MIERCUREA NEVOINTEI

Ieri a fost miercuri, o zi care a trecut fara sa bag de seama! 

Intre farmacie, brutarie, scoala, dejun, conservator, gustare... cu clatite si cina cu peripetii, timpul s-a scurs cu viteza ametitoare!
Pentru ca tot imi este mie frica de prea bine, veni ceva: 
o indigestie oribila pentru cel mic! 
Cu grija Domnului le trecem insa pe toate! Cum? Ei, care cum poate! Eu, intre toate cele absolut necesare, am spalat covoare, am schimbat pijamale, in fine... asta pe langa spaima, dar a trecut! Ca Domnul nu da mai mult decat poti duce!

Azi ne lingem ranile, cum se spune! Dar afara e soare si eu ma joc cu micutul, care pare sa-si revina! Ne iubim si ne e bine! Bun e Domnul!

Doctorul mi-a recomandat o cura de vitamine energizante  care sa-mi alunge starea de oboseala cu care ma lupt in fiecare zi.
Este ceva ce se ia pe o perioada scurta de timp si rar! Incep saptamana viitoare. Inca nu sunt prea convinsa. 
Sper sa nu ... debordez de energie, caci tocmai ce mi-am reglat un pic somnul!

Si acum o vorba despre LACRIMILE RUGACIUNII

Mi se intampla uneori sa plang in timpul rugaciunii. De regula in posturi.
Am gasit pe site.ul doxologia.ro niste cuvinte de-ti merg la inima.

"Lacrimile din vremea rugăciunii sunt semnele milei lui Dumnezeu, de care s-a învrednicit sufletul pentru pocăinţa lui; şi mai arată că primit a fost sufletul şi a început să intre în câmpia curăţeniei prin lacrimi. Că dacă gândurile nu se vor ridica din cele pieritoare şi nu vor lepăda de la sine nădejdea în lume, şi dacă nu se vor apuca să dispreţuiască lumea, şi nu vor începe să-şi pregătească merinde bune pentru iertarea lor, şi dacă nu se vor porni în suflet gândurile la oricare (sfinţi) care sunt acolo (în cer) ochii nu pot vărsa lacrimi.
Pentru că lacrimile (curg) din gândurile cele necontenit curate, din concentrare, din gândurile multe şi dese, care în toată vremea răsar, şi din amintirea unui oarecare lucru subtil, care vine în minte, şi mâhneşte inima prin amintirea lui. Acestea înmulţesc şi sporesc şi mai mult lacrimile."

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 167)

       Ev. Matei 4, 25; 5, 1-12

În vremea aceea după Iisus au mers noroade multe din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Iisus, văzând mulţimile, s-a suit în munte, a şezut jos şi ucenicii Săi au venit lângă Dânsul; 

iar El, deschizând gura Sa, îi învăţa zicând: 

Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. 

Fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia. 

Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul. 

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, căci aceia se vor sătura. 

Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui. 

Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. 

Fericiţi veţi fi voi când, din pricina Mea, vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. 

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri.