PUTEREA MICIMII

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa, și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. 

Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este Împărăția cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. Toate acestea le-a vorbit Iisus mulțimilor în pilde, iar fără pildă nu le grăia nimic, ca să se împlinească ce s-a spus prin prorocul, care zice: «Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii». 

După aceea, lăsând mulțimile, Iisus a intrat în casă.”

MATEI 13: 21-36

Continuam, asadar, incursiunea in cap 13 al Evangheliei dupa Matei. 

Mantuitorul avea intentia de a da, apostolilor "sa guste" din dulceata Imparatiei de Sus, ei fiind inca in lume! 

El foloseste exemple din viata pentru ca cei carora se adresa sa poata identifica Imparatia lui Dumnezeu, dinamica, regulile si farmecul ei, si, apoi, sa purceada la pregatirea regasirii ei. 

Astfel, Imparatia, asa cum o prezinta Domnul Iisus, devine ceva firesc.

Exemplul grauntelui de mustar, care devine un copac mare - asa cum si aluatul devine o masa uriasa de framantatura - apare in toate evangheliile sinoptice.

Mantuitorul compara Imparatia lui Dumnezeu cu grauntele de muștar,  care este mai mic decât toate semințele, semanat de om si care , când a crescut, este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. 

Mai intai, nu este cazul sa ne smintim, considerand discutabila referirea la dimensiunea semintei de mustar si a arbustului care se dezvolta din ea! 
Iisus nu isi propusese aici sa le tina apostolilor o lectie de botanica! 
Intentia Sa era sa le arate celor care-L ascultau ca, o samanta, care este mica, ajunge sa devina un arbust mare, un copac, inseamna ca are in sine o putere nebanuit de mare!

Interpretarile acestei parabole  au fost si sunt inca un prilej de contradictie.

Unii au vazut in aceasta pilda dezvoltarea bisericii, altii a credintei, altii, precum Sf Teofilact al Bulgariei, rezultatul propovaduirii apostolilor, puterea de crestere duhovniceasca a predicarii Evangheliei. 

("Grăuntele de muștar este propovăduirea și Apostolii că, puțin părând a fi, au cuprins lumea toată. Încât „păsările cerului”, adică cei cu mintea despovărată de patimi și zburătoare la cele de Sus, se odihnesc într-înșii.")

Grăuntele este și un simbol al căutarii sensului vieții. 

Este setea după Dumnezeu. Este dorința de a fi împlinit și mulțumit cu toate cele ale vieții.
Toate insa au ca sursă pe dătătorul binelui, pe Dumnezeu.

Cine începe să-L caute pe Dumnezeu, începe să simtă o lumina în inima lui si, luminându-se, vrea să se imbrace cu și mai multă lumină. Inima lui se „răneaste” de Harul lui Dumnezeu, gustand dulceața Impărăției.

Apoi simte că dulceața duhovnicească nu este compatibilă cu nimic din cele ale lumii în care se află; intelege la ce anume trebuie să renunțe si se avântă spre Dumnezeu! 
Astfel, ceea ce la început părea o simplă căutare a bucuriei inimii, începe sa ii transforme viața, si pe sine, fundamental.
Căutarea lui Dumnezeu începe să il modeleze. 

Grăuntele de muștar germineaza, începe să crească atât de mult, încât omul se regaseaste pe sine și pe Dumnezeu în același timp, în interiorul sau. 

Omul care traieste duhovniceste vede altfel lumea, daca o vede prin ochii lui Hristos. 
Cine L-a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi ca la început!

Un mic grăunte… poate da, iata, un rod atât de mare!
Grăuntele de muștar simbolizeaza căutarea Impărăției cerurilor, adica permanenta căutare a lui Dumnezeu. 
Suntem creați ca să căutăm ceva mai presus de noi, să știm, să cercetăm si să ne minunăm de cele aflate, să ne bucurăm de ceilalți  și să împărtășim și cu ei ceea ce am aflat.

Comparand Imparatia lui Dumnezeu cu grauntele de mustar, Mantuitorul le spune, de fapt, celor care se asteptau ca Imparatia cerurilor sa coboare in maretie, ca puterea ei sta, de fapt,  in micimi, in acele lucruri pe care noi le ignoram doar pentru ca nu stralucesc!

Iisus nu a umblat pe cal alb ci pe asin, a spalat picioarele apostolilor, a acceptat moartea cea mai degradanta, nu S-a unit cu puterinicii

 timpului ci cu nefericitii, nu a facut compromisuri pentru a fi remarcat si astazi, dupa 2000 de ani, adevarul Sau sta in picioare, intact! 

Toate astea ne obliga sa vedem forta micimii, a simplitatii, sa acceptam o noua ierarhie a valorilor.

Asemenea este Impărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată.

Si termenii acestei comparatii pot parea puțin neclari. 
Asta dacă nu stim cum se face pâinea. 

Pâinea are nevoie de ferment, de drojdie (maia), ca să crească, ca să dospească. Dacă luăm doar câteva grame din acest ferment și-l vom amesteca cu făină, într-un castron, atunci el va îngloba în sine toată făina și aluatul rezultat va crește. Practic, se vor uni toate particulele de făină, care inainte erau cumva despărțite, fiind doar pulbere.

Aluatul Impărăției Cerurilor nu este un premiu pentru cei merituosi ci un liant intre membri familiei lui Hristos. 
Când Hristos "pescuiește" un om, ii schimbă viața, dar nu-l pregătește pentru ca el singur să primească toate bunătățile cerești, ci-l face și pe el pescar de oameni. Prin viața lui curată și faptele lui bune atrage și pe alții la Dumnezeu. 
Orice om care este adus la Hristos este un alt far al credinței care luminează lumea. Este o porta voce a adevărului, un alt liant viu al familiei celor aleși.

- Aluat este identificat cu propovăduirea Impărăției cerurilor.
- Cele 3 măsuri sunt cele 3 puteri ale sufletului: cuvântarea        

  (cugetarea), mânia și pofta. 

- Femeia care framanta este sufletul care pune propovăduirea întru 

   toate puterile sale, care s-a amestecat și a sporit și s-a sfințit cu 

   totul de această propovăduire.

Se cuvine în întregime să dospim și să ne preschimbăm spre cele dumnezeiești, căci zice: „până ce s-a dospit toată.”
Toate acestea le-a vorbit Iisus mulţimilor în pilde, şi fără pildă nu le grăia nimic,
Ca să se împlinească ce s-a spus prin proorocul care zice: „Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii”.

"Astfel, Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa urmeze cu certitudinea cu care secerisul urmeaza semanatului. Asemenea unui om care crede in seceris, fara sa fie capabil sa explice cum dintr-o samanta se inalta iarba si sute de boabe se formeaza, ci asteapta timpul lor, deoarece au fost semanate, cu aceeasi necesitate se poate crede in Imparatia lui Dumnezeu. Si faptul initial? Iisus se putea referi doar la un singur lucru: miscarea de pocainta, evocata de Ioan Botezatorul si acum intensificata prin predica Sa."  A. Schweitzer

Ramane in aer o intrebare : 

De ce vorbește oare în pilde Iisus? 

Domnul a raspuns acestei intrebari dar chiar si asa nu ne este usor sa patrundem dincolo de cuvinte!

Pilda este o "poveste" foarte sugestiva care atrage atentia si trezeste interesul, desi adancul ei nu este priceput imediat. 

Omul insa este curios din fire, vrea sa inteleaga, isi pune intrebari... cauta.

Dar înțelegerea pildei este diferita, depinzand primordial de dorinta omului de a intelege. 

Pilda e un mod delicat, un pic ocolit, de a arata adevărul.

Apostolii i-au sugerat lui Iisus sa vorbeasca clar multimilor!

Parabola, pilda, spune adevărul... altfel: ți-l prezintă fara ostentatie și te lasa pe tine, ca ascultator, să-l interpretezi, să-l descifrezi, să-l accepți si, dacă dorești să te schimbi, sa ti-l insusesti!

Dacă nu ești dispus, pilda va  rămâne neinteleasa, nedescifrata până când vei fi dispus, pana cand te vei confrunta tu insuti cu adevarul ei! 

Pilda nu isi propune să convingă pe nimeni, ci este o enigmă!

Ea conține tainele vieții si, mai devreme sau mai tarziu, il face pe om sa-si puna intrebari, sa se intoarca spre ea, sa o descopere!

Parabola este o aluzie care starneste,  e in sine un gest de bunătate, o pedagogie fină a Domnului. 

"Parabola e ca o scrisoare sau ca un pachet sigilat… Îți este dată. Dacă vrei, tu poți deschide și citi scrisoarea…" 

Față de raționamentul logic, care te constrânge să admiți adevărul, această "scrisoare", fiind doar o aluzie, te lasa sa alegi daca o citesti sau nu, daca mergi mai departe ca sa-i cauti secretul sau nu! 

Dacă nu vrei să o deschizi acum, o vei lasa asa, inchisa. O vei deschide insa mâine ori altadata, in momentul in care taina ei te va starni prin trairea unei situatii de viata in care o regasesti! 

Este felul delicat al Domnului de a ne respecta libertatea cu care ne-a investit si la care tine atata!

O zi binecuvantata, cu chef de cautare!

GRAUL si NEGHINA - COEXISTENTA BINELUI SI A RAULUI

 „Zis-a Domnul pilda aceasta:

Asemenea este Împărăția cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat ne­ghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești, deci, să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună, și grâul, și neghina, până la seceriș, iar la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în hambarul meu.”

Pilda aceasta, in care se vorbeste despre semanator, grau si neghina, are de fapt raspunsul la nedumerirea continua a omului : 

De ce lasa Dumnezeu raul in lume?

Capitolul 13 al Evangheliei dupa Matei se incheie cu promisiunea judecatii finale dar... pentru oameni nu-i deajuns.

Parabola lasa de inteles ca binele trebuie sa fie insotit de rau pana la "seceris", cand toate se vor vadi prin sine! 

De judecata binelui si a raului nu ne ocupam noi, oamenii! 

Tot ce trebuie sa facem noi este doar sa traim adunand neghina din noi insine.

De neghina campului lumii se va ocupa Dumnezeu!

Cand am mai scris despre aceasta parabola, am publicat si redactarea unei conferinte a lui Andrei Plesu.

Republic textul care este ca o lectie, un fel de avertisment de genul "nu va grabiti sa judecati"! 

Ura gratuita umbla acum pe internet, si nu numai, o furie oarba declansata din graba de a curata campul! Necunoasterea si pripeala declanseaza confuzii!

Ma refer la graba cu care s-a judecat scena ospatului olimpian,

prezentata la spectacolul de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris!  Vorba romanului: Daca taceai folozof ramaneai!

Nu vreau sa spun am adorat parodia ci doar ca scandalul a lasat pe multi in stare de ... offside!

Dar mai intai iata textul Dlui Plesu:

"Vreau să vorbesc despre Parabola neghinei şi a grâului, fiindcă mi se pare un comentariu creştin excepţional la problema răului.

Vă amintesc, rapid, povestea: un om seamănă un câmp cu grâu, dar, la un moment dat, intervine un „intrus" răuvoitor care aruncă în brazdă şi nişte sămânţă de neghină.
Astfel încât grâul şi neghina cresc de-a valma, amestecate. Ingrijitorii ogorului se duc la stăpân şi-i spun: „Domnule, nu ştiu cine a plantat pe-aici şi nişte neghină. Vrem s-o plivim”. Dar stăpânul spune: „Nu, n-o pliviţi, lăsaţi-le laolaltă, pentru că, dacă vă apucaţi să pliviţi, s-ar putea să faceţi mai rău: să pliviţi odată cu neghina şi grâul, căci cele două cam seamănă. ..
Selecţia, «judecata», va veni la vremea recoltei".

Pe mine mă tulbură gândul ăsta, că trebuie să laşi binele şi răul să fie co-prezente, să fie simultane în lumea aceasta, să nu te grăbeşti să faci ordine. E un fel de a admite că lumea, ca şi omul, e un agregat. Au în ele de toate: omul e „lume"... 

Sfântul Pavel: „Fac răul pe care nu-l voiesc şi nu fac binele pe care îl voiesc". 

Carevasăzică în el, în noi, există o instanţă care ni se opune. De unde ne-am trezit cu instanţa asta? Şi cum ne raportăm la ea? Ne apucăm de „plivit"?
Suntem siguri că ştim să deosebim tranşant între bine şi rău? Ne transformăm într-un schizofrenic câmp de luptă? 

Intr-un fel, da.

In creştinism, lupta cu păcatul e definitorie. I se spune „războiul nevăzut", care însă e altceva decât un spectacol de gladiatori. 
Care e mesajul Bisericii? „Veniţi la mine toţi!"

Vă amintiţi de nunta fiului de împărat? La început, sunt invitaţi la masă unii „mai de soi", care însă „sunt ocupaţi", nu au timp, şi atunci ordinul împărătesc e să fie aduşi la petrecere oaspeţi de tot felul, şi buni, şi răi. Grâu şi neghină, fără discriminare!

Mai sunt şi alte locuri, în Scriptură, pe tema asta: „Dumnezeu face să plouă şi peste buni şi peste răi", „Soarele iese şi peste buni şi peste răi”.

Nu se recomandă, deci, discriminările pripite, judecăţile contabiliceşti. 
Mie-mi place foarte mult Parabola neghinei si a grâului, pentru că „deconstruieşte" câteva excese care mă exasperează.

- Intâi, excesul exigenţei faţă de cei din afara ta, tendinţa de a fi mai exigent cu răul din afara ta decât cu răul din tine. Plus orgoliul propriei competenţe: „Atenţie, suntem «specialişti» în neghină, vă rugăm frumos, mai mult respect!"

- Al doilea exces: excesul zelului. A apărut în zonă nişte neghină, hai să o curăţăm repede! Ăştia sunt fanaticii măturii, puriştii, gospodinele isterice, care iau scamele de peste tot, vor ca lumea să aibă aspectul aseptic al unui sanatoriu. Aşa s-au născut şi nazismul, şi comunismul. Facem o lume perfectă! Orice abatere se pliveşte!

- Al treilea exces: excesul activismului, febrilitatea „organizatorică".

Vă recomand o proză scurtă, scrisă de un foarte special autor rus, Evgheni Zamiatin, în care e vorba despre o comunitate sătească în care se fabrica basamac, cum e şi normal într-o comunitate sătească cinstită. Omul, mai ales în vremuri grele, trebuie să aibă ce bea. 

Ei bine, din când în când, năvăleau castrator cei de la partid şi securitate şi le distrugeau alambicele. „Luptau" contra alcoolismului! Venirea tovarăşilor era precedată de un zvon generalizat, menit să avertizeze asupra pericolului. Când se apropiau, se auzea în tot satul: „Fiţi atenţi! Iar vin ăia cu lupta!“

"Aia cu lupta“, asta sunt plivitorii pripiţi, activiştii necruţători, gata să strice grâul, pretinzând că-l salvează. Ei nu ştiu că, în sufletul omului, conversiunea benefică poate surveni în ultima clipă a vieţii. N-au răbdare. Nu vor să aibă surpriza de a descoperi că, cine ştie, neghina dă ghiveciului un anumit haz...

