Și, pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru?
Dați mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru și, iată, toate vă vor fi curate.” LUCA 11, 34 - 41
Ochiul, din punct de vedere duhovnicesc, este un organ dirijat de inima. Prin ochi intră lumina, si tot prin ochi iese lumina pe care omul o are în sine, in inima sa… Dupa cum simti, deci dupa cele ale inimii, vezi cele din jur, perepandu-le potrivit simtirii tale!
Ochiul, din punct de vedere duhovnicesc, este un organ dirijat de inima. Prin ochi intră lumina, si tot prin ochi iese lumina pe care omul o are în sine, in inima sa… Dupa cum simti, deci dupa cele ale inimii, vezi cele din jur, perepandu-le potrivit simtirii tale!
Astfel omul percepe realitatea din jur cu inima!
Cand iubesti si esti fericit totul este frumos si bun, sursa a iubirii, a milei, a laudei lui Dumnezeu.
Invidiosii, care au inima mereu umbrita, nu au niciodata motiv de bucurie - pt ei totul e rau, gresit, nedrept... Ochiul lor vede realitatea distorsionata de sentimente ostile!
Sa nu uitam ca, oricat am zice ca nu conteaza... omul este așa cum este văzut de ceilalți.
Ochiul pare, iata, mai important decât limba, pentru că, cu ochiul omul nu poate minți ceea ce poate face cu vorbele!
Așadar, ochiul nostru este chemat să fie „luminat si curat”.
Omul, care recunoaște nevoia sa profundă de a fi iubit si a iubi, priveste lumea cu ochiul lui Dumnezeu! Acesta este ochiul bun, pe care toți îl avem sadit în interiorul nostru!
O viata frumoasa este aceea pe care o traiesti dupa porunca „Fă celorlalți ceea ce tu vrei ca ei să-ți facă”.
Noi proiectăm asupra realității ceea ce avem în launtrul nostru…
Ochiul omului care iubește este „ transfigurat”, însă ochiul omului închis în sine e întunecat!
Așadar, să fim foarte atenți la ochiul nostru caci este foarte important să vedem cu ce fel de sentimente privim lucrurile din jur; „ceea ce simțim” este mai important decât „ceea ce facem”!
Este important să ne purificăm inima.
Vezi deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.
Așadar, există o lumină, cea din noi, care ar putea fi întuneric…
Caci, daca omul folosește acesta lumină interioara pentru a-i osândi pe alții... ea devine întunericul absolut!
Când ne dăm seama că am greșit, devenim milostivi și toleranti cu toți! Daca ne credem buni si drepti, in noi pot creste sentimente de automultumire care ne imping spre osandirea celor care nu fac, nu gandesc si nu sunt ca noi! Asa se naste intoleranta.
Putem să-L iubim pe Iisus, dar să facem contrar celor pe care El le face, fiind contrari invatamintelor Sale. Din această cauză evanghelia vorbește despre o „lumină întunecată”, care este tipică persoanelor bune și religioase dar inflexibile si intolerante… Păcătoșii nu sunt asa pentru că ei stiu ca au nevoie de milă, si cerand-o, o si primesc ca lumina.
În schimb oamenii „buni” reusesc să transforme lumina în întuneric, considerand ca au dreptul să-i judece și să-i osândeasca pe ceilalți: „Noi avem dreptate, iar toți ceilalți mint, sunt prosti sau de rea-credință”… Dar judecand asa cum ne mai raportam la Hristos?
Fariseii Îl întreabă pe Iisus: „Și noi suntem orbi?” si Iisus le răspunde: „Dacă ați fi orbi, păcat n-ați avea Dar acum ziceți: noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Io. 9, 41). Cu alte cuvinte, au doar pretenția de a fi luminați, mereu fara indoieli, judecandu-i pe alții …
Blaise Pascal clasifica oamenii în două categorii: cei care recunosc că sunt orbi și cei care pretind că sunt luminați, că văd…
Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei.
TOT trupul, zice Mantuitorul caci este suficient un punct întunecat în inima creștinului si binele care există in el sa nu mai fie pur!
Este important ca TOTUL sa fie luminat (...) în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei.
Trebuie să fim mereu atenți la învătarea, la intelegerea corecta a Cuvântului și să veghem asupra sentimentelorn a trairilor inimii noastre, ca ele sa fie conforme cu mesajul lui Hristos!
Cand iubesti si esti fericit totul este frumos si bun, sursa a iubirii, a milei, a laudei lui Dumnezeu.
Invidiosii, care au inima mereu umbrita, nu au niciodata motiv de bucurie - pt ei totul e rau, gresit, nedrept... Ochiul lor vede realitatea distorsionata de sentimente ostile!
Sa nu uitam ca, oricat am zice ca nu conteaza... omul este așa cum este văzut de ceilalți.
Ochiul pare, iata, mai important decât limba, pentru că, cu ochiul omul nu poate minți ceea ce poate face cu vorbele!
Așadar, ochiul nostru este chemat să fie „luminat si curat”.
Omul, care recunoaște nevoia sa profundă de a fi iubit si a iubi, priveste lumea cu ochiul lui Dumnezeu! Acesta este ochiul bun, pe care toți îl avem sadit în interiorul nostru!
O viata frumoasa este aceea pe care o traiesti dupa porunca „Fă celorlalți ceea ce tu vrei ca ei să-ți facă”.
Binele și răul nu depind atat de ceea ce faci, cat de duhul cu care faci orice. Prin ochi, adică din launtrul nostru, adica din inima, iese tot binele și tot răul, ne spune Iisus.
Privirea noastră in sine, felul in care noi vedem lumea, felul in care o judecam, pana si alegerile noastre, toate astea arată clar ce se află în inima noastră!
Ochiul bun vede fie si numai un strop de bine, ceea ce face ca răul sa devina un motiv de mila si iubire si nicidecum unul de osandire!
Ochiul bun vede fie si numai un strop de bine, ceea ce face ca răul sa devina un motiv de mila si iubire si nicidecum unul de osandire!
Asa face si Dumnezeu cu noi.
Noi proiectăm asupra realității ceea ce avem în launtrul nostru…
Ochiul omului care iubește este „ transfigurat”, însă ochiul omului închis în sine e întunecat!
Așadar, să fim foarte atenți la ochiul nostru caci este foarte important să vedem cu ce fel de sentimente privim lucrurile din jur; „ceea ce simțim” este mai important decât „ceea ce facem”!
Este important să ne purificăm inima.
Vezi deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.
Așadar, există o lumină, cea din noi, care ar putea fi întuneric…
Caci, daca omul folosește acesta lumină interioara pentru a-i osândi pe alții... ea devine întunericul absolut!
Când ne dăm seama că am greșit, devenim milostivi și toleranti cu toți! Daca ne credem buni si drepti, in noi pot creste sentimente de automultumire care ne imping spre osandirea celor care nu fac, nu gandesc si nu sunt ca noi! Asa se naste intoleranta.
Putem să-L iubim pe Iisus, dar să facem contrar celor pe care El le face, fiind contrari invatamintelor Sale. Din această cauză evanghelia vorbește despre o „lumină întunecată”, care este tipică persoanelor bune și religioase dar inflexibile si intolerante… Păcătoșii nu sunt asa pentru că ei stiu ca au nevoie de milă, si cerand-o, o si primesc ca lumina.
În schimb oamenii „buni” reusesc să transforme lumina în întuneric, considerand ca au dreptul să-i judece și să-i osândeasca pe ceilalți: „Noi avem dreptate, iar toți ceilalți mint, sunt prosti sau de rea-credință”… Dar judecand asa cum ne mai raportam la Hristos?
Fariseii Îl întreabă pe Iisus: „Și noi suntem orbi?” si Iisus le răspunde: „Dacă ați fi orbi, păcat n-ați avea Dar acum ziceți: noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Io. 9, 41). Cu alte cuvinte, au doar pretenția de a fi luminați, mereu fara indoieli, judecandu-i pe alții …
Blaise Pascal clasifica oamenii în două categorii: cei care recunosc că sunt orbi și cei care pretind că sunt luminați, că văd…
Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei.
TOT trupul, zice Mantuitorul caci este suficient un punct întunecat în inima creștinului si binele care există in el sa nu mai fie pur!
Dacă faci o acțiune bună ca sa te mandresti, acțiunea e bună din punct de vedere obiectiv, dar pentru tine este pieire… Dacă o faci din mânie – adică pentru a-l stăpâni pe celălalt – va fi bună în sine, dar pentru tine este rea. Dacă le spui altora ceva drept, dar cu dispreț și superioritate, acțiunea ta e răutăcioasă, pentru că tu o faci cu rautate…
Așadar, este foarte important să veghem asupra sentimentelor din inima noastră… Căci ceea ce transmitem nu sunt ideile și nici dogmele ci sentimentele noastre!
Iata ca uneori binele nu aduce bine! Mijloacele facerii binelui trebuie să fie cele ale lui Dumnezeu - supunerea, mila, smerenia , rabdarea - mijloacele iubirii.
Așadar, este foarte important să veghem asupra sentimentelor din inima noastră… Căci ceea ce transmitem nu sunt ideile și nici dogmele ci sentimentele noastre!
Iata ca uneori binele nu aduce bine! Mijloacele facerii binelui trebuie să fie cele ale lui Dumnezeu - supunerea, mila, smerenia , rabdarea - mijloacele iubirii.
Este important ca TOTUL sa fie luminat (...) în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei.
Făclia noastră se aprinde de la lumina care este Domnul.
„Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Ps. 118, 105)… Altfel spus, Cuvântul Domnului ne luminează!
„Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Ps. 118, 105)… Altfel spus, Cuvântul Domnului ne luminează!
Întreaga Evanghelie este o luminare, alungand întunericul din noi, caci, invatandu-ne, ne conduce la lumina lui Hristos.
Trebuie să fim mereu atenți la învătarea, la intelegerea corecta a Cuvântului și să veghem asupra sentimentelorn a trairilor inimii noastre, ca ele sa fie conforme cu mesajul lui Hristos!
Sa ne ingrijoram daca ne credem o lumina si sa ne bucuram daca regasim in noi punctele negre ale intunericului caci atunci suntem in adevat si îl putem face să iasă din noi cerand Domnului milă și iertate și, mergand mai departe, vom începe să fim milostivi și iertători față de alții, iar aceasta este luminarea!
Luminarea este un proces gradual, lung si anevoios, pe care Domnul – în ciuda împotrivirilor noastre – reușește să-l construiasca în noi, cu colaborarea bunei noastre credinte.
Luminarea este un proces gradual, lung si anevoios, pe care Domnul – în ciuda împotrivirilor noastre – reușește să-l construiasca în noi, cu colaborarea bunei noastre credinte.
Să-i cerem deci Domnului darul discernământului și al vegherii în lucrarea examinării conștiinței noastre… Această examinare, acest discernământ, ne poate ajuta să facem viața noastră mai luminoasă…
Acum, ca suntem in post si ne-am propus sa facem milostenie, nu ar fi rau sa ne intrebam si cu ce scop, cu ce gand, cu ce traire o facem. Mila noastra este profunda, adevarata, sau e doar un gest facut... ca "asa se face", ca "asa trebuie"?
Dumnezeu priveste in inima noastra. El stie TOT!
Nu e rasplata pentru fariseism!
Caci, asa cum noi primim mila și iertarea lui Dumnezeu, intocmai trebuie sa facem la randul nostru cu aproapele! Cu iubire si smerenie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu