Iata ca am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, si la cota 0!
Etapa I a luptei mele cu cel de-al doilea cancer de san s-a incheiat ieri.Cele 74 de zile ale chimioterapiei, pe care le-am parcurs dezvaluindu-ma in paginile acestui jurnal virtual, s-au scurs.
Urmeaza etapa a II a - radioterapia, cu cele 30 de sedinte, perioada careia i-am alocat 50 de zile.
Tratamentul va fi mai putin dramatic dar istovitor si cu mult neprevazut, insa, cu ajutorul Domnului, nimic nu este de netrecut!
Ca sa trag un fel de concluzie, as zice ca, de data aceasta, chimioterapia a fost net mai dura decat cea de acum 5 ani! Tipul de cancer a fost diferit, tatamentul diferit si el.
Postul negru, tinut inainte de fiecare cura, a facut ca numarul leucocitele si al hematiilor sa se mentina aproape de valorile normale si sa nu sufar prea mult de oboseala.
Nu am slabit si nici nu m-am ingrasat, am pierdut aproape total parul iar pielea mi s-a uscat dramatic.
Celelalte efecte secundare, ce au constat in cumplite suferinte digestive, nu le-am putut ignora si nici un medicament paleativ nu mi-a fost de ajutor.
Memoria inregistreaza faptele si relativizeaza senzatiile.
Pot sa spun ca "am suferit" dar nu reusesc, povestind despre suferinta, sa si simt fizic durerea.
Astfel se face ca am uitat deja toate cate le-am patimit!
Nu este asta oare o minune? Nu este asta inca o dovada a perfectiunii creatiei?
Nu stiu cat de glorios a fost acest prim parcurs dar stiu ca am facut tot ce mi-a stat in puteri sa nu ma pierd in hatisul daunelor colaterale ce insotesc, in general, durerea fizica.
Am considerat ca trebuie sa fac acest tratament pentru a nu ma eschiva in fata stiintei omenesti, dar am avut grija sa ma pun si la picioarele lui Dumnezeu.
Da. Nu mi-a fost usor sa indur tratamentul, dar am abordat suferinta crestineste, considerand-o o jertfa necesara si oportuna. Fiecare zi de patimire a fost pentru mine o treapta de urcat pe o scara a intelegerii sacrificiului hristic.
Este important sa acceptam ca fiecare are capacitatea lui proprie de a suporta durerea.
Nu exista masuratori obiective pentru durere.
Putem sti ca o persoana “are durere“ doar pe baza afirmatiilor sau actiunilor sale. Impulsurile receptoare ale durerii nu pot masura gradul de suferinta și nici răspunsul personal al individului.
Durerea fizica este necesara in masura in care ea ne avertizeaza, perceptia ei producand in corp o anume alerta interna care va declansa un proces inhibitor complex.
Acest proces va fi alterat daca atitudinea fata de durere, felul nostru de acceptare a suferintei, in general, este alterat.
Omul contemporan se teme de batranete, de suferinta si de moarte.
Traim timpul de glorie a analgezicelor si a anxioliticelor, a chirurgiei estetice.
Fericirea este scopul vietii si durerea trebuie anesteziata caci azi este socotit "nedemn" sa suferi!
Suferinta insa, dupa propria mea experienta, are nebanuite valori terateutice si duhovnicesti.
Ea mi-a dat ocazia sa ma vad cu ochiul constiintei, sa capat perspectiva, m-a trezit, m-a inteleptit, m-a ajutat sa ma cunosc, sa ma reconciliez cu mine insami, sa cresc!
Fiecare e liber sa aleaga solutiile proprii de supravietuire dar, mai inainte de orice, cred ca suntem obligati sa le cautam, pentru a nu cadea in abisul deznadejdii, cel mai mare dusman in lupta cu cancerul.
Ceea ce incerc eu sa fac aici este sa va arat solutia mea, felul meu de a inainta, sursa mea de energie in lupta cu implacabilul.
Ca sa pot continua viata - atata cata mai este - eu am nevoie de pace si pacea asta o gasesc in conversatia sincera si smerita cu Dumnezeu!
Eu, nevrednica, nu am reusit mereu sa stau in genunchi si sa citesc rugaciuni, dar El mi-a fost alaturi in toate momentele mele grele, si cand L-am chemat si cand am suspinat!
El mi-a dat putere, El mi-a dezvaluit dragostea celor din jur, El mi-a trimis oameni de suflet care m-au incurajat, m-au sustinut... El mi-a dat raspuns la toate intrebarile mele!
Taramul lui Dumnezeu există in noi toti - deopotriva în cei pioşi, cat şi în cei necredincioşi.
Inviind acest loc, trezindu-l prin rugaciune simpla si sincera, insuportabilul devine suportabil, nedemnul devine demn, mizeria se inobileaza.
Eu am suferit si m-am bucurat cu Domnul si, daca as putea da timpul inapoi si mi-ar fi cu putinta sa schimb ceva, ei bine, nu as schimba nimic din toate cate le-am trait caci nimic nu ni se intampla degeaba si toate isi au rostul lor!
Fie numele Domnului binecuvantat!
EVANGHELIA ZILEI
Matei 13, 24-30
Zis-a Domnul pilda aceasta: „asemănatu-s'a împărăţia cerurilor cu omul care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s'a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s'a arătat şi neghina. Şi venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, oare n'ai semănat tu sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Şi el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut asta. Iar slugile i-au zis: Vrei deci să ne ducem şi s'o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş; iar la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s'o ardem; iar grâul adunaţi-l în hambarul meu“.
PS
Multumesc tuturor celor care m-ati insotit in acesta experienta. Multumesc pentru rugaciuni, ganduri bune, pentru incurajari.
Domnul fie laudat!
Multumesc tuturor celor care m-ati insotit in acesta experienta. Multumesc pentru rugaciuni, ganduri bune, pentru incurajari.
Domnul fie laudat!
