Inca din debutul capitolului 12 al Evangheliei dupa Matei aflam ca fariseii ajung sa ii acuze - pe apostoli și pe Domnul Hristos - de incalcare a legii Sabatului.
Sa vedem insa ce este defapt sabatul (sau sâmbăta)!
Sâmbâta era zi de sărbătoare la iudei, zi pe care Domnul Dumnezeu le-o rânduise a fi o zi sfântă.
Iată ce spune Scriptura:
Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor.
Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.
(Facerea 2, 1-3)
Primul argument al zilei de odihnă este că însuși Dumnezeu, după ce face lumea în 6 zile, „s-a odihnit de toate lucrurile Sale", a binecuvântat ziua a 7-a și a sfințit-o
Dumnezeu insa nu obosește niciodată.
Odihna din ziua a 7-a înseamnă deci altceva…
Această zi sfântă a fost instituită înainte de căderea omului în păcat, când omul era în rai!
E clar că sabatul / ziua odihnei e un aspect foarte important al lumii, al vieții omului. E pentru prima dată când apare termenul „sfânt” în Scriptură si nu ca apelativ adresat lui Dumnezeu, creației și nici omului, ci ca un adjectiv alăturat zilei a 7-a!
Scriptura numește pentru prima dată cu numele de „sfânt(ă)” ziua de odihnă, adică sâmbăta, căci la evrei săptămâna începea cu duminica și ziua a șaptea era sâmbăta. Dumnezeu separă prin aceată zi, lumescul de dumnezeiesc, sacrul de profan, timpul lumii de veșnicia lui Dumnezeu!
PENTRU ISTORIA UMANITĂȚII aceasta zi este extrem de importanta.
Ziua de odihnă, care pentru noi creștinii este azi
duminica, a modelat mințile și viețile a miliarde de oameni timp de mii de ani.
„ Sabatul apare diferit de celelalte zile in Sfanta Scriptura pentru că doar acestei zile îi lipseşte formula finală
„a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua ... X“.
Acest fapt plasează Sabatul într-un orizont deschis, neînserat, care, se va dovedi a avea o mare importanţă teologică.
Sabatul este o realitate care exista inca inainte de darea Legii pe Muntele Sinai.
Într-un episod petrecut înainte de ajungerea la Sinai, Israelul va cunoaşte pentru prima dată mana (Ieşire 16).
Odată cu mana, Israelul învaţă şi realitatea sabatică, pentru că mana, care trebuia adunată doar in cantitatea necesara consumului pentru o zi, este strânsă în măsuri duble în ziua a şasea (v. 22)!
Moise le explică iudeilor: „Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului“
(v. 23).” (Lect. Alexandru Mihăilă, Ziarul Lumina)
Mana era multimea firmiturilor de pâine care cadeau din cer, de la Dumnezeu, pentru evrei, aflati în deşertul egiptean - pe cand pornisera spre Tara Sfanta si nu aveau ce mânca….
Evreii nu aveau voie să păstreze mană de pe o zi pe alta; si asta pentru a se increde în Dumnezeu, cum că și in ziua urmatoare El le va purta de grija si le va da iarăși pâine din cer !
Vinerea trebuiau să adune mană și pentru sâmbătă, ca sâmbăta nimeni să nu mai lucreze dar să aibă și ce mânca. Practic, sâmbăta nu mai ploua din cer mană!
„Sabatul ajunge astfel descoperit, el fiind o realitate prezentă în lume încă de la creaţie. Este ca şi cum atunci Dumnezeu a impus un ritm anume creaţiei, pe care omul căzut l-a pierdut din vedere, dar acum, prin apropierea de locul primirii Legii, trebuia să-l recapete” (Lect. Alexandru Mihăilă, Ziarul Lumina)
Iată ce le spune Moise evreilor despre sabat:
"Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis:
„Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;
Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.
Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veşnic.
Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit”. (Ieșirea 12-17)
Omul era chemat să-l imite pe Dumnezeu: să lucreze 6 zile și a șaptea să se odihnească! Dar de ce?
