joi, 26 martie 2020

10 REGULI PENTRU O CARANTINA NEDISTRUCTIVA

Dragii mei, 

Iata cateva sfaturi care ne-au fost transmise de duhovnicii nostri, sfaturi lăsate de călugării din Pustia Egiptului inca din veacul al IV-lea și care sunt foarte actuale. 
Pentru a  evita nervozitatea, inerenta recluziunii, și a ne păstra pacea atunci cand suntem nevoiti sa traim laolalta, închiși impreuna cu ai nostri, e necesar ca viata sa aibe mai de graba un ritm reglementat! 

Astfel:
  1. Nu vă tulburați, nu sunteți singurii oameni care ajung la stări de nerăbdare cand sunt puși să stea mai mult timp la un loc  intr-un spatiu inchis - este o ispită a naturii umane. 
  2. Nu dati ordine, fii tu cel care slujește. Nu spune: "fă cafea, fă mîncare, spală vasele", ci apucă-te tu și fă cafea, fă mîncare sau spală vasele. Fă o revizie în memoria ta și vei vedea că orice tensiune și ceartă începe de la o poruncă sau reproș că celălalt nu a făcut un lucru despre care tu crezi că e treaba lui să îl facă. Nu, nu e treaba lui, e treaba voastră, pentru că acum sînteți în celeași condiții. Despre un sfînt se spune că a trăit o viață cu ucenicul său mai tînăr și niciodată nu i-a poruncit ceva.
  3. Nu răspunde cu reproș la reproș. Constientizeaza că un duh rău vrea ca voi să nu păstrați iubirea nu soțul/soția, copilul sau părinții care te tulbură cu nemulțumirile și reproșurile lor! Iți va fi mai ușor să nu răspunzi în același mod răzbunător. Răul este o fantomă străină care nu are ce căuta între voi. 
  4.  Faceți puțină disciplină: conveniți orele de masa și de somn, de relaxare ca să nu aveți prilejuri de ceartă. Traiti in acelas ritm. Dacă unul adoarme la ora 23, iar altul la 2.00 noaptea, vă veți trezi pe rînd și veți avea prilej de gînduri si reactii proaste. Unul doarme, altul mananca, altul bea cafea si face zgomot trezindu-l pe celalalt etc. motivul de ceartă e gata. Mîncarea și somnul sînt momente de convivialitate daca sunt luate ca atare altfel pot tulbura întreaga zi.
  5. Obisnuiti-va sa vă cereți iertare  dacă simțiți că tensiunea a crescut. 
  6. Rugați-vă, cautati un loc ferit ori de cîte ori inima voastra se umple de  revoltă împotriva celuilalt. 
  7. Nu vorbiți la manie căci veți ajunge să auziți de la celălalt ceea ce vă va chinui multe zile după aceea. 
  8. Reflectati la lucrurile care vă irită la celălalt și evitați-le  - biruiți revolta cu gînduri bune.
  9. Considerati această perioadă un exercițiu de autoevaluare care vă arată cine sunteți, cît puteți, ce si cat aveți de oferit celuilalt, o interesanta si inedita experiența de viață! Cu alte cuvinte, veti afla cam cate parale faceti! 😊
  10. Nu uitați, toată lumea este la strîmtoare acum și nu e vreme de certuri și reproșuri fără noimă. Nu sunteti o victima!
  11. Mîncați cumpătat, dormiți la timp, vorbiți cu măsură, căutați pacea și o urmați, fiți stîlpul de susținere, nu piatra de poticnire.
  12. Toate trec, va trece si asta si veti constata ca sunteti intarit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu