PARABOLA CELOR 10 FECIOARE

Evanghelia dupa Matei, cap.25: 1-13,  este una din cele care se citesc la Sfantul Maslu. Ea este plina de simboluri si, marturisesc ca, pana sa patrund mai adanc in dezlegarea lor, m-a contrariat.

Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.  Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.  Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.  Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.  Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!  Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre.  Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi.  Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.  Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.  Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. Daca ne gandim ca parabola a fost rostita de Mantuitorul, dupa intrarea Sa in Ierusalim si inaintea Sfintelor Patimi, intelegem ca este un moment important, dificil, cand lupta cu fariseii devenise pe fata, perioada de proorociri despre Vremea cea de pe urma, despre revenirea Sa in toata Slava! Mesajele sunt incarcate, pline de intelesuri care aveau sa puna lumea pe ganduri si continua inca sa o faca! Parabola Talantilor si cea a celor 10 Fecioare tocmai acest mesaj il contin . Parabola celor Zece Fecioare este extrem de dificila, deoarece ne surprinde, purtandu-ne intr-o relatie mistica cu Hristos, ce se bazeaza pe alte criterii decat cele omenesti. Parabola  ne sugereaza ca unicul scop al vietii noastre pe acest pamant este intrarea in Imparatia Cereasca, si pentru a intelege asta aici avem cheia!  Pilda constituie o mistagogie, adica o initiere in tainele Noii Legi.    Zece = un tot; si sunt...10 femei!    Femeia = biserica     Bărbatul il reprezintă pe Hristos. Asadar, aceste zece Fecioare ar reprezenta omenirea.     Toate au o candelă, caci omenirea L-a aflat pe Hristos - cel   ce este Lumina lumii.   Fecioarele pornesc toate impreuna la drum, cu candelele lor, pentru a-L intampina pe Mirele ceresc ce va sa vina, care l-a unit pe Om cu Dumnezeu, facandu-Se om El insusi! In mod evident nu noi suntem cei care mergem spre Dumnezeu ci El vine spre noi si atunci El ne cheama sa-L urmam. Aceasta este drumul duhovnicesc al omenirii. Pana aici pare de inteles! Mai departe insa ni se spune ca: „cinci (...) dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte” ! Asadar toate cele zece au primit harul chemării, dar, cum omul este liber si cum drumul duhovniciei se parcurge prin stradanie personala, reiese ca nu toate au procedat la fel. Astfel  cele neintelepte  „nu au luat untdelemn cu ele”, pe cand cele înţelepte „au luat untdelemn în vase”,  in plus fata de cel din candele. Niciuna nu ştia cât avea să dureze drumul, căci lucrul acesta nu le fusese inca descoperit. („Iar de ziua şi ceasul acela (al celei de‑a Doua Veniri), nimeni nu ştie, nici îngerii din Ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”) Mt 24, 36. Simbolistic vorbind, candela = arătarea lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, untdelemnul = dobândirea Duhului Sfânt vasele = altarul lăuntric. Drumul se face pe timp de noapte, ceea ce ne sugereaza neputinta noastra, dificultatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, El ramane o taina spre descoperirea careia umblam prin noaptea nestiintei noastre! Dar Mirele întârzie si intarzierea Lui le pune la incercare pe toate cele zece fecioare, chiar şi pe cele înţelepte!   Caci Dumnezeu ne testeaza adesea iubirea si loialitatea fata de El, punandu-ne la incercare. Prin incercari deprindem răbdare şi stăruinţa. Iubirea de lamureste cu timpul, prin incercari! Apoi toate adorm, chiar şi cele înţelepte, iar candelele lor sunt stinse. Daca somnul reprezintă moartea, deducem ca: pentru a te uni cu Hristos (Mirele) trebuie sa mori in sinele tau! Si in acest demers exista ceva care depăşeşte puterile Omului.  Dar se aude: „Iată Mirele”, „mergeţi în întâmpinarea Lui”! Venirea Fiului Sau o decide Domnul si nu omul, nici chiar Fiul caci doar Tatăl cunoaşte ziua şi ceasul! Cele zece fecioare se trezesc şi se ridică (simbol al învierii), si apoi îşi pregătesc candelele. Cele cinci fecioare fără minte nu mai au untdelemn. Atunci ele cer celor înţelepte, care le refuza, caci este posibil sa „nu va fi destul nici pentru noi, nici pentru voi…” Ei si aici a aparut contrarietatea mea: unde este generozitatea la care suntem invitati, m-am intrebat eu? Dar tocmai aici era samburele parabolei! Dobandirea Duhul Sfânt este o lucrare personala, de care fiecare din noi raspunde in fata lui Dumnezeu. Vasele, altarele sufletelor noastre,  nu sunt intersanjabile! Aici fiecare lupta pentru sine!  Fecioarele fara minte merg sa cumpere ulei, dar se intorc prea tarziu. Mirele vine si dupa El... usile se închid.  Si cu disperare ele strigă: „Doamne, Doamne, deschide‑ne nouă”. Dar Mirele le spune: „Adevărat vă zic, nu vă cunosc pe voi!”. Mai trebuie sa observam aici ca: cele toate zece femei erau fecioare, chiar si cele cinci, care sunt socotite fara minte, si niciuna nu a savarsit vreo greşeală din punct de vedere moral. Aici este miezul invataturii lui Hristos, mistagogia, taina, duhovniceasca. Problema fecioriei este centrală. Fecioria este un început, un mijloc, si nu un scop. Omul nu este fecioresc pentru sine sau în sine, ci devine fecioresc si este fecioresc, (căci nimeni nu este curat prin fire de la căderea protoparintilor), pentru ceva şi mai ales pentru Cineva! Fecioria =  un început al iubirii, al unirii. Ţelul nostru =  unirea cu Dumnezeu. Femeile fără minte s‑au mulţumit cu o feciorie „firească”, exterioară (aproape de cea a Evei înainte de ispitire). Cele înţelepte, însă, aveau o asemenea dorinţă de a întâlni Mirele, că nu au vrut să rişte şi să‑L piardă din lipsa luminii, a untdelemnului: toată fiinţa lor era întoarsă către Mire. Fecioria lor era „întoarsă către singura iubire”, era un dar. Dovada iubirii lor este în faptul că erau acolo când El a sosit: Îl aşteptau. Reproşul pe care‑l face Mirele celor fără de minte este foarte semnificativ: când am venit, nu eraţi aici, nu Mă aşteptaţi, deci nu Mă iubiţi. Când spune: „Adevăr zic vouă, nu vă cunosc pe voi”,  „a cunoaşte” în sensul biblic  = „a se naşte împreună”, adică a deveni una.   Adevăratul păcat al omului nu este moral, ci este exclusiv duhovnicesc: este pacatul de a nu‑L iubi pe Dumnezeu, de a nu înapoia lui Dumnezeu iubirea pe care El i‑o dă în dar. Dacă nu‑L iubim, nu‑L putem lua de Mire, nu putem să ne unim cu El. Iar atunci fecioria nu mai slujeşte la nimic, căci este întoarsă doar către ea însăşi. Invataturile acestea sunt extrase din talcuirea  Pr. Noël Tanazacq, publicate in Revista Apostolia care apare la Mitropolia bisericii ortodoxe a Europei Occidentale si Meridionale - Paris