A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul şi mergi la casa ta.
Şi ridicându-se, s-a dus la casa lui.
Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.
Iisus îl trimite la el acasă pe omul vindecat.
Patul este legea, locul disputei cu mine, dacă sunt păcătos, deoarece neputinta traita in patul meu denunță păcatul meu și-mi spune: "Vezi cum ai ajuns? Ești un ratat!"
Minunea in sine este deci doar forma iar noi, orbiti de imagine, de forma, suntem tentati sa pierdem din vedere continutul, miezul ei, care este mesajul !
Asadar, minunile Mantuitorului au nu doar forma si continut ci au si un sens precis!
MATEI 9: 1- 8
Pasajul evanghelic de astazi ne introduce in mijlocul evenimentelor, in perioada efervescenta in care Mantuitorul facea minunile Sale, toate semne ale dumnezeirii Sale.
Prin fiecare minune Mantuitorul ne spune defapt cum, prin Cuvantul Sau, omul se poate innoi, avand sansa de a renaste, de a se elibera de frica mortii - prin credinciosie si smerenie.
Ce om oare ar rezista tentatiei de a face minuni, daca ar putea sa le faca? Imediat ar da chiar un recital de minuni!
Mantuitorul insa nu S-a dat in spectacol ci a facut numai acele minuni prin care putea sa ne spuna ceva!
El nu a venit pentru a face minuni ci ca sa ne arate Calea.
In pasajul evanghelic citit astazi, Sf Evanghelist Matei ne prezinta singura minune pe care Mantuitorul o explica El Insusi ca purtand un mesaj: "ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele"
Aceasta minune este una de referinta caci tocmai de aici
De ce totul pleaca de la vindecare unui paralitic?
Paraliticul reprezintă omul care ar mai vrea sa calatoreasca dar nu poate caci, desi e viu, este imobilizat.
Raul are puterea de a produce o anchilozare a spiritului, poate stinge dorințele, entuziasmul, împiedicand orice posibilitate de schimbare cand omul isi spune: " e imposibil să fiu altfel, așa sunt eu și nu ma pot schimba."
Toate aceste "anchilozari" le experimentam zilnic.
Starea asta este moarte, căci viața este ceva care curge, care se mișcă, pe cand paralizia întrerupe acest flux al vieții.
Fiind neputincios, omul din pericopa de azi nu putea merge pana la Iisus, spre a incerca sa se vindece.
De multe ori si noi suntem ... duși. Multi oameni pot spune ca "cineva" i-a dus la biserica sau le-a vorbit despre biserica! Domnul ne conduce la El prin semeni.
Caci Dumnezeu nu e legea, nu e o obligatie a noastră, nu e nici macar vinovatia noastra!
Iertarea are acest aspect interesant: cel care înțelege ca a primit iertarea devine om nou, începe să priceapă că este iubit infinit de Dumnezeu chiar așa cum este, răul său nu este ultimul, nu este definitiv, ci răul său este locul în care face experiența cea mai profundă a acestei iubiri. Si va iubi si el mai mult, pentru că se simte iubit enorm.
Iisus dă poporului Său cunoașterea mântuirii prin iertarea păcatelor. Această putere ajnge astfel pe pământ prin Iisus, care a venit in lume și care prin tot ceea ce a făcut și a spus, a arătat această putere a lui Dumnezeu.
Puterea asta ne-a fost daruita nouă. Este puterea care ajută lumea să supravietuiasca, este puterea iertării, a iubirii care este mai mare decât răul..
Pasajul evanghelic de astazi ne introduce in mijlocul evenimentelor, in perioada efervescenta in care Mantuitorul facea minunile Sale, toate semne ale dumnezeirii Sale.
Oamenii au fost fascinati mereu de minuni si nu cred sa fie un om care sa nu-si fi dorit macar o data in viata sa i se faca o minune! Se pare insa ca Dumnezeu nu face minuni neaparat
pentru cani le dorim, crezandu-le noi necesare ori salvatoare.
Luate pe rand, minunile Mantuitorului toate sunt un prilej concret pentru a ne spune ceva, a ne transmite un anume mesaj!
Prin fiecare minune Mantuitorul ne spune defapt cum, prin Cuvantul Sau, omul se poate innoi, avand sansa de a renaste, de a se elibera de frica mortii - prin credinciosie si smerenie.
Ce om oare ar rezista tentatiei de a face minuni, daca ar putea sa le faca? Imediat ar da chiar un recital de minuni!
Mantuitorul insa nu S-a dat in spectacol ci a facut numai acele minuni prin care putea sa ne spuna ceva!
El nu a venit pentru a face minuni ci ca sa ne arate Calea.
In pasajul evanghelic citit astazi, Sf Evanghelist Matei ne prezinta singura minune pe care Mantuitorul o explica El Insusi ca purtand un mesaj: "ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele"
Mantuitorului se vor trage toate acuzele si, in final, moartea.
Aici este miezul, punctul maxim, al credintei noastre, caci este momentul in care ni se explica cum Iisus ne poate dezlega din toate prin iertarea Sa!
De ce totul pleaca de la vindecare unui paralitic?
Întreaga viață umană este o călătorie catre un loc. Întreruperea călătoriei este sinonima cu moartea. Cine nu mai umblă, cine nu mai are dorințe, cine nu are un țel, cine nu mai spera este deja mort.
Omul este cineva aflat in permanenta cautare. Este un călător.
mereu nemultumit - atat de locul in care se află cat și de starea sa. Pare ca centrul de interes al omului este mereu situat undeva, în afara sa.
Paraliticul reprezintă omul care ar mai vrea sa calatoreasca dar nu poate caci, desi e viu, este imobilizat.
Pentru om, a fi imobilizat trupește este o mare neplăcere, dar a fi imobilizat sufletește este inca si mai grav, lucru pe care-l experimentam destul de bine.
A fi la pat, a fi legat, a nu putea ieși din casă, a fi prizonierii propriilor noastre esecuri, legati de propriul trecut, este un dezastru.
Intreaga poveste a omului, în loc să fie una de viață, devine o istorie de... moarte, un mormant care il tine prizonier , il paralizează, il blochează pe om si nu- i mai permite să aiba un viitor, un drum, un țel, o speranta!
Imaginea paraliticului este asemănătoare, la exterior, cu starea dezastruoasă a omului care a esuat pe toate planurile.
Intreaga poveste a omului, în loc să fie una de viață, devine o istorie de... moarte, un mormant care il tine prizonier , il paralizează, il blochează pe om si nu- i mai permite să aiba un viitor, un drum, un țel, o speranta!
Imaginea paraliticului este asemănătoare, la exterior, cu starea dezastruoasă a omului care a esuat pe toate planurile.
S-ar putea chiar ca un paralizat sa poata calatori mai bine in sine lui decat multi "sanatosi"!
Raul are puterea de a produce o anchilozare a spiritului, poate stinge dorințele, entuziasmul, împiedicand orice posibilitate de schimbare cand omul isi spune: " e imposibil să fiu altfel, așa sunt eu și nu ma pot schimba."
Toate aceste "anchilozari" le experimentam zilnic.
Starea asta este moarte, căci viața este ceva care curge, care se mișcă, pe cand paralizia întrerupe acest flux al vieții.
Fiind neputincios, omul din pericopa de azi nu putea merge pana la Iisus, spre a incerca sa se vindece.
Evanghelia ne lasa sa intelegem ca acest om este adus la Iisus. Câțiva semeni și-au asumat deci responsabilitatea de a-l duce ei pe acest om la Vindecatorul!
De multe ori si noi suntem ... duși. Multi oameni pot spune ca "cineva" i-a dus la biserica sau le-a vorbit despre biserica! Domnul ne conduce la El prin semeni.
Asadar niste oameni cu suflet l-au adus pe paralitic întins pe un pat, iar Iisus, văzând credința lor, i-a spus omului: «Curaj, fiule, îți sunt iertate păcatele».
Iisus vede credința lor, acea credință comună care este premisa fiecărei minuni.
Cu alte cuvinte, Iisus nu face minunea, ci credința noastră.
Iisus vede credința lor, acea credință comună care este premisa fiecărei minuni.
Cu alte cuvinte, Iisus nu face minunea, ci credința noastră.
De ce? Doar El este mereu cu noi si deci minunea există mereu!
Credința noastra insa face ca noi sa putem primi darul Său. Adevărata minune este însăși credința, care este capacitatea noastra de a-L primi pe El ca dar, in noi.
Dupa cum scrie evanghelistul, primul cuvânt rostit de Mantuitorul este curaj!
Dupa cum scrie evanghelistul, primul cuvânt rostit de Mantuitorul este curaj!
Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim in postura cuiva aflat in blocajele și neîncredere, cu gândul că nu mai poate merge înainte, că totul este întunecat și ca așa va fi mereu și deodata Domnul vine si ne spune: curaj!
Ce usurare!
Curajul este opusul fricii asa cum frica este opusul credinței. Dacă eu privesc eșecurile trecutului meu, ma vor napadi frica și neîncrederea și voi ramane cu inima împietrită; dar, dacă privesc la Domnul care-mi vorbește, în loc de frică voi simti curaj, în locul neîncrederii voi capata incredere.
De ce? Pentru că El îmi spune: Curaj!
Si imi mai spune "Fiule".
De ce? Pentru că El îmi spune: Curaj!
Si imi mai spune "Fiule".
În greacă cuvântul initial este tecnon care înseamnă ceva mai mult decat "fiu", sugerand : "te-am generat Eu", adica "chiar dacă tu nu știi că ești fiul meu, eu știu ca-ți sunt Tată. Tu poate că încă nu știi că-ți sunt Tată, totuși eu sunt Tatăl tău".
E vorba de acea paternitate care da forta si incurajaza.
Si ii mai spune cu duiosie : Îți sunt îndepărtate păcatele. in traducerea noastra "iertate" dar in greacă cuvantul folosit este "afiemi" care înseamnă "a îndepărta"... păcatele.
Acest termen poate avea mai multe înțelesuri.
Sensul cel mai profund il gasim în Facere 3 descriind păcatul lui Adam.
Consecinta pacatului este ... o despărțire.
Omul este relațional si păcatul a intrerupt relația care il reprezinta, caci, prin pacat, s-a rupt de Dumnezeu.
Omul este relațional si păcatul a intrerupt relația care il reprezinta, caci, prin pacat, s-a rupt de Dumnezeu.
Pacatul compromite tot, pana si relatia omului cu sine insusi prin aceea ca, stiindu-se vinovat, omul nu se mai place si, chiar daca nu este constient, se detesta! Viata devine o mimare -
se întrerupe si relația cu celalalt, se rupe relația cu natura, chiar și cu viața!
se întrerupe si relația cu celalalt, se rupe relația cu natura, chiar și cu viața!
Cum Dumnezeu e viața, înseamnă că rupandu-se de El, omul termină relația cu viața.
Parca nici nu vrea să se nască daca luam in calcul durerile nasterii si plansul echivalent primei respiratii.
Pacatul a intrerupt relația cu scopul vieții omului!
Prin pacat omul a ajuns sa traiasca moartea ca pe o traumă, nu ca pe o comuniune. Ne sperie sa murim, desi la capat ne asteapta Dumnezeu!
După cum observăm, păcatul este falimentul omului în toate relațiile sale. Il desparte de scopul vietii la care nu mai poate ajunge. Toate raporturile cu sine, cu Dumnezeu, cu ceilalți, cu natura sunt blocate.
După cum observăm, păcatul este falimentul omului în toate relațiile sale. Il desparte de scopul vietii la care nu mai poate ajunge. Toate raporturile cu sine, cu Dumnezeu, cu ceilalți, cu natura sunt blocate.
Păcatul este un blocaj major.
Esecurile succesive ne apasă și devin o noua realitate noi devenind o suma de ratari!
Dar, iata, vine Iisus si spune:
Dar, iata, vine Iisus si spune:
Iti sunt îndepărtate de la tine aceste esecuri. Nu le mai ai asupra ta. Falimentele nu mai sunt realitatea ta, substanța ta, identitatea ta.
Ce pace capeti!
Dar, unii dintre cărturari spuneau între ei: „Acesta spune blasfemii!” si Iisus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inimile voastre?" Caci Iisus vede gândul inimilor!
El e doar iubire, iubire ca datorie si, in consecinta, El nu ne
judecă pe noi, ci mereu se judecă pe Sine. Ia asupra Sa această judecată care pentru noi devine iertare!
Tinand cont de aceasta suprema iertare putem intelege cine este Dumnezeu!
Caci Dumnezeu nu e legea, nu e o obligatie a noastră, nu e nici macar vinovatia noastra!
Dumnezeu e iubire infinită, Cel
care iubește și dăruiește! Si tocmai in virtutea acestei iubiri absolute ne iarta.
Citind Evanghelia in acestasta cheie, descoperim ca sensul tuturor
minunilor infaptuite de Iisus este iertarea.
Singura cunoaștere concretă despre Dumnezeu este faptul că El ne iarta si ne elibereaza de moartea ca trauma, de
acea moarte pe care o purtam in noi și care este esecul nostru ca oameni, de inchistare, păcate, neputinta de a fi in comuniune cu aproapele.
Descoperind asta, inteleg ca inviez si eu împreună cu Hristos care a biruit moartea și răul pentru păcatele noastre!
Iertarea este, asadar, minunea cea mai mare pentru că înseamnă mult mai mult decât a învia un om mort. Mortul va muri din nou, după ce a înviat, ca si Lazar!
Iertarea însă, ma face să renasc la o stare nouă, datorită Celui care iubeste infinit.
Iertarea ma ajută sa renasc asemenea Fiului, care este iubit infinit de Tatăl. Deci iertarea ma include si pe mine, omul, în viața lui Dumnezeu, caci sunt infiat, ridicat la gradul de fiu!
Esenta este tocmai această iertare.
Mantuitorul continua: Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate», sau să spun: «Ridică-te şi umblă»?
Mantuitorul continua: Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate», sau să spun: «Ridică-te şi umblă»?
In acest moment Iisus face minunea, o minune exterioara, cea vizibilă, desi vindecarea
interioară era cea care IL interesa mai mult.
Minunea insanatosirii paraliticului este infaptuita cu un anumit scop, anume "ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”,
si i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa(patul) şi du-te la casa ta!”
Motivul minunii a fost deci acela ca noi să știm ca Fiul omului e judecătorul suprem al istoriei, este Dumnezeu Însuși,
Motivul minunii a fost deci acela ca noi să știm ca Fiul omului e judecătorul suprem al istoriei, este Dumnezeu Însuși,
are putere - puterea lui Dumnezeu-tatal - Cel care judeca si care are capacitatea de a ierta.
Dacă Dumnezeu ar vrea să exercite alte puteri - spre exemplu, aceea de a face dreptate pe pamânt instantaneu - atunci El m-ar putea ucide de indata ce gresesc și astfel ar face dreptate. Câți am ma supraviețui insa pe pământ dacă Dumnezeu si-ar exercita această putere?
Puterea lui Dumnezeu nu e sa pedepseasca ci este a ierta.
Iisus S-a responsabilizat fata de noi sa ne ierte!
Cand noi vedem că istoria merge într-o direcție neconforma, indraznim sa Il judecam pe Dumnezeu pentru ca nu intervine.
Cand noi vedem că istoria merge într-o direcție neconforma, indraznim sa Il judecam pe Dumnezeu pentru ca nu intervine.
Dumnezeu intervine mereu insa iertând și așteaptand ca oamenii păcătoși sa inteleaga si sa accepte iertarea Sa.
Iertarea are acest aspect interesant: cel care înțelege ca a primit iertarea devine om nou, începe să priceapă că este iubit infinit de Dumnezeu chiar așa cum este, răul său nu este ultimul, nu este definitiv, ci răul său este locul în care face experiența cea mai profundă a acestei iubiri. Si va iubi si el mai mult, pentru că se simte iubit enorm.
Iisus dă poporului Său cunoașterea mântuirii prin iertarea păcatelor. Această putere ajnge astfel pe pământ prin Iisus, care a venit in lume și care prin tot ceea ce a făcut și a spus, a arătat această putere a lui Dumnezeu.
Puterea asta ne-a fost daruita nouă. Este puterea care ajută lumea să supravietuiasca, este puterea iertării, a iubirii care este mai mare decât răul..
Iisus îl trimite la el acasă pe omul vindecat.
Pare un îndemn neesential. Toti avem un "acasa", nu?!
Insa cuvintele astea ne pot sugera si ca omul neiertat nu prea este ... "acasa" ci in afara ei.
Casa ta se află acolo unde poți trăi făcând binele, unde ai relații cu toti, unde te manifesti firesc si te implinesti.
Numai omul iertat are un loc unde se simte acasă și unde poate locui și trăi in pace. Altfel nu are casă si oriunde altundeva ar merge e ca in închisoare.
Deci omul iertat este trimis din închisoare la casa sa.
Casa ta se află acolo unde poți trăi făcând binele, unde ai relații cu toti, unde te manifesti firesc si te implinesti.
Numai omul iertat are un loc unde se simte acasă și unde poate locui și trăi in pace. Altfel nu are casă si oriunde altundeva ar merge e ca in închisoare.
"Şi ridicându-se, s-a dus la casa lui. "
Intreaga noastră viață este o reîntoarcere acasă, in fapt la Tatăl.
Iertarea ne conduce mereu acasă.
Si omul s-a ridicat! Acesta ridicare este sinonima învierii. Aceasta este învierea: a merge acasă. Nu mai ești închis în moarte.
Patul este amintit aici la început și la sfârșit. Mai intai patul îl ducea pe slabanog. Apoi el este cel care duce patul.
Si omul s-a ridicat! Acesta ridicare este sinonima învierii. Aceasta este învierea: a merge acasă. Nu mai ești închis în moarte.
Patul este amintit aici la început și la sfârșit. Mai intai patul îl ducea pe slabanog. Apoi el este cel care duce patul.
Ce sa inseamne asta?
Patul este legea, locul disputei cu mine, dacă sunt păcătos, deoarece neputinta traita in patul meu denunță păcatul meu și-mi spune: "Vezi cum ai ajuns? Ești un ratat!"
Prin iertare ajung ca legea sa o port eu. Adică, cine iubește, trăiește plinătatea legii știind să iubească.
Cine iubește respectă legea, dar nu din datorie, ci din dragoste.
Așadar, paraliticul are o casă, merge acasa, caci iertarea ii permite asta, poate să-și ducă patul, are puterea de a trăi.
Cine iubește respectă legea, dar nu din datorie, ci din dragoste.
Așadar, paraliticul are o casă, merge acasa, caci iertarea ii permite asta, poate să-și ducă patul, are puterea de a trăi.
Mai departe ni se spune ca mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.
Adică această putere, prin Iisus, a trecut la oameni. Oamenii înșiși trăiesc prin iertarea pe care și-o oferă unii altora.
Prin iertare se face prezentă între oameni casa omului, eliberarea persoanei, posibilitatea călătoriei. Prezența lui Dumnezeu se află în iertarea frățească.
"Dacă fratele tău are ceva împotriva ta, mai întâi mergi și te împacă", adică împăcarea și iertarea dintre noi sunt minunea definitivă, insemnand prezența lui Hristos înviat in mijlocul nostru.
In lume, greseala este urmata de pedeapsa.
În viața spirituală însă avem o răsturnare de situație: primul lucru necesar este iertarea.
În viața spirituală, în relația ta cu ceilalți, primești iertarea numai dacă recunoști răul ca atare. Dacă nu recunoști răul, pe care l-ai făcut, ce fel de iertare poti primi? Nici una caci te crezi nevinovat!
Prin iertare se face prezentă între oameni casa omului, eliberarea persoanei, posibilitatea călătoriei. Prezența lui Dumnezeu se află în iertarea frățească.
"Dacă fratele tău are ceva împotriva ta, mai întâi mergi și te împacă", adică împăcarea și iertarea dintre noi sunt minunea definitivă, insemnand prezența lui Hristos înviat in mijlocul nostru.
In lume, greseala este urmata de pedeapsa.
În viața spirituală însă avem o răsturnare de situație: primul lucru necesar este iertarea.
În viața spirituală, în relația ta cu ceilalți, primești iertarea numai dacă recunoști răul ca atare. Dacă nu recunoști răul, pe care l-ai făcut, ce fel de iertare poti primi? Nici una caci te crezi nevinovat!
Legea e importantă și pe plan religios, pentru că ne evidentiaza răul. E ca patul, care te poarta!
Propria ta conștiință îți spune ce este drept și ce nu. Dar, dacă conștiința adoarme, omul nu mai este om.
Animalul nu are nevoie de conștiință, pentru că el este condus de instinct.
În schimb, omul este condus de scopuri - de libertate, de capacitatea de a înțelege și a vrea, de responsabilitatea față de celalalt.
Și toate acestea trebuie cultivate în om.
Minunea in sine este deci doar forma iar noi, orbiti de imagine, de forma, suntem tentati sa pierdem din vedere continutul, miezul ei, care este mesajul !
Asadar, minunile Mantuitorului au nu doar forma si continut ci au si un sens precis!
Sensul fiecărui miracol este iesirea din păcat, caci pacatul ne blocheaza viata, ne leaga, ne robeste, ne desparte de Dumnezeu, de cei din jur dar si de noi insine .
Adevarata minune este deci iertarea si invingerea pacatului, pentru ca pacatul înseamnă pieire.
Adevarata minune este deci iertarea si invingerea pacatului, pentru ca pacatul înseamnă pieire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu