă să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam?“ Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit“.

Asadar, din cei zece leprosi, doar unul, s-a intors sa dea slava celui care il vindecase! Si acela un samarinean!

Între cele două provincii locuite de iudei in vremea Mantuitorului - Galileea si Iudea - se interpunea Samaria. Când trebuiau să meargă dintr-o parte in cealalta, evreii evitau Samaria, preferand să o ocolească, mergând prin deșert. Când erau totuși nevoiti să o faca, calatoreau în mare grabă, iar când ieșeau din acest teritoriu, își scuturau sandalele, ca nu cumva praful samarinenilor să spurce pământul sfânt al evreilor. Pentru iudei, samarinenii erau spurcati - printre altele pentru ca nu cinsteau pe Dumnezeu dupa lege si se inchinau si la idoli".
In viata normala, asadar, iudeii si samarineni se detestau.
In colectivitatile de leprosi insa ei erau pusi impreuna, asa ca nu mai aveau ce face decat sa traiasca alaturi unii de altii.
Asa se explica de ce printre iudeii bolnavi era si un samarinean.

In intreaga Biblie intalnim o multime de situatii care ne arata lipsa de recunostinta a iudeilor fata de Dumnezeu.
In mod cert nerecunostinta nu este ceva specific acestui neam, insa ei se credeau indreptatiti sa fie ajutati, relatia lor cu Dumnezeu fiind una speciala, demonstrata, nu o data, de-a lungul timpului !

Samarineanul insa, stiind ca pentru iudei el era intinat, nu se simtea indreptatit sa obtina vindecarea, ajutorul lui Iisus, asa ca... recunostinta lui il impiedica sa plece  fara a multumi Mantuitorului pentru minunea de a-l fi vindecat.

Sa fii recunoscator celor care te ajuta este ceva atat de binefacator pentru trup si suflet incat mintea si inima intra in rezonanta!
Imaginati-va ce se intampla cu noi cand aceasta recunostinta o indreptam catre Dumnezeu!

Recunostinta nu este cuantificata si nici nu se plateste - asa cum facem la doctor - ci se exprima in gandul cel bun, in acel sentiment care incalzeste inima, in rugaciunea de multumire care, in mod absolut minunat, se duce spre binefacator pentru a se intoarce spre cel recunoscator!

De nu am crede ca noi suntem cei care detinem calitatile care ne fac sa reusim, uitand ca pe drumul asta spre reusita ne intalnim cu oameni, si prin ei, cu Dumnezeu... poate ne-ar fi cu mult mai bine!

Sa incercam asadar sa ne facem o mica lista cu oamenii carora le suntem recunoscatori, rugandu-ne pentru ei,  si sa nu uitam nici o clipa sa dam slava lui Dumnezeu!
Atunci inima si mintea noastra se vor alinia intr-o sublima armonie, spre binele trupului si sufletului nostru!