Z 48

RUGACIUNE

Dumnezeu, Tatăl nostru, mergi prin casa mea şi-mi ia toate
grijile mele şi bolile şi Te rog să mă insotesti peste tot 

şi să vindeci familia mea, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! Amin!

CAINTA

O cerinţă a căinţei sunt lacrimile.
Căinţa trebuie să stropească cu lacrimi păcatele noastre.
De trei ori s-a lepădat Sf. Ap. Petru de Domnul, dar a fost iertat după ce s-a căit şi „a plâns cu amar”, „al doilea botez, prin lacrimi, din ochi făcând” – cum zice iarăşi Sf. Ioan Gură de Aur.
«Vieţile sfinţilor» istorisesc despre un mare păcătos care a cerut de la un pustnic un leac pentru iertarea păcatelor:
- Du-te, dragul meu, i-a zis pustnicul, şi caută până vei afla o apă ce curge în sus. Spală-ţi ochii cu apa aceea şi îndată vei fi iertat.
După o zadarnică cercetare, păcătosul s-a întors plângând de întristare, că n-a aflat această apă a iertării…
- O, dragul meu, i-a răspuns pustnicul, iată apa aceasta este - în ochii tăi!…
Lacrimile pentru păcate sunt apa cea minunată, apa iertării, care curge în sus, către Cer, către Dumnezeu…
Căinţa mai are apoi şi o altă cerinţă care deschide uşa mântuirii.
Păcatele trebuie să le stropim nu numai cu lacrimile noastre, ci şi cu sângele Domnului. Căinţa cea adevărată ne duce la picioarele Celui Răstignit, ne duce la izvorul cel mare al iertării, la Crucea şi Jertfa scumpului nostru Mântuitor.
A te căi înseamnă a cădea plângând în braţele Crucii.
Puterea căinţei şi a mărturisirii stă în legătura ce ne-o facem cu izvorul iertării şi al puterii: cu Iisus Mântuitorul şi în începutul de viaţă nouă cu El.
Fără legătura aceasta, am pierdut puterea mărturisirii: ne spovedim regulat şi păcătuim regulat… Mărturisirea nu e doar o descărcare şi reîncărcare de păcate, ci o rupere definitivă cu păcatele. Şi mărturisirea poate ajunge o taină goală – ca şi postul şi rugăciunea - dacă în ea nu se află căinţa, lacrimile şi Golgota!

Martha