joi, 7 iulie 2022

VENITI... VENITI LA MINE!


 

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. 
Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. 
Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. 
Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”
MATEI  11: 27 - 30

Ca si crestini, parcurgand Evanghelia, intelegem ca Iisus a venit să ni Se reveleze și să ne dăruiască iubirea Sa - iubire pe care El o are pentru Tatal Ceresc, cum o are si pentru noi!
Voind sa ne invete cum sa gestionam acest sentiment, Domnul Iisus ne cufunda în iubirea insasi care este Sfanta Treime!.

Acolo unde este Duhul Domnului, este libertate si noi avem  libertatea de a alege iubirea, asadar u n alt fel de libertate care  inseamna cu totul altceva decat reguli si constrangeri!

Este important sa intelegem insa ca, odata cu Iisus, se stabileste si un nou raport dintre libertate și lege!

Pericopa de azi este, evident, o chemare, pe care Hristos o adreseaza tuturor oamenilor! El ne invita de 2000 de ani sa-L cunoastem, 
 sa-L primim, caci, cunoscandu-L, este imposibil sa nu-L si iubim!

Să ne rugam, deci, sa ne invrednicim de darul de a ști cum să-L primim pe Domnul, de a -L asculta, de a da curs invitatiei Sale: „veniți la Mine”!

Taina Fiului este însasi taina lui Dumnezeu.
„Tatăl Îl cunoaște” si a-L cunoaște înseamnă a iubi caci 
Fiul lui Dumnezeu este iubirea și cunoașterea Tatălui , iar pentru Tatal Sau  Fiul este cunoastere si iubire

Misterul Treimii, greu de patruns pentru noi, consta in aceasta osmoza, intrepatrunderea de iubire si cunoastere intre cele trei Persoane ale Treimii. 
Dumnezeu, unic dar intreit in Persoana (Tatal, Fiul si Duhul Sfant), este iubirea reciproca intre cele trei ipostasuri, intre cele trei manifestari!

Și tocmai această iubire, greu de inteles in prima instanta, ne este revelată de Fiul, de Hristos! 
Prin revelatia aceasta,  prin infiere, noi devenim fii ai Tatalui caci Iisus, Fiul intrupat, oferindu-Se pe Sine, ne ofera noua aceasta posibilitate!

Umanitatea lui Iisus este poarta prin care noi intrăm în Treime… Prin trupul lui Iisus 
noi Îl vedem pe Tatăl, acel Dumnezeu pe care nimeni nu L-a văzut  caci, zice „cine Il vede pe El, Îl vede pe Tatăl”!

El nu a venit sa ne constranga ci sa ne daruiasca sansa de a deveni dumnezei, darul de a ne impartasi din Duhul Sfant, nu doar teoretic ci facandu-ne, efectiv, fii!
Dumnezeu ni Se reveleaza treptat - si istoria omenirii sta dovada a acestei revelari progresive! Pana cand vom putea sa-L vedem pe Dumnezeu "precum este", noi nu avem 
de facut decat un lucru : 
sa-L urmam pe Hristos!

Credinta noastra consista in cunoasterea lui Dumnezeu, la care avem acces gratie Sfantului Duh, cunoastere care face din noi Fiii Sai!
Prin credinta trăim în libertatea și iubirea treimica, traire care ne ridica la gradul de mostenitori, parte a misterului „Celui care a facut cerul și pământul ”! 
In aceast mister intram prin Fiul, Cel care ni l-a revelat!

Privind astfel lucrurile ... sarcina noastra este cu mult mai mare decat aceea de a veni la Biserica si de a ne impartasi cu Sfintele Taine (ca sa nu mai vorbim de pacatul de a nu face asta!).

Dincolo de uimirea noasta in fata misterului lui Dumnezeu, se gaseste cunoaștere tainei iubirii infinite, cu care ne invaluie întregul univers, iubire care este Insuși Dumnezeu. 
A fi crestin inseamna asadar tocmai intrarea, clipa de clipa, afundarea noastra in aceasta taina!

Cat de frumoasa este invitatia Mantuitorului!
Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. 
Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”

Credinta in Dumnezeu are o frumusete desavarsita iar ortodoxia este sumumul aceste frumuseti! 
Pentru a iubi nu ai nevoie de o instruire anume, nici de practici sofisticate!
A iubi tine de firescul divin pe care trebuie sa ni-l insusim prin Hristos.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu