DESPRE POST
"Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2, 16--17)".
Iata prima porunca data omului de catre Dumnezeu!
Indemnul Domnului reprezinta si intaia regula a vietuirii creaturii in pace si comuniune cu Creatorul.
Postul isi are astfel vechimea lui... de necontestat.
In mod evident fara reguli existenta umana ar pica in haos. Placerea oamenilor de a nu le respecta are si ea asadar aceeasi vechime cu porunca mai sus mentionata!
Respectarea poruncii ar fi insemnat fericirea suprema a omului insa slabiciunea sa l-a pierdut!
Se spune ca in vremurile de dupa incetarea persecutiilor crestinilor, credinciosii daruiti plecau in pustie sa rabde de foame si de sete spre a nevoi pentru Hristos.
Asa s-a nascut monahismul. Se stie ca primele semne ale recluziunii monahicesti au aparut in Egipt ( Sf Antonie cel Mare fiind socotit intemeietorul, organizatorul, monahismului.
In tinuturile Palestinei cei care practicau retragerea in pustie erau insa mai elevati decat cei din Egipt, care erau modesti si neinstruiti.
Povestea spune ca, un grup de parinti invatati, afland de multele comunitati monahale risipite prin desertul egiptean, au decis sa mearga sa-i cunoasca si sa-i invete si pe ei sa se roage dupa tipicul deja pus la punct la vremea aceea.
Si au ajuns ei undeva, pe malul Nilului si i-au adunat pe monahi si i-au invatat rugaciuni.
Au plecat ei cu vaporul cu care venisera si la un moment dat, dupa ce se departasera bine de mal, numai ce vad ei cativa calugari alergand pe apa, venind spre ei.
Nu le venea sa-si creada ochilor! Oamenii aceea chiar calcau apa!
- Hei, strigau ei, am uitat inceputul rugaciunii, mai spuneti-ne-o o data!
- Nu-i nimic. Rugati-va cum stiti voi! le-au raspuns preotii cei invatati, minunati de sfintenia monahilor... nestiutori de rugaciuni.
Postul aspru si comuniunea cu Dumnezeu sunt asadar esenta indumnezeirii omului! Traind cu Hristos si Hristos traieste cu noi.
Ev. Ioan 10, 9-16Zis-a Domnul: Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi, şi păşune va afla. Furul nu vine decât numai să fure, să junghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt păstorul cel bun; păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale. Iar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul răpeşte şi risipeşte oile. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-l doare inima de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl; şi Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. Amin
