INTRE CHRONOS SI KAIROS
Timpul nostru, asupra caruia, aparent, nu avem nici un control, in goana lui nebuneasca ne angoaseaza facandu-ne sa ne pierdem uneori cu firea.
Timpul nostru... trece! Si ce a trecut... trecut ramane!
In greaca veche pentru timp se foloseau doua cuvinte:
Mitologia il infatiseaza pe Kairos ca pe o zeitate, asemanatoare lui Chronos, care are insa ca particularitate fizica, un smoc de par, un fel de ciuf bizar, in crestetul capului.
Cautand in noi acel bine, acel bun, constientizandu-l adica pe Kairos, putem trai timpul acesta de calitate, reinnodand permanent legatura cu Dumnezeu!
Kairos este vremea in care stapanul este Dumnezeu si nu omul, cu nenumaratele sale pretentii, si, atunci cand Dumnezeu domnește, ne simtim descatusati de opresiunea celorlalti asupra noastra. Abia atunci suntem cu adevarat liberi.
Pentru a trai insa acest fel de libertate trebuie sa ne intoarcem in sinele nostru, să -L cautam acolo si sa-L gasim pe Dumnezeu. Chiar daca ascuns, îngropat ori uitat,
Dumnezeu exista in orice om si nu dispare niciodata din cel pe care El l-a facut "dupa chipul si asemanarea Sa"!
Odata ce reusim sa-L descoperim, regasindu-ne cu acest prilej si pe noi insine, reconstruindu-ne, smerindu-ne, existenta noastra intra în împărăţia lui Kairos, timpul cel bun punand stapanire pe intreaga noastra viata, dandu-i un nou sens.
Dupa Sf. Maxim, Biserica este cea care traieste acest fapt in prezent si continuu, la Liturghie, prin Sf. Impartasanie, si ceea ce „va sa fie“ devine "ceea ce este", realitatea, prezentul, si atunci viitorul devine... cauza a trecutului.
La Liturghie calatorim in timp dar in sens invers - dinspre viitor inspre prezent spre trecut.
Fericitul Augustin spunea ca: „dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este întâi moartea şi apoi viaţa”.
Si atunci de ce sa ne intristam in fata mortii?
De asta depinde fericirea noastra.
Timpul nostru... trece! Si ce a trecut... trecut ramane!
In greaca veche pentru timp se foloseau doua cuvinte:
Chronos (Kronos ) si Kairos (care se pronunta Kiros), fiecare din acestea desemnand insa un anume fel de... timp.
Chronos desemneaza timpul fizic, cantitativ, măsurabil, iar
Kairos "momentul potrivit, oportunitatea, șansa".
Kairos "momentul potrivit, oportunitatea, șansa".
În mitologia alexandriană și romană, Chronos este părintele Orelor, personificări ale celor douăsprezece ore ale unei zile pamantesti.
Adesea se face confuzie intre Chronos (Χρόνος), care este personificarea Timpului, cu Cronos (Κρόνος) unul dintre Titani.
Confuzia este cu atât mai posibilă cu cât Cronos avea și atribute ale timpului.
Constransi de trecerea lui implacabila, noi socotim timpul ca pe un adversar si chiar ne temem de el.
Prizonieri ai imaginii, cand ne privim in oglinda, detestam semnele pe care le lasa pe fetele noastre, trecerea lui o simtim in carnea si in oasele noastre cu durere si multi dintre noi decidem sa ne impotrivim lui.
El iese insa mereu invingator, caci ne inghite tineretea, frumusetea, puterea, sanatatea, viata, asemenea lui Chronos care si-a inghitit copiii!
Mai exista insa si un alt fel de timp, numit de vechii greci Kairos,
Prizonieri ai imaginii, cand ne privim in oglinda, detestam semnele pe care le lasa pe fetele noastre, trecerea lui o simtim in carnea si in oasele noastre cu durere si multi dintre noi decidem sa ne impotrivim lui.
El iese insa mereu invingator, caci ne inghite tineretea, frumusetea, puterea, sanatatea, viata, asemenea lui Chronos care si-a inghitit copiii!
Mai exista insa si un alt fel de timp, numit de vechii greci Kairos,
care ne poate salva din aceasta intrecere paguboasa, devenindu-ne chiar un aliat!
Kairos este "un punct pe scara timpului, un moment în care schimbarea este posibilă". (dex). si desemnează asadar
"timpul calitativ, un moment privilegiat al acțiunii, al istoriei, al împlinirii personale".
Mitologia il infatiseaza pe Kairos ca pe o zeitate, asemanatoare lui Chronos, care are insa ca particularitate fizica, un smoc de par, un fel de ciuf bizar, in crestetul capului.
El este reprezentat mergand fie în vârful picioarelor fie pe roti, ținând în echilibru o balanță așezată pe o lamă.
Potrivit mitului, cand il intalnesc, oamenii fie nu il vad, fie il vad dar il ignora, fie, pur si simplu, il apuca de ciuf si nu-l mai lasa!
Aceasta din urma reactie il defineste de fapt pe Kairos, smocul de par fiind de fapt oportunitatea pe care fie nu o vezi, fie o vezi dar o lasi sa-ti scape, fie esti atent si... o fructifici!
Kairos este insa si un cuvant folosit de teologi pentru a desemna
Kairos este insa si un cuvant folosit de teologi pentru a desemna
timpul lui Dumnezeu, timpul de calitate, timpul plăcut, tihna vietii.
Kairos este clipa de acum, prezentul, momentul pe care il traim in prezenta lui Dumnezeu, Cel Care Este pururea si Care nu ne paraseste niciodata.
Cartea Sfanta spune ca omul a primit de la Dumnezeu sarcina de a da un nume fiecarui lucru, luandu-l astfel co-partas la lucrarea de guvernare a lumii - un mare privilegiu şi totodata un dar. Sa dai nume lucrurilor nu este ceva simplu caci asta implica un amplu proces de cunoastere, o cufundare in esenta creatiei!
Omul a fost investit astfel cu putere de Sus in stapanirea lumii insa puterea asta este activa si binefacatoare doar in masura in care el, omul, continua sa rămâna legat de Cel ce i-a dat lui acest privilegiu.
Incontestabil omul este puternic dar el nu este si sursa a puterii, caci sursa ramane in veci Dumnezeu, Cel care doar il inspira pe om si ii da abilitatile necesare ducerii la indeplinire a acestei sarcinii de onoare.
Din nefericire, omul, gustand din elixirul puterii, este tentat permanent sa-L scoata pe Dumnezeu din aceasta... ecuatie, ceea ce face ca legatura cu El sa se compromita.
Desprins de Creator, omul devine haotic, timpul ajunge sa-i fie dusman iar viaţa sa isi pierde sensul.
Kairos este clipa de acum, prezentul, momentul pe care il traim in prezenta lui Dumnezeu, Cel Care Este pururea si Care nu ne paraseste niciodata.
Cartea Sfanta spune ca omul a primit de la Dumnezeu sarcina de a da un nume fiecarui lucru, luandu-l astfel co-partas la lucrarea de guvernare a lumii - un mare privilegiu şi totodata un dar. Sa dai nume lucrurilor nu este ceva simplu caci asta implica un amplu proces de cunoastere, o cufundare in esenta creatiei!
Omul a fost investit astfel cu putere de Sus in stapanirea lumii insa puterea asta este activa si binefacatoare doar in masura in care el, omul, continua sa rămâna legat de Cel ce i-a dat lui acest privilegiu.
Incontestabil omul este puternic dar el nu este si sursa a puterii, caci sursa ramane in veci Dumnezeu, Cel care doar il inspira pe om si ii da abilitatile necesare ducerii la indeplinire a acestei sarcinii de onoare.
Din nefericire, omul, gustand din elixirul puterii, este tentat permanent sa-L scoata pe Dumnezeu din aceasta... ecuatie, ceea ce face ca legatura cu El sa se compromita.
Desprins de Creator, omul devine haotic, timpul ajunge sa-i fie dusman iar viaţa sa isi pierde sensul.
Cazut in capcana cronologică a existenţei, a timpului material, fiind limitat si incorsetat de acesta, omul ajunge sa se masoare cu cel care-l masoara, fiind, inevitabil, invins de acesta, de Chronos!
Si totusi binele există si în omul coplesit de Chronos, in el ramanand o vaga urma a lui Kairos, urma existenţei sale primare, o ramasita uitata a vieţii sale traite in Edenul divin, al timpul lui Dumnezeu.
Si totusi binele există si în omul coplesit de Chronos, in el ramanand o vaga urma a lui Kairos, urma existenţei sale primare, o ramasita uitata a vieţii sale traite in Edenul divin, al timpul lui Dumnezeu.
„Omul religios,” spune Mircea Eliade, „trăieşte astfel în două specii de timp, din care cea mai importantă, Timpul sacru, se prezintă sub aspectul paradoxal al unui timp ciclic, reversibil şi recuperabil, un fel de prezent mitic veşnic pe care-l poţi reintegra periodic prin intermediul riturilor […] Orice sărbătoare religioasă, orice timp liturgic constă în reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc într-un trecut mitic, „la început,” in illo tempore.
A participa cu religiozitate la o sărbătoare implică ieşirea din durata temporală „obişnuită” pentru a reintegra timpul mitic reactualizat de sărbătoarea însăşi.
Timpul sacru este prin urmare indefinit recuperabil, indefinit repetabil.” (M. Eliade. Le Sacré et le Profane)
A participa cu religiozitate la o sărbătoare implică ieşirea din durata temporală „obişnuită” pentru a reintegra timpul mitic reactualizat de sărbătoarea însăşi.
Timpul sacru este prin urmare indefinit recuperabil, indefinit repetabil.” (M. Eliade. Le Sacré et le Profane)
Cautand in noi acel bine, acel bun, constientizandu-l adica pe Kairos, putem trai timpul acesta de calitate, reinnodand permanent legatura cu Dumnezeu!
Kairos este vremea in care stapanul este Dumnezeu si nu omul, cu nenumaratele sale pretentii, si, atunci cand Dumnezeu domnește, ne simtim descatusati de opresiunea celorlalti asupra noastra. Abia atunci suntem cu adevarat liberi.
Pentru a trai insa acest fel de libertate trebuie sa ne intoarcem in sinele nostru, să -L cautam acolo si sa-L gasim pe Dumnezeu. Chiar daca ascuns, îngropat ori uitat,
Dumnezeu exista in orice om si nu dispare niciodata din cel pe care El l-a facut "dupa chipul si asemanarea Sa"!
Odata ce reusim sa-L descoperim, regasindu-ne cu acest prilej si pe noi insine, reconstruindu-ne, smerindu-ne, existenta noastra intra în împărăţia lui Kairos, timpul cel bun punand stapanire pe intreaga noastra viata, dandu-i un nou sens.
Viata noastra pamanteana incepe la nastere si se sfarseste, pentru unii, odata cu moartea fizica.
Viata in credinta incepe cu moartea spre a ajunge la viata vesnica!
Apostolul Pavel spune
| Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moarta nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. (Romani 6; 3-10) |
Hristos a trebuit sa moara pentru ca omul sa se salveze si sa traiasca, prin bucuria Invierii, nemurirea in Imparatia lui Dumnezeu!
Sfantul Maxim Marturisitorul scrie ca viitorul lumii este cauza trecutului si nu efectul lui, caci motivul creatiei este Hristos Cel Eshatologic, acela care mantuie omenirea la sfarsitul istoriei ei, atunci cand se va produce unirea creatului cu necreatul in veacul de pe urma.
Atunci timpul isi va pierde puterea disparand!
La Liturghie calatorim in timp dar in sens invers - dinspre viitor inspre prezent spre trecut.
Biserica devine astfel ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor si nu ceea ce este in prezent!
Faptul ca in altar, preotii merg in jurul Sfintei Mese mereu in sensul invers acelor ceasornicului nu este intamplator!
Astfel se inchipuie acea calatorie in timp care incepe din prezent spre a merge in trecut!
Fericitul Augustin spunea ca: „dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este întâi moartea şi apoi viaţa”.
Si atunci de ce sa ne intristam in fata mortii?
Cand notiunea de timp dispare, ne aflam deja in alta dimensiune.
Kairos este socotit a fi momentul potrivit pentru a intra in acel... alt timp, cand schimbarea noastra, intoarcerea noastra spre Dumnezeu, este cu adevarat posibila.
Clipa este trecătoare. De noi depinde daca reusim sa facem ca ea sa fie incarcata, plina de sens, sa dospeasca, sa se dilate!
De noi depinde daca alegem sa ne traim viata in Chronos ori in Kairos.
Este o adevarata arta, daca nu chiar o stiinta, sa traiesti prezentul, sa fii constient de fiecare clipa si, implicit, de viata care ne-a fost daruita, fara a irosi nimic din pretiosul timp al lui Kairos!
Urcati in caruselul timpului vom sfarsi doar ametiti, nemultumiti si neimpacati. Cu el viata va fi cu siguranta scurta, nemultumitoare, trista!
Chronos ne va asaza atunci in fata oglinzii care ne va infatisa marcati, batrani, neputinciosi si ne va impinge in razboiul perdant al confruntarii cu realitatea sa limitata.
Traind insa atenti la clipa si vigilenti, ancorati in timpul cel bun, putem avea sansa de a-l apuca de ciuf cu putere pe Kairos!
Kairos este socotit a fi momentul potrivit pentru a intra in acel... alt timp, cand schimbarea noastra, intoarcerea noastra spre Dumnezeu, este cu adevarat posibila.
Clipa este trecătoare. De noi depinde daca reusim sa facem ca ea sa fie incarcata, plina de sens, sa dospeasca, sa se dilate!
De noi depinde daca alegem sa ne traim viata in Chronos ori in Kairos.
Este o adevarata arta, daca nu chiar o stiinta, sa traiesti prezentul, sa fii constient de fiecare clipa si, implicit, de viata care ne-a fost daruita, fara a irosi nimic din pretiosul timp al lui Kairos!
Urcati in caruselul timpului vom sfarsi doar ametiti, nemultumiti si neimpacati. Cu el viata va fi cu siguranta scurta, nemultumitoare, trista!
Chronos ne va asaza atunci in fata oglinzii care ne va infatisa marcati, batrani, neputinciosi si ne va impinge in razboiul perdant al confruntarii cu realitatea sa limitata.
Traind insa atenti la clipa si vigilenti, ancorati in timpul cel bun, putem avea sansa de a-l apuca de ciuf cu putere pe Kairos!
De asta depinde fericirea noastra.
Cea adevarata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu