Fericitul Augustin

Cât de frământat și de ne­mulțumit fusese Fericitul Augus­tin până ce L‑a cunoscut pe Hristos! Gustase din plin, în viața lui păgână, nu numai din plăcerile pământești, ci și din tot ceea ce‑i putea procura ca satisfacție „sufletească” faptul că poseda o minte genială sau că s‑a adăpat din tot ceea ce‑i putea oferi cultura profană. Dar nimic din toate acestea nu l‑a putut mulțumi. Nouă ani - după cum mărturi­sește în celebrele sale Confesiuni - a fost adânc frământat. Până când, la un îndemn pe care l‑a socotit ceresc, exprimat în cuvintele unui copil care‑i zicea: „Ia și citește!”, a deschis Noul Testament și a citit aceste cuvinte: „Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; ci îmbră­cați‑vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte” (Rom 13, 13‑14). Ascultând acest îndemn, a devenit creștin; și abia atunci a descoperit un sens vieții sale. În opt cărți din Confesiuni el își mărturisește frământările și rătăcirile din perioada cât nu L‑a cunoscut pe Hristos. Dar la fiecare rând din cele opt cărți mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăția pe care i‑a dăruit‑o prin convertire. El și reușește să dea o formulare neîntrecută adevărului că singurele bogății care pot satisface sufletul omenesc sunt Dumnezeu și unirea cu El, când zice: „Ne‑ai făcut pentru Tine (Doamne) și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine”.


„Ce este timpul? Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare,
atunci știu ce este timpul.
Dar dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai știu…
Nu putem afirma că timpul ESTE decât în măsura în care tinde să nu existe.”

Sf. Augustin, Confesiuni

(trad. Eugen Munteanu)