În primul rând ca să-și aducă aminte de Dumnezeu, Cel ce i-a poruncit acest lucru, Cel ce a creat lumea în care el locuieste, Cel ce deschide mâna Sa și-l hrăneste cu toate cele necesare, Cel ce trimite ploaie din cer și face să crească toate ale pământului spre desfătarea și viața omului!
Dacă nu ar fi existat o zi de odihnă, omul ar fi muncit de dimineață până seară fără a mai da sens vieții lui. Omul s-ar fi epuizat … Ar fi crezut că viața e doar mâncare și băutură, desfătare și plăcere trupească!
Prin ziua de odihnă Dumnezeu sfințește insusi timpul vieții umanitații.
Prin această zi de odihnă Dumnezeu aduce în existenta oamenilor SĂRBĂTOAREA.
Sabatul e prima sărbătoare și de la ea și prin ea au apărut toate celelalte sărbători. Caci nu există cu adevărat sărbătoare decât în relație cu Dumnezeu.
Ziua Internațională a Agricultorilor sau Ziua Internațională a Muncii nu sunt sărbători. Sărbătoarea are ceva dumnezeiesc în ea. Sărbătoarea e sfințită și binecuvântată de Dumnezeu, așa cum a fost ziua a 7-a.
Sărbătoarea adevărată îl pune pe om în relație cu Dumnezeu. Căci pentru asta a fost creat! Omul nu a fost creat să muncească ca un rob de dimineață până seară…
Munca i-a fost destinata ca o pedeapsă pentru neascultare!
Dar omul nu a fost creat nici să lenevească!
A fost creat să contemple Creația în care exista, dar mai ales pe Creatorul care l-a făcut.
Fiecare zi de sărbătoare e o PAUZA care ii spune omului:
"Omule, n-ai fost creat pentru pământ, ci pentru cer!
Nu acumularea de averi e menirea ta, ci ca tu DUMNEZEU SĂ FII ! Dumnezeu te-a creat, omule, ca să te facă Dumnezeu după har!
Ziua odihnei, sărbătoarea, e o ocazie pentru om ca el sa poata iesi din trecerea lumeasca a timpului…
Ziua odihnei, sărbătoarea, e scară către cer pentru noi, muritorii, care scurmăm în pământul acesta după fel de fel de „comori” care mai de care mai trecătoare.
Iata ce spune Domnul și Moise consemnează: „aceste zile de odihnă sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.”
Acesta este motivul tuturor sărbătorilor evreiești și creștinești!
Cel ce ține ziua de odihnă își aduce aminte de Domnul si caută sfințirea Lui! Caută Harul lui! De aceea mergem noi duminica la biserică, pentru a ne sfinți!
Tinerea zilei de odihnă e SEMN între Domnul și evrei, între Domnul Dumnezeu și creștini!
Dacă voi nu lucrați duminica și-n zilele de sărbătoare, și ceilalți vă vor vedea că sfințiți această zi, vor vedea asta ca pe un SEMN.
Ținerea sărbătorii e SEMN al credinței omului în Dumnezeu. E semn de iubire și ascultare față de El.
Dar totuși noi creștinii nu ținem sâmbăta / sabatul ca zi de odihnă, ci duminica. De ce oare?
Sabat in limba ebraică înseamnă „a te odihni de lucrările tale”, a nu munci. Sabatul instituit de Dumnezeu în ziua a 7-a, adică sâmbăta, era ziua în care Domnul S-a odihnit de lucrurile Sale.
Odihna aceasta sfinții părinți o tâlcuiesc ca fiind Vinerea Mare, când cântăm prohodul Domnului, seara.
În Sfânta și Marea zi de Sâmbătă, după ce Domnul Hristos este răstignit, vineri seara, El este pus în mormânt, mort fiind cu trupul!
Sâmbăta cea Mare, înainte de Paști, e ziua de odihnă a Domnului. Căci atunci S-a odihnit cu Trupul în mormânt. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu și Om , despre care Sf. Ioan Evanghelistul zice că prin El s-a făcut lumea, acum e în mormânt adormit / mort cu trupul omenesc.
Creatorul, care a hotarat ziua a 7-a de odihnă pentru întreaga umanitate, ca zi binecuvântată, știa că omul va cădea și că El se va întrupa și va fi răstignit!
Iar în ziua sâmbetei El cu adevărat se va odihni.
Ce taină! Ce minune! Ce frumusețe!
Practic, acest verset din cartea Facerii:
„Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2, 3) este o profeție…
Poate cea mai mare PROFEȚIE a Scripturii!
Este cheia înțelegerii lucrării lui Dumnezeu, de la Facere până la A doua Sa venire și mai încolo, in veșnicie!
Domnul Hristos, după ce S-a întrupat, a crescut, a ieșit la propovăduire, a făcut minuni, a propovăduit, a vindecat, a scos demoni, a înviat morții, a binevestit tuturor vestea cea mare, cum că Dumnezeu a venit pe pământ, si, la sfârșit, a primit să moară răstignit pe cruce și să fie pus în mormânt!
Așa S-a odihnit Domnul de toate lucrările Sale în ziua a 7-a!
Și în ziua cea dintâi a săptămânii a înviat, așa cum spun toți evangheliștii și apostolii!
Sâmbăta Mare e sfârșitul definitiv al Vechiului Testament, Ziua cea dintâi a sâptămânii, duminica, sau ZIUA DOMNULUI, cum e numită de apostoli, e NOUL ÎNCEPUT.
Învierea Domnului e a 2-a facere a lumii cand incepe NOUA CREAȚIE! Învierea e RE-FACEREA lumii…
E nașterea din nou a lumii….
Învierea Domnului e nașterea în cer a lumii….
Sabatul / sâmbăta, în care evreii au fost învățați să nu facă nimic și să-și aducă aminte de Dumnezeu, i-a sfârșit!
De fapt ea se prelungește în ÎNVIERE, în ziua următoare… în MAREA SĂRBĂTOARE a Universului… care niciodată nu va mai fi înlocuită de nimic.
De aceea noi ne adunăm de sâmbătă noaptea, înainte de Învierea Domnului…
Ca să înțelegem că toți suntem / am fost în noaptea păcatului, în VECHIUL TESTAMENT, în vremea păcatului… și în câteva minute vom Învia cu Hristos și vom păși la lumină… și toate cele vechi vor dispărea…umbra va trece căci răsare SOARELE DREPTĂȚII!
În seara de Inviere cântăm așa: „Această mărită și sfântă zi, una a SÂMBETELOR împărăteasă și Doamnă, a pranicelor praznic și sărbătoare a sărbătorilor este”.
Ziua Învierii e numită de Sfinții Părinți o zi asemenea celei a sâmbetelor, adica a zilelor vechi de odihnă, a sabatului… adică zi binecuvântată și sfințită…
Dar nu e numai asemenea cu ele, ci este ÎMPĂRĂTEASA LOR. Învierea Domnului e praznic al praznicelor, Sărbătoare a sărbătorilor !
Pentru aceasta a creat Domnul toate de la început și până în ziua întâi, ca să Învieze și să-i învieze pe toți, și să trasfigureze, prin har, întreaga creație căzută!
Pentru noi, creștinii, Duminica a devenit MAREA ZI DE SĂRBĂTOARE, zi – SEMN între noi și Hristos – Dumnezeu,
zi în care Hristos se pogoară între oameni și ne împărtășește cu Trupul și Sângele Lui ca să ne sfințească, așa cum a zis în Scriptură, în cartea Facerii!
Sabatul a ținut poporul lui Israel lângă Dumnezeu, l-a sfințit, și l-a ținut în Templu, în comuniune cu Dumnezeu… dar asta doar ca să-i pregătească pe toți pentru adevărata SĂRBĂTOARE, pentru adevărata sfințire, pentru adevărata comuniune!
Învierea, Liturghia, Biserica, Hristos.
Cuvântul „duminică” vine din limba latină în care această zi era numită „dominica dies”, adică ziua Domnului iar în greacă kyriake a rămas până astăzi denumirea obişnuită pentru duminică, Kyrios însemnând „Domnul”.
De aceea este vital să păstram cu sfințenie ziua de duminică și zilele de sărbătoare. Ele nu sunt tradiții, ci adevarate lucrări dumnezeiești!
Să nu lucram duminica și-n sărbători, ci să mergem la Sfânta Liturghie și să ne aducem aminte de cei dragi și de cei în suferință în aceste zile!
Iată ce spune Scriptura:
Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor.
Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.
(Facerea 2, 1-3)
Primul argument al zilei de odihnă este că însuși Dumnezeu, după ce face lumea în 6 zile, „s-a odihnit de toate lucrurile Sale", a binecuvântat ziua a 7-a și a sfințit-o
Dumnezeu insa nu obosește niciodată.
Odihna din ziua a 7-a înseamnă deci altceva…
Această zi sfântă a fost instituită înainte de căderea omului în păcat, când omul era în rai!
E clar că sabatul / ziua odihnei e un aspect foarte important al lumii, al vieții omului. E pentru prima dată când apare termenul „sfânt” în Scriptură si nu ca apelativ adresat lui Dumnezeu, creației și nici omului, ci ca un adjectiv alăturat zilei a 7-a!
Scriptura numește pentru prima dată cu numele de „sfânt(ă)” ziua de odihnă, adică sâmbăta, căci la evrei săptămâna începea cu duminica și ziua a șaptea era sâmbăta. Dumnezeu separă prin aceată zi, lumescul de dumnezeiesc, sacrul de profan, timpul lumii de veșnicia lui Dumnezeu!
PENTRU ISTORIA UMANITĂȚII aceasta zi este extrem de importanta.
Ziua de odihnă, care pentru noi creștinii este azi
duminica, a modelat mințile și viețile a miliarde de oameni timp de mii de ani.
„ Sabatul apare diferit de celelalte zile in Sfanta Scriptura pentru că doar acestei zile îi lipseşte formula finală
„a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua ... X“.
Acest fapt plasează Sabatul într-un orizont deschis, neînserat, care, se va dovedi a avea o mare importanţă teologică.
Sabatul este o realitate care exista inca inainte de darea Legii pe Muntele Sinai.
Într-un episod petrecut înainte de ajungerea la Sinai, Israelul va cunoaşte pentru prima dată mana (Ieşire 16).
Odată cu mana, Israelul învaţă şi realitatea sabatică, pentru că mana, care trebuia adunată doar in cantitatea necesara consumului pentru o zi, este strânsă în măsuri duble în ziua a şasea (v. 22)!
Moise le explică iudeilor: „Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului“
(v. 23).” (Lect. Alexandru Mihăilă, Ziarul Lumina)
Mana era multimea firmiturilor de pâine care cadeau din cer, de la Dumnezeu, pentru evrei, aflati în deşertul egiptean - pe cand pornisera spre Tara Sfanta si nu aveau ce mânca….
Evreii nu aveau voie să păstreze mană de pe o zi pe alta; si asta pentru a se increde în Dumnezeu, cum că și in ziua urmatoare El le va purta de grija si le va da iarăși pâine din cer !
Vinerea trebuiau să adune mană și pentru sâmbătă, ca sâmbăta nimeni să nu mai lucreze dar să aibă și ce mânca. Practic, sâmbăta nu mai ploua din cer mană!
„Sabatul ajunge astfel descoperit, el fiind o realitate prezentă în lume încă de la creaţie. Este ca şi cum atunci Dumnezeu a impus un ritm anume creaţiei, pe care omul căzut l-a pierdut din vedere, dar acum, prin apropierea de locul primirii Legii, trebuia să-l recapete” (Lect. Alexandru Mihăilă, Ziarul Lumina)
Iată ce le spune Moise evreilor despre sabat:
"Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis:
„Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;
Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.
Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veşnic.
Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit”. (Ieșirea 12-17)
Omul era chemat să-l imite pe Dumnezeu: să lucreze 6 zile și a șaptea să se odihnească! Dar de ce?
În primul rând ca să-și aducă aminte de Dumnezeu, Cel ce i-a poruncit acest lucru, Cel ce a creat lumea în care el locuieste, Cel ce deschide mâna Sa și-l hrăneste cu toate cele necesare, Cel ce trimite ploaie din cer și face să crească toate ale pământului spre desfătarea și viața omului!
Dacă nu ar fi existat o zi de odihnă, omul ar fi muncit de dimineață până seară fără a mai da sens vieții lui. Omul s-ar fi epuizat … Ar fi crezut că viața e doar mâncare și băutură, desfătare și plăcere trupească!
Prin ziua de odihnă Dumnezeu sfințește insusi timpul vieții umanitații.
Prin această zi de odihnă Dumnezeu aduce în existenta oamenilor SĂRBĂTOAREA.
Sabatul e prima sărbătoare și de la ea și prin ea au apărut toate celelalte sărbători. Caci nu există cu adevărat sărbătoare decât în relație cu Dumnezeu.
Ziua Internațională a Agricultorilor sau Ziua Internațională a Muncii nu sunt sărbători. Sărbătoarea are ceva dumnezeiesc în ea. Sărbătoarea e sfințită și binecuvântată de Dumnezeu, așa cum a fost ziua a 7-a.
Sărbătoarea adevărată îl pune pe om în relație cu Dumnezeu. Căci pentru asta a fost creat! Omul nu a fost creat să muncească ca un rob de dimineață până seară…
Munca i-a fost destinata ca o pedeapsă pentru neascultare!
Dar omul nu a fost creat nici să lenevească!
A fost creat să contemple Creația în care exista, dar mai ales pe Creatorul care l-a făcut.
Fiecare zi de sărbătoare e o PAUZA care ii spune omului:
"Omule, n-ai fost creat pentru pământ, ci pentru cer!
Nu acumularea de averi e menirea ta, ci ca tu DUMNEZEU SĂ FII ! Dumnezeu te-a creat, omule, ca să te facă Dumnezeu după har!
Ziua odihnei, sărbătoarea, e o ocazie pentru om ca el sa poata iesi din trecerea lumeasca a timpului…
Ziua odihnei, sărbătoarea, e scară către cer pentru noi, muritorii, care scurmăm în pământul acesta după fel de fel de „comori” care mai de care mai trecătoare.
Iata ce spune Domnul și Moise consemnează: „aceste zile de odihnă sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.”
Acesta este motivul tuturor sărbătorilor evreiești și creștinești!
Cel ce ține ziua de odihnă își aduce aminte de Domnul si caută sfințirea Lui! Caută Harul lui! De aceea mergem noi duminica la biserică, pentru a ne sfinți!
Tinerea zilei de odihnă e SEMN între Domnul și evrei, între Domnul Dumnezeu și creștini!
Dacă voi nu lucrați duminica și-n zilele de sărbătoare, și ceilalți vă vor vedea că sfințiți această zi, vor vedea asta ca pe un SEMN.
Ținerea sărbătorii e SEMN al credinței omului în Dumnezeu. E semn de iubire și ascultare față de El.
Dar totuși noi creștinii nu ținem sâmbăta / sabatul ca zi de odihnă, ci duminica. De ce oare?
Sabat in limba ebraică înseamnă „a te odihni de lucrările tale”, a nu munci. Sabatul instituit de Dumnezeu în ziua a 7-a, adică sâmbăta, era ziua în care Domnul S-a odihnit de lucrurile Sale.
Odihna aceasta sfinții părinți o tâlcuiesc ca fiind Vinerea Mare, când cântăm prohodul Domnului, seara.
În Sfânta și Marea zi de Sâmbătă, după ce Domnul Hristos este răstignit, vineri seara, El este pus în mormânt, mort fiind cu trupul!
Sâmbăta cea Mare, înainte de Paști, e ziua de odihnă a Domnului. Căci atunci S-a odihnit cu Trupul în mormânt. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu și Om , despre care Sf. Ioan Evanghelistul zice că prin El s-a făcut lumea, acum e în mormânt adormit / mort cu trupul omenesc.
Creatorul, care a hotarat ziua a 7-a de odihnă pentru întreaga umanitate, ca zi binecuvântată, știa că omul va cădea și că El se va întrupa și va fi răstignit!
Iar în ziua sâmbetei El cu adevărat se va odihni.
Ce taină! Ce minune! Ce frumusețe!
Practic, acest verset din cartea Facerii:
„Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2, 3) este o profeție…
Poate cea mai mare PROFEȚIE a Scripturii!
Este cheia înțelegerii lucrării lui Dumnezeu, de la Facere până la A doua Sa venire și mai încolo, in veșnicie!
Domnul Hristos, după ce S-a întrupat, a crescut, a ieșit la propovăduire, a făcut minuni, a propovăduit, a vindecat, a scos demoni, a înviat morții, a binevestit tuturor vestea cea mare, cum că Dumnezeu a venit pe pământ, si, la sfârșit, a primit să moară răstignit pe cruce și să fie pus în mormânt!
Așa S-a odihnit Domnul de toate lucrările Sale în ziua a 7-a!
Și în ziua cea dintâi a săptămânii a înviat, așa cum spun toți evangheliștii și apostolii!
Sâmbăta Mare e sfârșitul definitiv al Vechiului Testament, Ziua cea dintâi a sâptămânii, duminica, sau ZIUA DOMNULUI, cum e numită de apostoli, e NOUL ÎNCEPUT.
Învierea Domnului e a 2-a facere a lumii cand incepe NOUA CREAȚIE! Învierea e RE-FACEREA lumii…
E nașterea din nou a lumii….
Învierea Domnului e nașterea în cer a lumii….
Sabatul / sâmbăta, în care evreii au fost învățați să nu facă nimic și să-și aducă aminte de Dumnezeu, i-a sfârșit!
De fapt ea se prelungește în ÎNVIERE, în ziua următoare… în MAREA SĂRBĂTOARE a Universului… care niciodată nu va mai fi înlocuită de nimic.
De aceea noi ne adunăm de sâmbătă noaptea, înainte de Învierea Domnului…
Ca să înțelegem că toți suntem / am fost în noaptea păcatului, în VECHIUL TESTAMENT, în vremea păcatului… și în câteva minute vom Învia cu Hristos și vom păși la lumină… și toate cele vechi vor dispărea…umbra va trece căci răsare SOARELE DREPTĂȚII!
În seara de Inviere cântăm așa: „Această mărită și sfântă zi, una a SÂMBETELOR împărăteasă și Doamnă, a pranicelor praznic și sărbătoare a sărbătorilor este”.
Ziua Învierii e numită de Sfinții Părinți o zi asemenea celei a sâmbetelor, adica a zilelor vechi de odihnă, a sabatului… adică zi binecuvântată și sfințită…
Dar nu e numai asemenea cu ele, ci este ÎMPĂRĂTEASA LOR. Învierea Domnului e praznic al praznicelor, Sărbătoare a sărbătorilor !
Pentru aceasta a creat Domnul toate de la început și până în ziua întâi, ca să Învieze și să-i învieze pe toți, și să trasfigureze, prin har, întreaga creație căzută!
Pentru noi, creștinii, Duminica a devenit MAREA ZI DE SĂRBĂTOARE, zi – SEMN între noi și Hristos – Dumnezeu,
zi în care Hristos se pogoară între oameni și ne împărtășește cu Trupul și Sângele Lui ca să ne sfințească, așa cum a zis în Scriptură, în cartea Facerii!
Sabatul a ținut poporul lui Israel lângă Dumnezeu, l-a sfințit, și l-a ținut în Templu, în comuniune cu Dumnezeu… dar asta doar ca să-i pregătească pe toți pentru adevărata SĂRBĂTOARE, pentru adevărata sfințire, pentru adevărata comuniune!
Învierea, Liturghia, Biserica, Hristos.
Cuvântul „duminică” vine din limba latină în care această zi era numită „dominica dies”, adică ziua Domnului iar în greacă kyriake a rămas până astăzi denumirea obişnuită pentru duminică, Kyrios însemnând „Domnul”.
De aceea este vital să păstram cu sfințenie ziua de duminică și zilele de sărbătoare. Ele nu sunt tradiții, ci adevarate lucrări dumnezeiești!
Să nu lucram duminica și-n sărbători, ci să mergem la Sfânta Liturghie și să ne aducem aminte de cei dragi și de cei în suferință în aceste zile!
(spicuiri din postarile lui Claudiu Balan)
„În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când au flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.” Matei 12: 1 - 8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu