Oricat ar parea de ciudat pentru rebelii lumii, libertatea nu poate exista in afara legii.
Cel care asculta de lege este un om liber caci "păcătosul robește fricii, robește poftelor, este rob lăcomiei, rob plăcerii, rob răutății, rob invidiei, și i se pare că în acest fel este liber, deși robește mai mult decât cel ce se găsește sub tiranie. Sunt liberi cei ce trăiesc după legi.
Dar legea adevărată este cuvântul drept, legea adevărată nu este săpată în piatră, nici dăltuită în aramă, ci întipărită în cugete și fixată în simțiri. Astfel, înțeleptul nu este sub lege, ci legea este sub el, având în inima lui lucrarea legii scrisă cu condeiul și cu meșteșugul firii" *sf. Ambrozie
Sf. Apostol Pavel zice:
"Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele." Romani 2: 14- 15
„Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și a căzut; și căderea ei a fost mare.
Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui. Că îi învăța pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor.
Deci, coborându-Se El din munte, mulțimi multe au mers după El. Și, iată, un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești! Și Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curățește-te! Apoi îndată s-a curățat lepra lui. Și i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.”
MATEI 7:24-29, 8:1-4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu