SFANTA SI MAREA JOI

Matei 26, 2-20; Ioan 13, 3-17; Matei 26, 21-39; Luca 22, 43-44; Matei 26, 40-75; 27, 1-2

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. 

Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa și împreună s-au sfătuit ca să-L prindă pe Iisus cu vicleșug și să-L omoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și, văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. 

Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor. 

În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus și L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile? Iar El a zis: Mergeți în cetate, la un anumit om, și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei. Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile. Iar când s-a făcut seară, a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Și, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a ridicat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea, a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit, deci, la Simon-Petru. Iar acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus și i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Simon-Petru I-a zis: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Și voi sunteți curați, însă nu toți. Că știa pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați. 

După ce le-a spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis: Înțelegeți ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi. 

Adevărat, adevărat zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când știți acestea, fericiți sunteți dacă le veți face. 

Și, pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi Mă va vinde. Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. Dar Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai însă acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea. Iar Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis. 

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și, luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. 

Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu. Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor. 

Atunci Iisus le-a zis: Voi toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta, căci scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei». Dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. 

Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. 

Iisus i-a zis: Adevărat zic ție că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. 

Petru I-a zis: Și de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Și toți ucenicii au zis la fel. 

Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani și a zis ucenicilor: Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo și Mă voi ruga. Și, luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista și a Se mâhni. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine.

Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu. 

Atunci un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea. Iar El, fiind în mare durere, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picăturile mari de sânge și picurau pe pământ. 

Apoi, ridicându-Se de la rugăciune, a venit la ucenici și i-a găsit dormind și i-a zis lui Petru: Așa, n-ați putut un ceas să privegheați cu Mine! Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită; căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. 

Iarăși ducându-Se, a doua oară, 

S-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putință să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta! 

Și, venind iarăși, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiați de somn. Și, lăsându-i, S-a dus iarăși a treia oară și S-a rugat, același cuvânt zicând. 

Atunci a venit la ucenici și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! Iată, s-a apropiat ceasul și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem; iată, s-a apropiat cel ce M-a vândut. 

Și, pe când vorbea încă, iată, a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. 

Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe Care-L voi săruta, Acela este; puneți mâna pe El. 

Și îndată apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins. Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. 

Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie? 

În ceasul acela a zis Iisus mulțimilor: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile prorocilor. 

Atunci toți ucenicii lăsându-L, au fugit. Iar cei care L-au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde s-au adunat cărturarii și bătrânii. 

Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului și, intrând înăuntru, ședea cu slugile, ca să vadă sfârșitul. Iar arhiereii, bătrânii și tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și n-au găsit, deși veniseră mulți martori mincinoși. Mai pe urmă, însă, au venit doi și au spus: Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l clădesc. Și, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Și arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui nouă de ești Tu Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Și vă spun încă: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind pe norii cerului. Atunci arhiereul și-a sfâșiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată, acum ați auzit blasfemia Lui. Ce vi se pare? Iar ei răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, zicând: Prorocește-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit? 

Iar Petru ședea afară, în curte. Și o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Și tu erai cu Iisus Galileeanul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu știu ce zici. Și ieșind el la poartă, l-a văzut altă slujnică și a zis celor de acolo: Și acesta era cu Iisus Nazarineanul. Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe Omul acesta. Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul tău te vădește. Atunci el a început a se blestema și a se jura: Nu cunosc pe Omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul. Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care zisese: Mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și, ieșind afară, a plâns cu amar. Iar când s-a făcut ziuă, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat.”

Cele patru elemente pomenite de sinaxarul zilei de Joi (incepute inca de Miercuri seara!) sunt 

„sfânta spălare a picioarelor ”, 

„Cina cea de Taină", adică încredințarea înfricoșătoa­relor Taine, „rugăciunea cea mai presus de fire” a Mantuitorilui, din grădina Ghetsimani, și 

"vânzarea Domnului" de catre Iuda Iscarioteanu.

Mai exista desigur si un alt moment de mare tristete, si el stiut de Mantuitorul: momentul lepadarii lui Petru - consemnat de toti cei patru evanghelisti - Marcu 13: 66-72, Matei 25: 69-75, Luca 22: 54-62, Ioan 18: 15-18, 25-27!

Lepadarea lui Petru este evident un gest de lasitate. El isi reneaga Invatatorul, caruia cu putina vreme inainte Ii spusese "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ", in cel mai greu moment! 

Dar aceasta ratacire este o greseala dar una care ridica, spre deosebire de tradarea lui Iuda care, neurmata de pocainta, il lasa daramat!

Petru  cade din statutul sau de Apostol dar caderea ii va fi spre invatare de minte si de mare folos!

Ca sa recontituim momentul ar trebui sa punem impreuna toate informatiile desprinse din Evanghelii dar si din Epistole.
Stim, de exemplu, ca apostolii, cuprinsi de spaima, s-au risipit! Doar doi dintre ei au reusit totusi sa-si gaseasca puterea de a urma procesiunea care-L ducea pe Iisus la moarte sigura! 
Acestia erau Petru si Ioan-ucenicul cel iubit. Acesta din urma nu a incercat de fel sa-si ascunda apartenenta la grupul fidelilor lui Iisus, ceea ce ne spune ca exist si o cale a adevarului! Ceea ce nu s-a intamplat insa cu Petru. 

Incontestabil noaptea aceea a fost o noapte plina de spaima si este de inteles ca teama si ingrijorarea au pus stapanire pe Petru.
Acesta a uitat ca nu demult respinsese cu patos orice posibilitate ca el sa-L tradeze pe Mantuitorul: "Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti… Si de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine" (dupa cum ne spune Matei. 26, 33,35).
A uitat totusi si… s-a si lepadat.

Putem spune ca lepadarea asta a fost un subterfugiu pentru a evita sa se puna inutil in pericol! Numai ca minciunile spuse nu par sa-l fi scapat de primejdie. 
Petru era o fire nervoasa asa ca sentimentul vinovatiei si teama de pericol trebuie sa-l fi tulburat teribil. Dar, dupa ultima sa tagaduire a auzit cocosul cantand si si-a amintit!

Si-a amintit si de prezicerea Domnului - inainte de a canta de doua ori cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine - si-a amintit precis si vorbele pe care el I le spusese, asigurandu-L de dra­gostea si devotamentul sau! 

Si a inteles ce a facut, si-a inte­les caderea si atunci, ne spune Evanghelistul Luca, "Domnul, intorcandu-Se, l-a privit de departe pe Petru."

Ne putem imagina  privirea  Mantuitorului in care nu era nici repros, nici nemultumi­re  ci numai suferinta si o imensa si dureroasa tristete, nu pentru ca fusese tradat ci pentru ca Petru nu reusise sa se tina drept! Sarmanul de tine, cat trebuie sa suferi?

Si asa si era caci Petru si-a dat seama ca Iisus stia ce facuse el, ca invatatorul i-a aflat lepadarea, ca juramintele lui nebunesti devisera acum ridicole, ca L-a ranit profund pe cel pe care Il iubea si care era mai intristat de aceasta tradare decat de umilintele arestarii!

Lacrimile acelea nu l-au parasit intreaga sa viata pe apostol! 

Ucenicul sau, Sfantul Clement, istoriseste ca toata viata, la cantarea de noapte a cocosului, Petru ingenunchea si, scaldat in lacrimi, se caia pentru lepadarea sa si cerea iertare, macar ca Domnul Insusi il iertase la scurta vreme dupa Invierea Sa!

O alta traditie bisericeasca spune ca, din pricina plansului, ochii Sfantului Petru erau rosii intotdeauna.

Putem intelege starea lui Petru. 
Cand iubesti atat de puternic, atat de arzator - cum L-a iubit Petru pe Mantuitorul - si realizezi felul in care L-ai ranit  pe Cel iubit, tradandu-L cu groso­lanie, cu atata lipsa de mila, chiar daca esti iertat, nu poti decat sa te frangi sub povara regretelor!

Desigur multi dintre noi azi cred ca lepadarea lui Petru este neinsemnata. Care dintre noi, de frica, ar fi facut altfel, am spune?

Cauza caderii lui Petru nu sta insa atat in frica de pericol cat in infumura­rea lui, in prea multa incredere in sine. 
"Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti", spune el, socotindu-se parca mai presus de restul uceni­cilor!

Nu se indoieste nimeni de faptul ca Petru Il iubea pe Domnul
sincer, din tot sufletul sau,  insa pare evident ca a uitat ca omul nu se poate bizui pe propri­ile-i puteri, ca nu poate sti  in ce fel va reactiona daca nu se sprijina pe ajutorul dumnezeiesc, fiind­ca Domnul spune: Fara Mine nimic nu veti putea face (In 15, 5).

In seara aceea si Petru si Iuda L-au tradat pe Hristos! 
Nu exista tradari mari sau tradari mici dar tradarea poate fi urmata de smerenie si pocainta sau de orgoliul ranit care ii pierde pe cei mandri!

Revenind la tradarea lui Iuda, demnul de pomenire Bartolomeu Anania spunea că Iuda se plimbă cinic, nestingherit, printre noi, ca ipostază „a sărutării care acoperă trădarea”. Umbra lui este identificată oricând și oriunde anormalul este prezentat drept normal, răul ca bine, păcatul ca virtute. Iuda a întinat, prin vicleșug, gesturile firesti ale prieteniei, onestității si fidelității umane.
Dar Iuda nu se cere vazut numai în lume.
Sa ne intrebam oare cât din Iuda se află și în mine? În ce ungher al sufletului meu se odihneste Iuda ?

Până la sfârșitul veacurilor, nu va exista numai printre noi un Iuda, si un Petru ci și în fiecare din noi, ori de câte ori preferăm bunurile materiale in detrimentul iubirii lui Dumnezeu, cand aleg minciuna in locul adevarului.

Este vorba, până la urmă, de același păcat al lui Adam, reiterat în căderea lui Iuda și a tuturor păcătoșilor.

Iuda „și-a agonisit” spânzurare pentru ce a făcut; a tradat iubirea si nu a mai putut să se întoarcă! Petru, intristat de ceea ce fusese in stare sa faca, cu inima sfaramata, s-a intors la vechea lui indeletnicire, socotindu-se nedemn de a mai fi apostolul lui Hristos! 

Și, ieșind afară, Petru a plâns cu amar. 

Hristos Domnul ne învață că in orice cădere există ridicare, că trădarea iubirii, cât de mare ar fi ea, nu poate anula Iubirea Însăși. De indata ce voi vedea în mine „ceva din Iuda” nu-l voi lasa să se „afirme” până la capăt!
Dacă m-am asemănat lui prin primele opțiuni, vreau să aleg altceva decât a ales el în final. 

Voi face ca Petru, plângând și cerând iertare pentru iubirea trădată, voi aștepta Învierea ca răspuns la credința mea în iubirea nemărginită și iertătoare a lui Dumnezeu.