Viata, existenta nostra, are pentru fiecare lumini si umbre, momente si fapte pe care adesea nu le putem controla, in care nici banii, nici puterea, nici inteligenta, nici frumusetea... inceteaza de a mai fi sanse, de vreme ce nu pot schimba mai nimic, sau, mai exact, esentialul !
Atunci devine evident ca doar Domnul decide! In fata bolii si a suferintei suntem neputinciosi si ne temem.
Recunoscand insa asta, crezand in El, punandu-ne viata in mainile lui Dumnezeu cu toata increderea, acceptam si ne abandonam!
Vindecarea nu este ceva ce vine in mod miraculos nici daca ai credinta si nici chiar daca te rogi - dupa cum nu vine nici daca te tratezi cu ultimele mijloace in materie de medicina!
Atata vreme cat pentru unii paleativele lumesti merg si pentru altii nu... raspunsul este evident: vindecarea este o taina si ea vine doar de la Dumnezeu!
El stie si de ce ne vine boala, de ce, cum si cand ne vindeca; boala tine de pacat si/sau de drumul pe care ni l-a desenat Domnul.
Cine crede altceva poate fi dezamagit!
Te poti ruga pentru ceva si sa nu primesti raspunsul dorit.
Abia in astfel de situatii credinta adevarata iese la iveala caci , precum Iov, va trebui sa accepti ca altul este drumul , alta este vointa si lucrarea lui Dumnezeu pentru tine!
Fara credinta nu poti ajunge la Dumnezeu.
Vindecarea prin credinta implica insa o multime de factori colaterali, pe langa trupul si sufletul nostru, caci suntem inconjurati de oameni! Iar Domnul lucreaza si prin oameni!
Exemplul celor patru barbati, care au desfacut acoperisul unei case pentru a-l aduce pe prietenul lor in fata lui Iisus, ajungand la El pe sus, adica dinspre Inalt... este graitor. Toate se misca si se pot schimba prin... iubire, prin rugaciunea noastra pentru altii, prin incercarea noastra de a-i ajuta pe ceilalti, rugandu-ne pentru ei!
Prin empatia fata de aproapele nostru intram in lege!
"Antidotul morții unei comunități este așadar implicarea membrilor ei, o implicare pe care o vedem astăzi în Evanghelie la cei cărora Hristos le admiră credința. Implicarea, în viziunea creștină, nu este o opțiune, ci o datorie. „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos”, ne încurajează Sfântul Apostol Pavel (1 Galateni 6, 2), arătând că legea lui Hristos nu se împlinește decât prin angajarea în lucrarea de slujire a oamenilor din jurul nostru în „ceea ce este bine spre zidire” (Rom. 15, 2). Așa cum Însuși Hristos Domnul S-a implicat în viața umanității pentru a o salva și noi suntem chemați să ne implicăm prin faptele credinței în viața comunității în care trăim, asumându-ne crucea fraților noștri, dăruind ceea ce îl vindecă pe celălalt, oferind ceea ce întărește comunitatea și o face mai puternică. "(1)
Azi traim vremuri triste. Ni se cere sa ne tinem departe unii de altii...departe de Biserica...
Dar gandul bun si rugaciunea comuna, implicarea in ajutorarea celor singuri si in nevoie nu ni le poate interzice nimeni.
Dumnezeu este in toate, Hristos este in mijlocul nostru!
Mijloacele tehnice moderne, pe care Domnul le-a ingaduit sa existe, isi vor gasi o utilitate nobila, aceea de a ne uni si nu de a ne starni unul impotriva altuia! Imaginati-va ce ar fi insemnat aceasta carantina acum 30 de ani!
Ce mai inseamna a ne purta sarcinile unii altora azi, in aceste conditii? Pai, cred ca inseamna si a diminua raul pe care il putem face, a ne ruga continuu, a fi atenti in jur, chiar si de la distanta, a continua sa ne iubim si sa-L iubim pe Dumnezeu!
Sa sporim rugaciunile noastre pentru preotii nostri, care slujesc astazi... fara noi! Doamne, tine-i puternici!
Azi, in Duminica vindecarii slabanogului, vindeca-ne Doamne , pe noi cei slabanogiti si in credinta si in trup. Ai grija de noi, pacatosii!
Amin
(1) pr.dr I-C Radulescu
În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
MARCU 2 : 1-12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu