IERARHIA IN FATA LUI DUMNEZEU

este alta decat cea a oamenilor!

Este din ce in ce mai evident ca aceia dintre noi care au capacitatea de a se schimba cu adevarat, dupa criteriile lui Dumnezeu, sunt putini la numar.
Si ca suntem intoleranti fata de ei... este deasemenea clar!
Daca noi nu suntem capabili sa ne daruin deplin intru credinta in Dumnezeu, de ce ar fi altii in stare? Nu?

Logica omeneasca cu cea divina nu este prea des in concordanta, caci la Dumnezeu nu prea conteaza cand ai decis sa te schimbi ci schimbarea in sine si profunzimea ei.

Nu vechimea ingenunchierilor conteaza ci ardoarea cu care te abandonezi lui Dumnezeu. 
(Celor care poposesc aici le-as recomanda un film rusesc minunat - OSTROVUL - https://youtu.be/FF9SKw7yLcY. 
Filmul este o repozitionare in epoca de dupa razboiul mondial a vietii Sfantului Teofil Cel Nebun dupa Hristos, care a trait in Rusia acum 200 de ani!)

Acesta este si motivul pentru care convertirea este posibila pana un ultima fractiune de secunda a vietii noastre si este cu atat mai merituasa - mai zguduitoare - cu cat pacatele pe care le regreta cel in cauza au fost mai grele.

Exercitiul asumarii greselilor, al simtirii regretului fata de faptele, cu care nu ne mandrim in adancul constiintei noastre, este necesar, chiar primordial, pentru a reusi smerenia din urma, clipa in care ne pregatim sa ne infatisam Judecatorului, regretand ca nu am putut fi altfel!

Judecarea noastra va depinde hotarator de asumarea neputintelor noastre!

La Domnul vom cunoaste o alta ierarhie, in care cei din urma pot fi cei dintai! El e pregatit sa ne primeasca la Sine pe toti. Putini insa aflam odihna in bratele Sale!

Oricum Doar El stie de ce si cum ne miluieste!

Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar. Şi după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. 

Matei 20, 1-16