Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te.
Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu."(Luca 12, 16-21)
Dincolo de textul biblic care, la o prima citire, se refera la comorile stranse pe pamant si de nici un folos in fata mortii, v-ati gandit vreodata ce ati face daca vi s-ar intampla sa aflati ca viata urmeaza sa vi se curme brusc, in urmatoarele zile, ore, secunde?
Ce ati zice daca moartea s-ar converti dintr-o data din probabilitate indepartata si nenorocire ce se intampla altora, in certitudine iminenta?
Chiar de ma considerati morbida, faceti totusi acest mic exercitiu de imaginatie!
Ignorarea faptului ca murim e fireasca de vreme ce Dumnezeu l-a creat pe om nemuritor.
Pacatul neascultarii ne-a facut sa pierdem acest dar dumnezeiesc!
Traim cu sentimentul vesniciei si de aceea ne este greu sa ne inchipuim moartea in raport cu noi insine.
Marturisesc ca de doua ori am luat in calcul varianta de a muri imediat.
Imi amintesc ca, inainte de asa-zisul sfarsit al lumii, cand mi-am vazut duhovnicul, mintea mea a devenit atunci mai treaza decat oricand si acolo, pe scaunul spovedaniei, mi-am amintit brusc toate cele uitate.
Pentru ca uitam ceea ce nu vrem sa credem ca am fost in stare sa facem, dupa cum uitam ca legea oamenilor e alta decat cea a lui Dumnezeu!
Cred ca asa trebuie sa ne spovedim: ca si cum am muri imediat! Asa trebuie sa ne impartasim: ca si cand am face-o pentru ultima oara!
Prima data a fost la cutremurul din 1986 - la cel din '77 nu banuiam inca ca se poate muri din asa ceva!
In fractiuni de secunda mi-am luat ramas bun de la lume, imbratisandu-mi copiii si sotul si lasandu-ma in mana lui Dumnezeu intr-un fel anume! Cu pace!
A doua oara, poate o sa radeti de mine, cu ani in urma, cand in Romania se tot vorbea de alinierea iminenta a planetelor si de posibila schimbare a polilor, mi-am zis ca, daca e asa, e posibil sa disparem in orice clipa. Si atunci mi-am facut un serios examen de constiinta.
Dupa ce m-am spovedit, aceeasi pace a cazut peste mine!
In astfel de situatii nu mai incap cosmetizari, povesti cu cocosul rosu pentru a fi pe placul oamenilor ori a te pune in lumini favorabile.
In fata mortii nu poti fi decat sincer si rece, cinstit in fata constiintei de care nu mai ai unde te ascunde.
Cand viata incepe sa ti se scurga printre degete doar adevarul iti mai ramane. Nici macar ce crede posteritatea nu mai are importanta!
Nu am pierit la cutremur si nici nu a venit sfarsitul lumii dar acele momente de intalnire cu moartea mi-au schimbat reperele.
Multi trecem prin clipe limita. Accidentele sunt printre ele. Dar omul uita. Multi uitam - sau vrem sa uitam - ca moartea face parte din viata, ca e cu noi clipa de clipa, ca, si de am scapat de ea, in final tot nu scapam!
Daca intamplarile tragice nu ne schimba... am pierdut sansa de a ne "reseta" si de a incepe o alta existenta, cea de dupa, in care sa nu mai repetam greseli ce ne pierd sufletul!
Imi amintesc ca, inainte de asa-zisul sfarsit al lumii, cand mi-am vazut duhovnicul, mintea mea a devenit atunci mai treaza decat oricand si acolo, pe scaunul spovedaniei, mi-am amintit brusc toate cele uitate.
Pentru ca uitam ceea ce nu vrem sa credem ca am fost in stare sa facem, dupa cum uitam ca legea oamenilor e alta decat cea a lui Dumnezeu!
Cred ca asa trebuie sa ne spovedim: ca si cum am muri imediat! Asa trebuie sa ne impartasim: ca si cand am face-o pentru ultima oara!
In Postul Mare multi vrem sa ne marturisim, sa ne impartasim cu trupul si sangele Domnului...
Ne marturisim si... o luam de la capat... Uneori chiar in fata portilor altarului!
Cati o facem ca si cand am muri si cati tanjim cu disperare dupa Hristos?
E o buna intrebare! Pentru mine in primul rand!
Ne marturisim si... o luam de la capat... Uneori chiar in fata portilor altarului!
E o buna intrebare! Pentru mine in primul rand!
