Cand eram inca in scoala primara, bunica mea si-a varsat o oala cu apa fierbinte pe picior!
Imi amintesc de aceasta perioada cu mare precizie!
Bunica nu se plangea, desi suferinta ei era cumplita, suprafata afectata fiind foarte mare.
Tot ce spunea era: "Domnul m-a oprit pentru ca sa mai am si timp de rugaciune!"
Desigur nimeni nu a dat atentie replicii acesteia, in nici un caz eu, afectata direct de neputinta bunicii, intru-cat a fost necesar sa fiu inscrisa pentru un an la o scoala cu regim de internat, situatie care m-a marcat si care a sporit efectiv suferinta bunicii!
Dar... de indata ce am avut eu insami de purtat boala... mi-am amintit cuvintele ei!
Ne facem urari de sanatate cu orice ocazie, noua insine ne dorim sanatate inainte de orice, suntem, cu alte cuvinte, speriati de perspectiva suferintei, desi, ca si crestini, ar trebui sa intelegem ca in astfel de situatii Domnul vine în întâmpinarea noastră, asemenea tatălui fiului risipitor!
Avem sansa sa-L simtim, sa-I percepem mangaierea.
Pentru aceasta intalnire tot ce ne trebuie este pacea sufletului si intelepciunea necesare pentru a fi in stare să-L vedem ori să intelegem care este mesajul, lucrarea Lui cu noi.
Frica ne obnubileaza gandirea, ne impiedica, a priori, sa avem o viziune clara. Daca boala ne induce frica, trupul, mintea si sufletul se vor epuisa in lupta cu ea!
Sa fii in acord cu universul cand suferi... nu este deloc usor, caci boala vine cu ispitele ei! Am trecut prin etapa aceasta... si imi amintesc cat de disipata eram, cat de lipsita de logica...
Timpul mi-a permis sa vad lucrurile cu detasare!
Cand oare avem ocazia sa ne privim in adanc, sa ne intelegem, sa ne iubim?
Boala poate fi si ea un moment de ragaz, sansa noastra de a medita, de a fi in comuniune cu Dumnezeu, chiar daca nu reusim sa ne asezam la rugaciune...
Suferinta este o etapa necesara spre cresterea duhovniceasca.
Stiind ca Dumnezeu ne iese in intampinare... dorinta noastra legitima si omeneasca de sanatate capata alte valente.
Carantina acestor vremuri nu poate fi luata ca o suferinta daca nu suntem atinsi de boala asta moderna care ne-a bulbersat vietile!
Daca boala trebuie primita cu pace, carantina cu atat mai mult. Nu inteleg nervozitatea unora...
Este adevarat, e posibil sa avem un Paste mai... altfel, nu vom putea merge la biserica, nici nu ne vom impartasi!
Nu vom aduce o lumanare aprinsa acasa...
In fine, este deja minunat daca nu vom fi atinsi de acest virus!
Nu e inca sfarsitul lumii. Mai avem inca timp, se pare, sa meditam:
- la calitatea nostra de crestini!
- cat ne-am rugat, cat am iubit pe aproapele, cat ne-am cait de greseli ;
- cum este afecteta lumea de felul nostru de a trai - facand-o partenera a pacatelor nostre!
- credem in Dumnezeu cu fervoare?
- ne-am spovedit, ne-am impartasit cu vrednicie?
- mergem la biserica asa cum ar trebui - nu ca sa socializam doar, nu pe sarite, nici in fuga, smintind pe altii;
- cat din credinta noastra este superstitie?
Daca meditam s-ar putea sa intelegem pedagogia divina si sa facem ascultare! In fond lipsa ascultarii l-a pierdut pe om!
Sa nu ne temem ca nu suntem in Biserica. Rugaciunea noastra conteaza! Domnul ne va cauta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu