duminică, 20 iulie 2014

Z 164


Cine crede in Dumnezeu nu poate fi descumpanit, nici disperat, nici furios,  caci el stie ca Dumnezeu vegheaza si, mai devreme sau mai tarziu, ii va nivela drumul astfel incat faptele si constiinta sa fie in echilibru perfect.
Ne suparam? Este doar o dovada in plus ca suntem fragili si credinta noastra ne este slaba.
Suntem bolnavi? E nevoie sa cautam in noi sursa de nefericire care a rupt firul ce ne leaga de El.
 
Suferinta este calea de a  descoperi toate acestea!
 
 




EVANGHELIA ZILEI

Matei 9, 1-8

In vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule, iertate fie păcatele tale!“ Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta blasfemiază. Şi Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?: A zice: Iertate fie-ţi păcatele!, sau a zice: Ridică-te şi umblă!? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, - i-a zis atunci slăbănogului -: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!“ Şi ridicându-se, s'a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, s'au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce dă oamenilor o astfel de putere.

Sfântul slăvitul Prooroc ILIE Tesviteznul