DIALOGURI PILDUITOARE

„În vremea aceea, venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, cuprinsă de friguri. Și S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile, iar ea s-a ridicat și Îi slujea Lui. Și, făcându-se seară, au adus la El mulți demonizați și a scos duhurile cu cuvântul și pe toți cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia prorocul, care zice: «Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat». Și văzând Iisus mulțime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Și, apropiindu-se un cărturar, I-a zis: Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; Fiul Omului, însă, nu are unde să-Și plece capul. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc și să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine și lasă morții să-și îngroape morții lor. Și, intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat.” MATEI  8: 14-23

Pericopa de azi are doua parti distincte:

- In prima parte ni se prezinta minunea vindecarii soacrei lui Petru, urmata de trecerea in revista a altor minuni de vindecare, pentru ca, in final, sa ni se ofere chiar talmacirea, interpretarea lor: 

"ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia prorocul, care zice: «Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat». 

Asadar, toate minunile facute de Iisus, ca si jertfa Sa, au un scop: acela de a lua asupra Sa relele noastre,  de a ne ridica, ca pe soacra lui Petru! (venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, cuprinsă de friguri. Și S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile)!

El vine, ne slujeste noua, vindecandu-ne. Noi suntem astfel capabili sa-I iubim si sa-I urmam Lui! (...iar ea s-a ridicat și Îi slujea Lui!)

- Partea a doua a pericopei ne prezinta doua dialoguri purtate de

Mantuitorul cu doi fideli ai Sai.

1. Un iudeu, cucerit de personalitatea lui Iisus, Ii spune: 

Te voi însoți oriunde Te vei duce!
Fiul lui Dumnezeu îl avertizează insa că alegerea lui nu este deloc una usoara caci, zice Iisus, "Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul."

Intr-adevar, misiunea, la care ii chema Iisus pe apostoli, insemna privatiuni - oboseala, lipsa de adăpost, de mancare, de apa chiar, suferinta de frig ori de căldură, inospitalitatea unora, ispite multiple, chinuri şi, până la urmă, chiar moartea. 

Nici vorba de marire si huzur!

Iubitorul de oameni intelege intreaga fire umana, participa la neputinţele omeneşti, priveşte si experiaza suferinta omeneasca din interior, acolo unde sunt boli, suferinta si moarte, unde El vindeca si daruieste inviere, pogorându-Se pana în adâncurile iadului, scotand la lumină pe cei care trebuiau sa fie eliberati.

La o prima citire a acestui pasaj, cuvintele Mântuitorului ne par doar o expunere a diferenţei firesti dintre noi, oamenii, preocupaţi de cele ale lumii, de a avea un adăpost,  o casă, şi El, Dumnezeu, Cel a carui casa este intreaga lume!

Raspunsul Domnului este insa cu adevarat tulburator abia dupa ce analizam diferenta de sens intre cuvintele vizuină şi cuib.

Ce este vizuina?  

Cuvantul inseamna un loc intunecos, aflat undeva sub pamant, in care cobori ca sa ajungi in intunericul ei. In intuneric nu percepi tot ce se ascunde! Vizuina sugereaza suspiciunea, viclenia, capcana si panda! 

Cuvantul Cuib insa ne insinueaza ideea de casa, de perspectiva, de cer, de zbor, de curaj in fata oprelistilor, de lumina, deschidere, si, nu in ultimul rand, de ridicare! 

In lumina semanticii acestor cuvinte, e cazul sa ma intreb ce fel de om sunt eu, care este natura mea, ce prefer - vizuina sau cuibul? 
Exista oameni care pandesc, care ascund si se ascund, dupa cum exista oameni care sunt atrasi de lumina, care indraznesc pe fata, care au curaj si isi doresc sa se ridice! 

In al doilea dialog,  Mantuitorul  zice unuia din fideli "Vino după Mine " si, acesta, desi vrea sa-L urmeze, Ii cere un ragaz: 

Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu".

Raspunsul lui Iisus este unul care ar putea sa-i destabilizeze pe cei neavizati.  Spunandu-i discipolului Sau " lasă morții să-și îngroape morții lor",  Mantuitorul ii propune debarasarea de cele lumesti spre a se invrednici de vestirea Împărăției lui Dumnezeu,  ii cere sa se detaseze de familia sa, de lume si de pacatele ei! 

Acesta sa fie oare drumul, solutia, pentru a afla Imparatia lui Dumnezeu?

Exista in Vechiului Testament - in Cartea Facerea - povestea lui Avram si a lui Lot! (cap 12, 13)

Cand Dumnezeu l-a ales pe Avram pentru planul Sau, i-a facut promisiuni dar i-a cerut, intre altele,  sa se lepede de neamul si de familia sa. 

"Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului".(Fa.12, 1-3)

Azi, cand nu prea stim sa facem ascultare, ar putea sa ni se para contrarianta aceasta cerere insa, daca privin atent parcursul Patriarhului Avraam, intelegem ca Dumnezeu i-a dat mai curand un sfat decat o porunca ! Dumnezeu nu vrea sa ne distruga, sa ne faca rau ci, dimpotriva!
Avram, om al lui Dumnezeu, a ascultat  de cele spuse  dar ... nu in intregime. 

A plecat din pamantul sau si din casa tatalui sau dar nu s-a putut desprinde complet de familie  "a plecat Avram, cum îi zisese Domnul, dar s-a dus şi Lot cu el."Fa.12, 4

Lot era nepotul sau, fiu al fratelui său, pe atunci deja mort! 

Aceasta neascultare a produs o temporara departare de Dumnezeu, o racire a comuniunii dintre Avraam si Stapanul lumii, si, implicit, o stagnare a parcursului sau personal. 

Relatia cu Lot, bazata pe legatura de sange, i-a adus prejudicii, desi Avaam era deja alesul lui Dumnezeu iar Lot era socotit a fi un "om drept"! 

Cu toate calitatile sale, după cum ne spune Scriptura, tot ceea ce facea Lot nu era rod al credinţei sale personale în Dumnezeu ci doar o consecinta a influentei pozitiv pe care o avea Avraam asupra lui. 

Credinta lui Lot era doar o imitatie!

Daca calea credinţei nu reprezintă o atracţie fireasca, nu este reala, sincera, din inima, in ceasul încercării omul dovine incapabil să aleaga cele drepte si corecte. 

Alegerile si intreg parcursul vietii lui Lot aveau sa arate acest lucru!

Intregul drum al lui Avraam a fost intarziat tocmai de dorinta de avere si bunastare a lui Lot si a familiei sale. Alegerile lui Lot vor fi viciate pana la finalul vietii lui.

Este clar ca Dumnezeu nu ii ceruse lui Avraam degeaba ruperea de familie! De multe ori simtim si in viata noastra frane cauzate de anumite legaturi de rudenie...

Povestea lui Lot si a lui Avraam este una din acelea care ne ajuta sa invatam multe despre ce inseamna credinta, credinciosie (adica fidelitate) si ascultare, precum si cat sunt de importante toate acestea in relatia noastra cu Dumnezeu!