In acest fel înţeleg şi problema „păcatului originar".

Nu cred că e vorba, în pasajul biblic, despre ce se spune îndeobşte: omului i se interzice să guste din pomul cunoaşterii şi e pedepsit pentru că nu ascultă.
Nu, nu dorinţa de cunoaştere e pedepsită. 

Pomul paradisiac e „pomul cunoaşterii binelui şi a răului". 

A te repezi sa-l asumi înseamnă a practica separarea binelui de rău înainte de vreme, înainte de a fi pregătit, fără discernământ. Omul nu are, „din naştere", instrumentele necesare ca să distingă între grâu şi neghină. Trebuie să aştepţi, să ai răbdare. Nu te apuci de plivit imediat, când încă nu ştii cum arată ogorul, în toată complicaţia lui.

Dumnezeu ştia că omul nu este în posesia criteriilor corecte pentru a fi, asemenea Lui, un judecător drept. Interdicţia pe care vrea s-o impună e de tipul: „Nu te băga încă! Nu e momentul!"
Ei, perechea originară n-a înţeles, n-a ascultat si rezultatul a fost că, după păcatul nerăbdării lor, isteria separării sângeroase a binelui de rău a fost născătoare de rău.

Să ne gândim însă, dincolo de contextul religios, şi cum ar arăta lumea fără nici o „impuritate" înlăuntrul ei?
Fără nici o nelinişte, fără nici o provocare.
Cum ar fi o lume în care nu mai e nevoie să cauţi, nu mai e nevoie să rezişti, nu mai e nevoie să te întrebi, nu mai e nevoie să te lupţi: o lume entropică. 
Asa ar arăta moartea termică a vieţii omeneşti. 

Există în Hegel un pasaj, în "Fenomenologia spiritului", în care se pune întrebarea: cât de fadă, de plată, de „nesărată" ar fi o lume în care, cum spune filozoful, „nu lucrează negativul", în care nu e prezent şi ceva de ordinul opoziţiei, de ordinul tensiunii, de ordinul alternativei, care, toate laolaltă, fac posibilă alegerea, adică libertatea.

Apropo, de la „neghină", din limba greacă, vine "zâzanie". 
Si răul este esentialmente zâzanie, vrăjmăşie, duşmănie. Dar n-ar exista progres interior, viaţă spirituală, dacă am fi tot timpul în norii „soluţiei". 
Există un mister al economiei lumii, în care şi ceea ce noi definim ca „rău" participă, până la urmă, la un „joc" misterios, complicat şi necesar".

Există binele şi răul, cum exista do de sus şi do de jos: fără intervalul dintre ele, nici o melodie nu e posibilă. Şi, dacă e să vedem cum e cu suferinţa, avem un exemplu definitiv: este suferinţa lui Iisus.

C.S. Lewis spune la un moment dat: „Iisus n-a suferit ca noi să nu mai suferim. A suferit ca să vedem cum se suferă".

Dacă Iisus - care este fiul lui Dumnezeu - se teme de moarte, se îndoieşte, în ultima clipă, de suportul divin, transpiră cu sânge, cere să i se ia paharul ăsta de la el („Duhul meu este plin de tristeţe”, îl auzim spunând, la un moment dat), dacă Iisus are voie să treacă prin aşa ceva, avem voie şi noi. 

Nu trebuie să ne fie ruşine.

Andrei Pleşu

TAINA CUNOASTERII CUVANTULUI LUI DUMNEZEU

Doamne, ajuta!

In zilele acestea continuam capitolul 13 din Evanghelia dupa Matei!

În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. 

De aceea le vorbesc în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu audă, nici să înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă. Și se împlinește cu ei prorocia lui Isaia, care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei». 

Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit. 

Voi, deci, ascultați pilda semănătorului: 

De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel-viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum. 

Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. 

Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. 

Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.” MATEI 13, 10-23

Dar sa privim mai indeaproape, citind cu atentie versetele!

"Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde?
Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua."

Ramasi singuri cu Mantuitorul, ucenicii Il întreabă de ce acelor carturari si farisei le vorbește în pilde și lor le vorbește altfel, mai direct. 

Asa cum am facut si in alte randuri, o sa pun mai jos o transpunere pe intelesul oricui a acestor cuvinte, facuta de Sf. Teofilact al Bulgariei: 

"Domnul le răspunde (apostolilor) cam așa: 

Vouă vi s-a dat a ști tainele pentru că aveți osârdie și sârguință, iar celor ce nu au sârguință nu li s-a dat a sti. Căci acela primește care cere, fiindcă zice Hristos: "Cereți și vi se va da!" (Luca 11, 9)
Celui ce nu are sârguință, minte vrednică, chiar și ceea ce i se pare că are se va lua de la el. Adică, chiar daca  are o oarecare scânteie a lucrului celui bun, o va stinge și pe aceasta de nu va sufla într-însa prin Duhul și prin lucrurile cele duhovnicești  sa o aprinda pe ea. De aceea le vorbesc în pilde, ca, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.
Unii oameni zic că anumite persoane sunt rele din fire și de la Dumnezeu. Dar nu este așa. Dumnezeu pe toți îi face să înțeleagă firește ceea ce se cuvine, căci „El luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), dar voia noastră cea liberă ne întunecă pe noi – ceea ce se arată și aici.
Căci văzând firește – adică fiind zidiți de Dumnezeu ca să poată firește să înțeleagă -  nu văd din însăși voia lor și auzind, nu aud și nu înțeleg din însăși voia cea liberă. 

Oare iudeii nu vedeau minunile Domnului Hristos pe care le făcea înaintea tuturor? Cu siguranță le vedeau foarte bine. Dar se făceau ei înșiși orbi și Îl cleveteau (defăimau) pe El. Deci asta înseamnă ceea ce zice „văzând nu văd”.

Sfântul Ioan Casian, in Convorbiri duhovnicești,  da o serie de indrumari duhovnicesti, necesar a fi urmate, intru cunoasterea de Dumnezeu, spre intelegerea cuvantului divin . 

Zice astfel:

„(...) Trebuie să renunțați la toate deprinderile pe care le aveați la început și să urmați, cu cea mai mare umilință, tot ce veți vedea că fac sau vă transmit bătrânii noștri. Să nu vă îndepărteze sau să vă distragă ceva de la aceste pilde, chiar dacă la început nu vă este limpede explicarea sau cauza vreunui fapt, fiindcă pe aceia care primesc cu simplitate și bună­voință toate și doresc mai degrabă să imite cu devotament decât să discute toate pe care le-au văzut transmise sau săvârșite de bătrâni prin experiența faptelor îi va urma și știința tuturor lucrurilor. De altfel, niciodată nu va ajunge la înțelegerea adevărului cine începe să învețe prin discuții, fiindcă văzându-l vrăjmașul că se încrede mai mult în judecata sa decât în cea a cuvioșilor părinți îl va împinge ușor până acolo, încât chiar cele care sunt foarte folositoare și sănătoase să i se pară de prisos și primejdioase. Va râde vicleanul dușman de trufia unui astfel de frate și-l va convinge prin învăță­turile lui rele să creadă că este sfânt numai ceea ce a crezut el că e drept și corect datorită stăruinței în rătăcire.”

Pentru a explica de ce unii inteleg si altii nu, Domnul Hristos aduce drept mărturie cuvintele proorocului Isaia, spuse cu sute de ani inainte, prevestind momentele acestei "invartosari" ale inimiilor poporului evreu :

Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”.
Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei.

Proorocia facuta de Isaia nu zice că Domnul Hristos a facut ca inima oamenilor sa fie învârtoșată ci că ea „s-a învortoșat”! 
Nu Dumnezeu le-a închis ochii ci ei, prin însăși voința lor, si i-au închis pentru ca să nu se întoarcă și să-i tămăduiască pe ei, că dintru a lor răutate s-au sârguit a rămâne nevindecați și neîntorși (întru pocăință).

Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud.
Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit.

Domnul îi fericește apoi pe apostoli că sunt martorii unor vremuri extraordinare, vremuri când El,  Dumnezeu, este pe pământ, printre oameni,  și le vorbește lor direct. 
Ei sunt alesii meniti sa primeasca  chiar din gura Lui Învățătura cea adevărată. 
De aceea nu ne putem îndoi de poruncile primite prin Evanghelie, prin cuvintele Sfintei Scripturi, căci ele sunt primite DIRECT din gura lui Dumnezeu. 
Se cuvine să le acordăm încredere, ca prin ele sa avem credință temeinică și de nezdruncinat!
Domnul Hristos îi fericește pe apostoli nu doar pentru sansa de a  asculta, de a auzi cu urechile lor aceste porunci primite din gura Lui, ci, mai ales, pentru că ei cred în El și în tot ceea ce le spune. 

Și proorocii au crezut, doar ca nu au avut sansa sa-Lvada trupește pe Mesia, nu au avut ocazia să vadă și să trăiască atâtea taine, atatea minuni si nici sa primească atâta cunoștință.

In cele ce urmeaza, Domnul începe să le tâlcuiască El Însuși apostolilor parabola semănătorului, pe care tocmai o rostise de fata cu carturarii si fariseii. Voi, deci, ascultaţi pilda semănătorului:"

"De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum.

Iisus Hristos este Calea iar sămânța căzută pe lângă cale este cuvântul lui Dumnezeu, care ajunge în oameni; cei care nu sunt pe Calea Bisericii și a Adevărului, ci sunt pe calea pierzătoare a lumii, nu il inteleg. Căci largă este calea ce duce la pieire, zice Domnul și mulți o află pe ea…

Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie,
Dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte.
Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor.

Domnul nu spune ca  „lumea aceasta” înăbușă cuvântul și îl face neroditor, ci  „grija lumii acesteia”! 

Nu spune că avuția înăbușă cuvântul lui Dumnezeu ci ca asta se face prin „înșelăciunea avuției”. Căci atunci când bogăția este împărțită la cei lipsiți, ea nu „înăbușă” ci face sa creasca  cuvântul lui Dumnezeu!

Spinii sunt grijile și desfătările, fiindcă aprind și focul poftei și pe cel al iadului. Și, după cum spinul, ascuțit fiind, intră în trup și greu se mai poate scoate, tot așa și desfătarea, daca intră înlăuntru, va stăpâni sufletul, și cu anevoie se dezrădăcinează.
Sămânţa semănată în pământ bun - care este cel care aude cuvântul şi-l înţelege -  aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci!

Nu toţi rodesc ci doar o parte din cei care aud cuvintele lui Dumnezeu. 

Dar cine este vinovat de faptul ca unii nu dau roade?

Unii sunt gata sa dea vina pe cuvant, pe samanta, considerand fie ca n-ar fi fost aruncata unde trebuie, fie ca exista in lume diferite feluri de pamant. Samanta a fost insa aruncata  cu generozitate peste tot, iar  pamanturile inimilor oamenilor sunt asa cum sunt, cum se pregatesc ele insele sa primeasca samanta!

Amin

VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN TINUTURILE GADARENILOR

In aceasta Duminica ne reintoarcem un pic la capitolul 8 al Evangheliei dupa Matei in care Evanghelistul ni-L prezinta pe Mantuitorul Hristos, in Capernaum,  facand minuni, vindecari miraculoase, toate spre inteleptirea oamenilor!

In acest capitol este vorba despre 

- vindecarea leprosului, 

- a slugii sutasului, a soacrei lui Petru si a altor bolnavi; 

- Iisus linisteste furtuna de pe mare si 

- vindeca doi demonizati din tinutul gadarenilor.

Desi asistasera la minunile Mantuitorului, iudeii incă nu erau convinși de faptul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime. 
Linistirea apelor marii va ramane totusi o minune care ii va intelepti mult pe apostoli, pe care n-o vor uita niciodată și care le va fi lor o mare lecție în construirea unei relații cu Dumnezeu. 

„Şi trecând El dincolo, în ţinutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 28-29)

Ajungând asadar,  pe uscat, dupa potolilea furtunii, grupul, in fruntea caruia era Mantuitorul, întâlneste doi oameni stapaniti de duhuri diavolești, care nu mai puteau trai in randul lumii, in nici un chip,

infricosand pe ceilalti oameni. Din acest motiv ajunsesera sa traiasca in afara comunitatii, haladuind prin morminte . 

Daca ne amintim, apostolii s-au mirat după ce Domnul a potolit marea și erau încă nedumeriti, intrebandu-se : „Cine-o fi aceasta?” , dar diavolii aici mărturisesc cu voce tare: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

Sf. Apostol Iacob chiar spune: „Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” (Iacov 2, 19)

Pentru apostoli dumnezeirea lui Iisus Hristos era in acel moment încă o enigmă, căci omul e trup și e limitat de toate cele ale trupului. Dar demonul e duh, e un înger căzut, și dumnezeirea lui Iisus Hristos este pentru el o REALITATE clară. 

Diavolii Il recunosc asadar pe Dumnezeu. Dar dușmănia si împotrivirea lor față de El, este simtita si in cuvinte („ai venit aici să ne chinuiești”). Ei socotesc chin faptul că Domnul ar putea sa nu ii mai lase să ii chinuie ei pe oameni. 

Intelegem ca demonii, in acel moment, vazandu-L pe Iisus, erau speriati crezand că a venit sfârșitul lumii și judecata finala: „ai venit aici mai înainte de vreme”. 
„Căci diavolii sunt sloboziți până în sfârșitul lumii de a ne lupta pe noi.” zice Sf. Teofilact al Bulgariei. 

“Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.” (Matei 8, 30-31) 

Iudeii nu mancau, cum nu mananca nici azi, carne de porc. 
La vremea aceea cei care cresteau porci, o faceau ca sa castige, vanzand carnea lor popoarelor pagane din jur, care nu vedeau in acest animal ceva "necurat"! 

Carnea de porc le este interzisă iudeilor din vremea lui Moise! “Orice animal cu copita despicată, care are copita despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi mânca.” (Leviticul 11: 3 – Vechiul Testament) “Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi.” (VT, Leviticul 11: 7 )

Porcul face parte deci dintr-o categorie aparte de animale interzise, așa cum este iepurele și cămila. “Carnea lor să nu o mâncați, pentru că toate acestea sunt necurate”. (VT, Levitic 11: 3-8)
Azi puțini sunt creștinii care mai țin cont de această interdicție.

Prin felul lui de a se hrani, porcul este  si un simbol al lăcomiei pântecelui! 

Parabola pune astfel fata in fata pacatul lacomiei si iubirea aproapelui!

Diavolii, in incercarea de a castiga timp si nu numai, au cerut Domnului să le permita sa intre în porci - gandul lor ascuns fiind acela ca, omorând porcii, stăpânii lor sa fie furiosi sa refuze să-L primească acolo pe Iisus. Ceea ce si avea sa se intample! 

Desi le cunostea gandul, totusi Domnul acceptă cererea diavolilor, punanad in evidenta vrăjmășia pe care diavolii o revarsa asupra lumii. Este un fel subtil de a ne arata ca, daca le-ar permite Dumnezeu, diavolii i-ar omorî și pe oameni asa cum i-au omorat si pe porci! 

“Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. ” (Matei 8, 32-34) 

De altfel, daca Dumnezeu ar fi ingaduit, i-ar fi omorât și pe cei doi indraciti, dar devine evident ca nimic nu se intampla fara ingaduinta Lui. Totul este in mana lui Dumnezeu!
"Nu este nimeni asupra căruia să nu privegheze providența lui Dumnezeu", zice Sf. Ioan Gură de Aur. 
Dumnezeu nu are grijă de oameni, asa, în general, ci de fiecare om în parte si permanent. Omul e creat să trăiască prin Dumnezeu.

După această mare minune, de vindecare a unor oameni, considerați de societate ca fiind definitiv pierduți, cei din ținutul gadarenilor nu s-au bucurat deloc, fiind prea suparati de pierderea suferita prin moartea porcilor pentru a se lasa convinși de faptul că Iisus era Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treime!

"Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. "

Dacă în cetatea Samariei, după convorbirea cu femeia samariteancă, oamenii l-au primit pe Domnul bucuroși, crezând și ei că El este Mesia, doar pe baza cuvântului femeii samarinence, gadarenii L-au 

respins pe Dumnezeu, desi fusesera martorii unei minuni absolut tulburatoare. Nu s-au putut bucura de vindecarea fraților lor prea tulburati de paguba !

Domnul ne invata că se cuvine să facem tot posibilul pentru binele și mântuirea aproapelui nostru. Aceasta este adevărata bucurie!

Să ne bucurăm mereu cu cel ce se bucură! 
Să ne întristăm cu cel ce se întristează!
Să știm că bucurie mare se face în ceruri pentru un om care se vindecă, pocăindu-se pentru păcatele sale! 

In vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! 
Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. 
Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.
Matei 8, 28-34; 9, 1

Duminica binecuvantata!

MATEI VAMESUL, PACATOSUL CONVERTIT

„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și, ridicându-se, a mers după El. Și pe când ședea Iisus la masă, în casă, iată mulți vameși și păcătoși au venit și au șezut la masă împreună cu Iisus și cu ucenicii Lui. 

Și, văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii? 

Iar Iisus, auzind, a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă, așadar, și învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»; că n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.”

Capitolul 9 al Evangheliei dupa Matei este unul plin de evenimente:

- vindecarea paraliticului din Capernaum, 

- chemarea lui Matei la apostolat, 

- intrebarea despre post, 

- invierea fiicei lui Iair , 

- vindecarea femeii cu scurgere de sange, 

- vindecarea a doi orbi si a unui mut, 

- precum si despre secerisul mult cu seceratori putini.

In ce-l priveste pe Matei, observam că pe el nu l-a chemat Domnul odată cu Ioan și cu Petru, ci mai tarziu, atunci când a știut că acesta era preagatit sa asculte - asa cum și pe Pavel l-a chemat dupa Sfanta Sa Inviere, la vreme potrivita. 

Si Evanghelistul Matei ne povestește el insusi cum s-a petrecut convertirea sa.

Este lesne de inchipuit cam ce gandeau cei care au vazut ca Domnul l-a luat ucenic pe acest vameș! 

Vameșii erau considerati oamenii stăpânirii romane, căci ei strangeau impozitele destinate guvernarii romane. 

Acestia nu aveau un salariu. Ideea era ca ei sa dea romanilor o anume suma, avand libertatea de a incarca "nota" dupa cum credeau ei de cuviinta! Astfel sumele erau ajustate, vamesii fortand pe iudei sa dea taxe piperate, spre a-si asigura inclusiv imbogatirea lor! 

De aceea vamesii erau socotiti niste abuzatori stiindu-se ca cereau mai mult pentru a-si rotunji veniturile personale, ceea ce constituia un abuz si implicit o abatere de la Lege … 
Ei erau socotiti „suflete vândute” cezarului, iudei care si-au parasit neamul și credința pentru bani.

Și, iata ca, totuși, Domnul il cheamă la El pe acest vameș. De ce? Pentru că El ii cunostea adancul inimii.

Multe întâmplări din evanghelii, multe spuse ale Domnului, la o prima si superficiala vedere, ne contrariaza!
Dar Dumnezeu , iata, poate citi in inimile oamenilor, vede in timpul nostru, cunoaste puterea fiecaruia de a evolua, stie toate intențiile noastre, inclusiv obiceiul cel rau de a spune una, de a gandi alta si de a face altcumva. 

Domnul Hristos răspunde de fiecare data gândurilor tainice, intențiilor ascunse ale oamenilor si nu neaparat vorbelor rostite!

„Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui.” (Matei 9, 10)

Domnul Hristos a intrat deci în casa lui Matei, facandu-i astfel marea cinste de a-i fi oaspete! Putem banui ca gestul acesta l-a încântat pe Matei, dar, mai presus de asta, i-a schimbat viata și i-a deschis inima - in care a intrat Domnul Hristos, acceptând astfel să-i devină ucenic.

Pentru că cine se aseamănă se adună, multi dintre prietenii lui Matei, tot vameși păcătoși, au venit și ei la acel ospăț! 

Tabloul ospatului este pana si azi cu adevarat 

contrariant - Il inchipuim pe Domnul Hristos și pe apostolii Sai în mijlocul unui grup de oameni absolut căzuți din demnitatea de ales al lui Dumnezeu! 

Bineînțeles că acest lucru i-a smintit pe multi!

„Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Matei 9, 11)

De multe ori si noi ii judecam pe cei care incep sa mearga la biserica, considerandu-i prea pacatosi pentru asta! 

Dar omitem posibilitatea de a intalni adevarata credință mai de graba in sufletele celor aflati in păcate grele, decât în oamenii asa-zis „echilibrați” dar duali, judecatori ai credinciosilor, care adesea desconsidera Biserica, pe preoți și pe Dumnezeu!

Domnul le răspunde pilduitor:

"Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” (Matei 9, 12)

Raspunsul este neasteptat pentru farisei!
Ei ii dispretuiau pe vameși, îi considerau niște păcătoși care nu se puteau ridica la nivelul de moralitate cerut de credinta iudaica, nu ca pe niste bolnavi. 

Nimeni nu s-ar fi gândit vreodata la vreo cale de salvare a vameșilor! Si totusi... se pare ca era o astfel de cale!

„Acum n-am venit ca Judecător, ci ca Doctor, de aceea și împuțiciunea (necurăția) o sufăr” zice Sf. Teofilact al Bulgariei, parafrazându-L pe Domnul.
Caci Domnul iubește pe tot omul și face tot posibilul să-l ridice pe cel cazut, care se rusineaza si vrea sa fie altfel!

Capacitatea de iubire a lui Dumnezeu ne este inca neinteleasa! Părintele Arsenie Boca spunea că dragostea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos de pe acest pământ este cu mult mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu.

Cei bolnavi au nevoie de doctor. Da.

Dar cine nu este bolnav? Cine se crede perfect sănătos sufletește? Cine se crede fără de păcat?

Fariseii se credeau prea drepți înaintea Domnului!

Dumnezeu le spune  învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»; că n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.” (Matei 9, 13)

Cu alte cuvinte, invățați că Dumnezeu prețuiește mai mult mila fata de păcătoși decât jertfele dreptilor.

Acesta fraza exista in Vechiul Testament pomenit ca si Cuvant al lui Dumnezeu, de profetul Osea:
„Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. ” (Osea 6, 6)

Domnul le aminteste astfel fariseilor cele scrise in cartile lor, pe care le stiau dealtfel asa de bine, ironizandu-i pentru ca se îndreptățeau pe ei înșiși, cand, de fapt, nimeni dintre oameni nu este drept, dreptatea fiind doar a Domnului!

 
Așa ar trebui să cugetăm și noi despre noi insine.
Suntem nedrepți și păcătoși… și orice gând de mărire e periculos, căci din el se vor naște multe alte păcate care vor aduce suferință noua și întregii lumi!

Serile Biblice

PILDA SEMANATORUL

Pilda Semanatorului o gasim  deopotriva la Matei 13: 3-23; la Marcu 4: 3-20 si la Luca 8: 4-15.

Astazi, s-a citit din Matei (13) doar prima parte a pildei, practic pilda in sine, stiind ca in continuare Mantuitorul

va explica El Insusi  simbolurile ei! 

Desigur, partea explicativa este completa abia daca ii citim pe toti cei trei sinoptici, fiecare aducand cate un amanunt important!

„Zis-a Domnul pilda aceasta: 

Iată, a ieșit semănătorul să semene. Și, pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, și îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcină, s-au uscat. 

Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit. Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. 

Cine are urechi de auzit să audă.”

MATEI 13: 3-9

Astfel Semănătorul este Domnul Insusi iar sămânța pe care o arunca este Cuvântul Sau.

Domnul, Care se află pretutindeni, „a ieșit” din sanurile parintești si S-a întrupat pentru ca omenirea sa poata fi salvata! 

Dumnezeu Însuși a hotărât, mai înainte de facerea lumii, venirea Sa pe pământ și viețuirea ca om printre oameni!

Domnul Iisus Hristos nu a venit nici să secere… nici  să ardă pământul, ci a venit să semene , sa arunce samanta  

Cuvantului Sau, voia lui Dumnezeu de mantuire a omului. 

Semințele care au căzut lângă drum, adică pe calea

bătătorita, nu rodesc! Pentru cei a caror minte este o cale prea călcată (bătătorită), aspră si nearată,  Cuvantul nu rodeste caci ei sunt prea leneși si deloc dispusi sa primesca sfatul lui Dumnezeu! Si, de la aceștia, „păsările cerului”- adică duhurile cele din văzduh, dracii - departeaza cuvântul!  

Cei care, din pricina neputinței neimpotrivindu-se  pacatului,  si-au vândut mântuirea, sunt ca un loc pietros in care samanta cuvântului nu germineaza ci se usuca!

Caci „s-a ivit soarele” și le-a descoperit toate cele ascunse ale lor! Omul se cunoaște în necazuri!

De asemenea, Cuvantul Domnului se estompeaza, nu se mai aude, nu mai rezoneaza in sufletul celui dominat de spinii grijilor de tot felul care il sufoca!

Cei care Il iubesc pe Dumnezeu si fac voia Lui sunt pamantul bun in care rodeste Cuvantul!

Iata ca 3 părți din sămânță s-au pierdut și numai a patra parte a rodit,  ceea ce inseamna ca puțini sunt cei ce se mântuiesc! (conf.Luca 13, 23-28). 

Domnul insa ne da nadejde!

Căci, chiar si pietros de ar fi cineva, sau pe lângă drum 

(cale) de ar fi cineva, ori intre spini de ar fi, este totusi cu putință sa devina pământ bun. 

Nu toți cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu sunt capabili sa-l germineze, neputand sa are pamantul sufletului lor cu fapte bune! Puțini il lucrează în mod desăvârșit prin neagoniseală și nevoință preaînaltă! 

Concluzia finala tine de amanuntele insumate dupa citirea pildei in toate cele trei Evanghelii sinoptice!

Cei care reusesc  sunt sfinții (cei care rodesc 100… ) ! 

Călugării care, petrecand viața în mănăstire, sunt lucrători buni. (ei rodesc 60!)

Mirenii, care au ales ca, pe cât le este cu putință, sa se straduiasca sa faca faptele cele bune ei sunt cei care rodesc doar 30!

Iata bunătatea lui Dumnezeu, Care pe toți ne primește - și pe cei ce fac lucruri mari, și pe cei care le fac pe cele mici, și pe cei care se straduiesc, desi nu sunt de exceptie!

IONA, REGINA DiN SABA, POTOPUL SI ISPITA

 A nu crede in Dumnezeu pentru ca nu Il poti vedea pare sa fie un pacat consacrat.

Justitia omeneasca are nevoie de dovezi, dovezi pe care, din nefericire, omul  le poate manipula !
Teoretic, certitudinile se construiesc pe dovezi. 

Practic, insa, ceea ce numim dovezi pot fi uneori doar bucati ale adevaruluisau chiar neadevar!

Nu cred ca Mantuitorul, numindu-i "neam viclean", pe cei care cereau dovezi pentru a crede in El, se referea doar la iudeii care nu

L-au acceptat ca fiind Messia, ci la un anume tip de om, om pe care il regasim in toate nationalitatile!
Caci nu numai iudeii I-au cerut dovezi lui Dumnezeu ci, pana astazi, tot omul necredincios isi gaseste scuze socotind ca Dumnezeu nu se veden deci nu este!

 Noroc ca Domnul nu isi pune mintea cu noi!
Pentru cine crede... dovezile sunt permanente si la tot pasul, pentru cine nu, totul este neverosimil, pana si minunile cele mai... minunate!

Dubiul insa se insinueaza fara nici o opreliste, dar niciodata pro ci... mereu contra! 

Caci, daca cineva iti sopteste la ureche ca ai fost inselat, crezi asta si fara sa ai dovezi, dar daca iti spune ca Dumnezeu te poate ajuta daca crezi in El... vrei dovezi!

Suntem asadar manipulabili spre rau si, fara convingeri clare, izvorate din morala si principii sanatoase, devenim doar o masa de manevra, oricat ne-am crede noi de ... independenti si liberi!

După ce Mantuitorul a vindecat un demonizat mut iar fariseii si carturarii l-au acuzat ca scoate pe demoni cu capetenia demonilor, Iisus vorbeste despre cei ce vor semne, amintind despre "semnul lui Iona" si Regina de la miazazi.

SEMNELE la care face referire Mantuitorul

Am mai comentat despre acestea si cu ocazia pericopei similare din Evanghelia dupa Luca 11, 29-33, cu care textul de azi este sensibil asemanator.

Poporul lui Israel, de-a lungul istoriei sale, a cerut periodic de la Dumnezeu semne. Prin ele poporul ales isi revigora cumva credinta, la intervale istorice de timp.

Pentru mine, pericopa de astazi este o dovada in plus ca nu putem trece peste Vechiul Testament, caci ne-ar lipsi o veriga importanta in lantul intelegerii cuvintelor Domnului.

Despre IONA

Iona, personajul principal al Cărții lui Iona, a fost unul dintre proorocii lui Israel caruia Dumnezeu i-a spus sa mearga i Ninive si sa avertizeze poporul asirian de acolo ca orasul lor avea sa fie distrus din pricina pacatelor locuitorilor lui.

Iona insa s-a temut sa le spuna si nu a implinit porunca lui Dumnezeu dar, simtindu-se vinovat, a fugit cu o corabie in largul marii.
Iata insa ca  s-a iscat o furtuna puternica care era cat pe ce sa-i piarda pe toti cei aflati pe corabie!  Convins ca era un semn al maniei lui Dumnezeu, constient de pacatul sau, Iona a cerut sa fie abandonat in apele marii, pentru ca cei aflati pe corabie sa nu fie sacrificati din pricina neascultarii sale.

Umanitatea sa a fost apreciata si rugamintea i-a fost indeplinita, fiind aruncat in mare.
Dar un peste urias l-a inghitit si Iona a stat in burta acestuia 3 zile si 3 nopti, timp in care el a facut rugaciuni de pocainta. 

Pestele insa l-a scuipat pe tarm in a treia zi si astfel, scapat cu viata, proorocul Iona a mers in Ninive sa implineasca porunca Domnului!

Locuitorii orasului Ninive se inchinau la idoli si traiau macinati de pacate grele care starnisera mania lui Dumnezeu, insa prorocirea adusa de Iona, abia iesit din burta balenei, cu chipul transfigurat, a fost ascultata si Biblia ne spune ca ei „au crezut în Dumnezeu, au ținut post și s-au îmbrăcat în sac” (Iona 3, 5)

Cum nimic nu este lipsit de rost in Planul lui Dumnezeu si nimic din Cartea Sfanta nu este  fara mesaj, intelegem abia in vremea lui Iisus ca scopul real al misiunii lui Iona si a aventurii sale legate de sederea in burta balenei a fost prefigurarea celor trei zile petrecute de Mantuitorul Hristos, de la rastignire la Inviere, in adancul iadului!

Regina de la Miazazi 

Ea este Regina din Saba, despre care aflam din Cartea a III.a, a Regilor.

"Regina din Saba, auzind de slava lui Solomon cea în numele Domnului, a venit să-i încerce înţelepciunea cu cuvinte greu de înţeles. Venind ea de la Ierusalim cu foarte mare bogăţie, cu cămile încărcate cu aromate, cu foarte mult aur şi pietre scumpe, a mers la Solomon şi s-a sfătuit cu el pentru tot ce avea ea pe inimă. Şi i-a dezlegat Solomon toate vorbele ei şi n-a fost vorbă adâncă pe care să n-o cunoască regele şi să nu i-o dezlege. Văzând deci Regina din Saba toată înţelepciunea lui Solomon (...) a zis regelui: Adevărat este ce am auzit eu în ţara mea de lucrurile tale şi de înţelepciunea ta. Însă eu nu credeam vorbele, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei şi iată, nici pe jumătate nu mi se spusese; tu ai înţelepciune şi bogăţie mult mai mare decât am auzit eu. (...) Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul lui Israel! Domnul, din dragostea cea veşnică a Lui către Israel, te-a pus rege să faci judecată şi dreptate. (...) Iar regele Solomon a dat Reginei din Saba tot ce a dorit şi a cerut, pe lângă ce i-a dăruit regele Solomon cu mâna lui. Şi s-a întors ea înapoi la ţara ei şi toate slugile ei.”

Numele ei il gasim atat in Coran cat si in multe alte povesti egiptene. 

Unii exegeti considera Cantarea Cantarilor ca fiind o carte marturisitoare a iubirii lui Solomon pentru aceasta misterioasa regina.

In interpretarea creştină a Vechiul Testament, intalnirea dintre inteleptul Solomon si Regina din Saba are insa, pe langa valori istorice, şi unele metaforice.
Astfel vizita reginei intruchipeaza unirea metaforică a lui Hristos cu Biserica, Solomon fiind prefigurarea lui Messia!
Regina din Saba reprezinta poporul care crede şi îl ascultă pe El.
Castitatea Reginei din Saba este considerată a fi si ea o prefigurare,  aceea a a Fecioarei Maria, iar cele trei daruri, pe care le-ar fi adus cu ea – aur, mirodenii şi pietre preţioase – o anticipata imagine a darurilor magilor – aur, smirnă şi tămâie - aduse pruncului Iisus.

Despre duhul necurat

Iar cand duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și, venind, o află golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând, sălășluiesc aici, și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Așa va fi și cu acest neam viclean.”

Asadar duhul rău care iese din omul care decide sa se curete, umblă prin locuri fără de apă, căutând odihna pe care nu o găsește. 

Dar de ce în locuri fără de apă?
Evident, pentru ca unde este apă este si viață si acolo unde este viață este prezent Duhul Sfânt.
Apa, în creație, este chip al Duhului Sfânt, o icoana a lucrării Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este viața lumii. El vindecă, curățește, sfințește… 

Apa este transparenta precum nevăzut este Duhul.
Apa este în tot… intocmai Duhului lui Dumnezeu, prezent in tot si toate prin energiile Sale necreate!
Pe pamant nimic nu poate fi fara apa iar circuitul apei în natură este insusi circuitul vieții.

Din Sfânta Scriptură stim ca apa a fost creată de Dumnezeu pentru a da viață dar si pentru a pedepsi în vederea unei renașteri a omului.
La început lumii tot pământul era plin de apă, iar Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor. (Facere 1, 2)

Al doilea verset al Sfintei Scripturi pune deci apa în legătură directă cu Duhul Sfânt! Aici poate fi explicatia faptului ca diavolii umbla in locuri fara de apă, căci acolo unde este apă este și Duhul Sfânt prezent tainic iar diavolul se teme și fuge de Duhul lui Dumnezeu!

Sa ne amintim de Potopul lui Noe, care a fost cea mai mare pedeapsă dată de Dumnezeu oamenilor care nu mai ascultau de nimeni și de nimic.

Natura omului este asa de inclinata spre pacat incat fara pedepse nici nu poate exista! Exemplul ni-l dau chiar copiii lui Noe care, desi au trait timpul unei astfel de lectii, cum a fost potopul universal, totusi au recazut in pacat!

Potopul lui Noe a fost  o pedeapsă, dar si o naștere din nou a lumii. Căci, așa cum la inceput lumea s-a făcut din apă, așa și a doua oara tot din apa cea multă care acoperea toți munții pământului,  a ieșit la suprafață primenita.

Geografia planetei după potopul lui Noe s-a schimbat mult...
Venirea Sfântul Ioan Botezătorul aduce botezul cu apa spre pocainta!
Dar dupa Ioan vine Domnul Hristos care botează nu numai cu apă ci și cu Duhul Sfânt.

Botezul lui HRISTOS este cea de-a III.a naștere a lumii - dupa facerea lumii si potopul lui Noe! Prin botez noi murim pentru a invia cu Hristos!

Dar botezul este doar inceputul indumnezeirii omului, aceasta lucrare enorma, finala, a lui Dumnezeu!
Lenea noastra duhovniceasca produce o fisura in relatia cu Dumnezeu si... asta il va atrage imediat pe diavol, care gaseste terenul pregatit spre a-l pierde iarasi pe om!

Sa fii botezat dar sa traiesti fara Dumnezeu... nu esti decat prada diavolilor! Acesta este mesajul ascuns in aceste versete!

„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre cărturari și farisei, zicând: Învățătorule, voim să vedem de la Tine un semn. Iar El, răspunzând, le-a zis: 

Acest neam viclean și desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da decât semnul lui Iona prorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți. Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată cu neamul acesta și-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și, iată, aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu neamul acesta și-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon; și, iată, aici este mai mult decât Solomon. 

Iar când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și, venind, o află golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând, sălășluiesc aici, și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Așa va fi și cu acest neam viclean.” MATEI 12, 38-45

CE NE ORBESTE SI NE SURZESTE

Pericopa de azi pomeneste despre vindecarile miraculoase ale Mantuitorului, despre demoni dar mai ales despre invidie!

Matei 12, 14-16; 22-30

„În vremea aceea fariseii s-au sfătuit împotriva lui Iisus cum să-L piardă. Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Și mulți au venit după El și i-a vindecat pe toți. Dar le-a poruncit să nu-L dea în vileag. Atunci au adus la El pe un demonizat, orb și mut, și l-a vindecat, încât cel orb și mut vorbea și vedea. Iar mulțimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta Fiul lui David? Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. Dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci, cum va dăinui împărăția lui? Și dacă Eu scot pe diavoli cu Beelzebul, feciorii voștri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe diavoli, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască lucrurile dacă nu va lega întâi pe cel tare și pe urmă să-i prade casa? Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine risipește.”

Când Iisus facea o minune, atunci fariseii înnebuneau de mânie… Invidia ii orbea, impiedicandu-i sa-L vada cu adevarat, si surzi erau la cele pe care le spunea!

Omul are in el samanta de criminal a lui Cain care datorita invidiei

si-a omorat fratele .
Invidia, chiar daca nu are ca finalitate o crima,  este la fel de distructiva;  de fapt, este in sine o crima, care face rau in ambele sensuri: si persoanei care invidiaza si celei invidiate!

Pentru invidiosi nu conteaza necazurile tale, nici stradaniile, nici jertfele... ci doar reusitele!

Banuiesc ca invidia este peste tot aceeasi, indiferent de coltul de lume in care te gasesti.
Invidiosii ravnesc bunul si binele altuia, frumusetea ori succesul, fara sa ia in seama jertfele ce le cuprind!
Pe invidios nu-l intereseaza nici meritele, nici truda ta, iar suferintele tale sunt ca un balsam pentru el ... Invidia e oarba, este ucigatoare!

Sf Ioan Gura de Aur spunea ca cei care invidiaza sunt devastati in sinele lor, caci, asa cum carii mananca lemnul din care s-au nascut, asa si invidia devoreaza, inainte de orice, sufletul celui care o poarta!

Iisus se ferea de farisei pentru că încă nu sosise vremea Patimii Sale, dar și pentru ca nu voia să-i ispiteasca si să cadă în păcat.

Ii vindeca pe toți cei care veneau la El, dar le si spunea să nu le zica fariseilor nimic, tocmai ca să-i scuteasca pe acestia de invidie și ura.

Dar, chiar dacă frații lui din neam nu vor crede în El și-l vor răstigni, profetul Isaia a anunțat cu câteva sute de ani înainte, că neamurile păgâne vor crede în acest Iisus – Mesia, despre care nu știau nimic. 
Căci învățătura, cunoștința și alegerea binelui sunt pentru oameni. Domnul ar fi avut putere să-i frângă pe iudei ca pe o „trestie strivită” și să stingă mânia lor ca o „feștilă fumegândă” , dar nu a voit Domnul așa, până când  se va împlini iconomia și îi va birui pe ei prin toate. Ca sa nu-si gaseasc evreii scuze,  Domnul a răbdat.
Oare ce n-a făcut Domnul Hristos ca să-i câștige pe ei? Însă ei n-au voit. Drept aceea „neamurile vor nădăjdui” spre Dânsul, de vreme ce iudeii n-au voit.

Sa vedem acum ce sunt demonii de fapt si cine este satana?

Iisus Hristos Insusi a spus - si evanghelistii au consemnat - că l-a văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger!

Demonii, diavolii, satana... mai sunt numiti si ingerii cazuti. Caci ingeri au fost dar, din neascultare și invidie fata de Dumnezeu, au fost pedepsiți de El si alungati din Imparatia lui Dumnezeu!
Și au ajuns îngeri-căzuți…. Caci au căzut din cer și "stapanesc" cele mai de jos ale pământului… dar și văzduhul, după cum spune Sf. Apostol Pavel.

In Filocalie Sfintii Parinti vorbesc despre duhuri - duhul desfrânării, duhul lăcomiei pântecelui, duhul mândriei - si nu de pacate, fiecărui păcat fiindu-i asociat in fapt un duh rău, un demon care ispitește și chinuie pe om, un duh rău care s-a legat de voința lui și, omul, până nu cere, prin pocăință și smerenie, vindecare de la Domnul, duhul nu pleacă din el.

Pentru ca pare inspaimantatoare ideea de a avea in tine pe cineva care te stapaneste, manipulandu-te si impingandu-te sa faci rau, tie si altora, eviti, ignori, te faci ca nu stii, ca nu crezi, ca nu exista asa ceva!

Mintea ne este insa adesea invadata de ganduri, evident straine de noi. Forta noastra spirituala este cea care ne ajuta sa discernem, sa primim sau sa alungam ispitele venite in acest fel.

Cine Il cunoaste pe Dumnezeu, in sublima Sa Treime, poate sa le alunge, poate tine departe de sufletul sau duhurile ce se insinueaza prin gand ! Acesta este de fapt lucrarea noastra spirituala: sa tinem departe de suflet gandurile aduse de duhuri!

E bine de stiut ca Dumnezeu ii ingaduie pe diavoli in masura in care ei ne exerseaza capacitatea duhovniceasca.
Cartea lui Iov este una pilduitoare in acest sens!

FORMA FARA FOND

Intre Legea veche si Legea noua, propovaduita de Hristos,  sunt diferente de fond!

Mie mi se pare ca suntem si noi ancorati in forma, uitand fondul.

De exemplu: auzim o multime de persoane spunand: "azi e sarbatoare, nu spal!" ori "azi este Buna-vestire: se mananca peste".  

Numai ca de sarbatoare nu spalam rufele nu din superstitie si nici din vreo regula impusa cu forta, ci doar din bun simt crestin, caci, de sarbatoare se merge la Liturghie, se fac rugaciuni, se fac milostenii, etc si nu se face curatenie, ca nu e timp si pentru asta! De sarbatoare dam intaietate lui Dumnezeu ori unui sfant pe care-l cinstim, lasand cele ale lumii deoparte! 
Cand se scrie in calendar ca se mananca peste, nu inseamna ca este o obligatie, ci doar ca acela este un moment de praznic in vreme de post, o rasuflare in timpul nevointei!

Degeaba nu spal de sarbatoare dar nu m-am dus la biserica, nici nu m-am rugat, nici nu am dat de pomana, ori am fost dezagreabila cu cei din jur! Mai bine spalam!

La ce sa mananc peste de Buna-Vestire daca nu am tinut post si cu o zi inainte am mancat carnati!

Toate aceste "reguli" netraite au transformat credinta in superstitie, nemaiavand fond duhovnicesc, asemenea legilor tinute de iudeii din vremea lui Iisus!

Mantuitorul aduce schimbarea potrivit careia nimic nu este mai de pret decat trairea in Dumnezeu!

Inainte de a ne incorseta in norme formale, inainte de a ne dojeni ori de a ne judeca, El se milostiveste si ne ajuta.

Asa cum spunea un preot, pe care il apreciez enorm,  "Domnul, mai curand decat focul iadului, ne arata lumina raiului!"

Si trecând de acolo, a venit în sinagoga lor. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască. 

El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate? Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.  

Matei 12, 9-13