A treia Duminica din Postul cel Mare Biserica o dedica Cinstirii Sfintei Crucii, una din cele trei sarbatori inchinate acesteia - celelalte doua siins pe 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci , cand se comemoreaza descoperirea ei de catre Sfanta Elena si 1 august, cand cinstim Crucea amintindu-ne de victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim, in anul 630!
A treia Duminica deschide saptamana din mijlocul Postului, care marcheaza jumatatea drumului nevointei noastre duhovnicesti, inaite de Sarbatoarea Invierii Domnului!
Pomenirea Sfintei Cruci in Mare Post, este o noua chemare la pocainta, Crucea indicandu-ne sensul ascensiunii.
In aceasta zi, Crucea Lui Hristos si propria noastra cruce se unesc prin lacrimi si iubire.
Prin suferinta de pe Cruce, Domnul a biruit moartea si a invins pacatul, dandu-ne noua sansa mantuirii!
Însă calea spre Hristos presupune lepadarea de sine nostru ! Astfel ni se propune, asa cum li s-a propus si iudeilor acum aproape 2000 de ani, ieşirea din confort si autosuficienţă si urmarea reala a Domnului Iisus!
Parcurgand evenimentele biblice, - Nasterea Sfanta, momentul inomenirii lui Dumnezeu, timpul propovaduirii lui Iisus, patimile, moartea si Invierea - intelegem ca toate faceau partea din iconomia lui Dumnezeu !
Nu trebuie insa sa cadem in capcana si sa credem ca Dumnezeu a blocat vointele oamenilor de atunci spre a-Si indeplini planul Sau!
In orice clipa, cei alesi sa pastreze Legea Lui ar fi reusit sa simta, sa inteleaga, sa-L recunoasca pe Cel care ii facea pe muti sa vorbeasca si pe orbi sa vada, si recunoscandu-L, sa accepte sa indrepte ceea ce se uzase in credinta lor... Dumnezeu si-ar fi abandonat planul de sacrificiu al Fiului Sau!
Caci nimic nu pretuieste la Dumnezeu mai mult decat libertatea omului de a crede in El si de a-L iubi!
Domnul ne cunoaste asa de bine! Ne stie slabiciunile, neputintele, limitele si stie ca singurul remediu pentru ca omul sa mai poata recastiga raiul este, pana la urma, sacrificiul, jertfa, Crucea!
Pe la noi se spune ca "fiecare isi duce crucea lui!"
Este o vorba, care pare o consolare, relativizand necazurile noastre omenesti facand aluzie la umilintele indurate de insusi Fiul lui Dumnezeu!
Cu siguranta, viata fiecaruia graviteaza in jurul unei anume jertfe si, fara indoiala, purtam pe umerii nostri slabi, ca pe o cruce grea, toate incercarile vietii noastre!
Si unii nu duc numai o cruce ci... mult mai multe!
Cu riscul de a nu gasi nici un raspuns, nu poti totusi sa nu te intrebi "de ce?" !
In acelas timp, nu-L putem urma pe Hristos daca ni se pare nedrept de purtat greutatea... crucilor noastre, de vreme ce El Insusi, Fiu al lui Dumnezeu, si-a dus crucea si si-a acceptat sacrificiul!
Linia de conciliere se afla la intersectia dintre cele doua stari:
- sa te iubesti pe tine, ca si creatie a lui Dumnezeu, devenind fiu bun al Acestuia, fara sa fii egoist, fara sa te crezi mai presus de ceilalti, fara sa-L ignori pe Creator, si sa te debarasezi de egoism, urmandu-L pe Hristos, raportandu-te mereu, cu forta iubirii si credinciosiei tale, la El!
Egoismul este o mare piatra de poticnire care ne sta in cale si care impiedica depasirea contradictiei aparente intre iubirea de sine si lepadarea de sine!
Lepadarea de sine si purtarea Crucii nu inseamna anularea personalitatii, ci punerea personalitatii tale in slujba Domnului!
Dumnezeu nu vrea sa- fie urmat de o ceata de Zomby teleghidati!
Nu ne-ar fi lasat libertatea sa decidem ci ne-ar fi facut de la inceput niste roboti!
El ne vrea treji, puternici, iubitori, corecti si generosi, dispusi sa facem doar lucruri bune!
Ne cere sa ne manifestam cu atributele fiintei noastre, create initial, cea care reprezinta chipul si asemanarea Sa!
In orice clipa, cei alesi sa pastreze Legea Lui ar fi reusit sa simta, sa inteleaga, sa-L recunoasca pe Cel care ii facea pe muti sa vorbeasca si pe orbi sa vada, si recunoscandu-L, sa accepte sa indrepte ceea ce se uzase in credinta lor... Dumnezeu si-ar fi abandonat planul de sacrificiu al Fiului Sau!
Caci nimic nu pretuieste la Dumnezeu mai mult decat libertatea omului de a crede in El si de a-L iubi!
Domnul ne cunoaste asa de bine! Ne stie slabiciunile, neputintele, limitele si stie ca singurul remediu pentru ca omul sa mai poata recastiga raiul este, pana la urma, sacrificiul, jertfa, Crucea!
Pe la noi se spune ca "fiecare isi duce crucea lui!"
Este o vorba, care pare o consolare, relativizand necazurile noastre omenesti facand aluzie la umilintele indurate de insusi Fiul lui Dumnezeu!
Cu siguranta, viata fiecaruia graviteaza in jurul unei anume jertfe si, fara indoiala, purtam pe umerii nostri slabi, ca pe o cruce grea, toate incercarile vietii noastre!
Si unii nu duc numai o cruce ci... mult mai multe!
Cu riscul de a nu gasi nici un raspuns, nu poti totusi sa nu te intrebi "de ce?" !
In acelas timp, nu-L putem urma pe Hristos daca ni se pare nedrept de purtat greutatea... crucilor noastre, de vreme ce El Insusi, Fiu al lui Dumnezeu, si-a dus crucea si si-a acceptat sacrificiul!
Cine este deci acel crestin care se crede nedreptatit de jertfa lui? Cine se poate compara in materie de nedreptate cu Mantuitorul Hristos?
Mantuitorul pune chiar niste conditii celor care vor sa-L urmeze:
asumarea propriei existente - adica luarea crucii - si lepadarea de sine!
Cum conciliem insa porunca iubirii - care implica iubirea pentru propria persoana ca masura a iubirii aproapelui - cu lepadarea de sine ceruta de Hristos?
Privind cu atentie cuvintele, putem spune, fara greseala ca
Mantuitorul pune chiar niste conditii celor care vor sa-L urmeze:
asumarea propriei existente - adica luarea crucii - si lepadarea de sine!
Cum conciliem insa porunca iubirii - care implica iubirea pentru propria persoana ca masura a iubirii aproapelui - cu lepadarea de sine ceruta de Hristos?
Privind cu atentie cuvintele, putem spune, fara greseala ca
iubirea de sine, in conceptia crestina, nu are nimic a face cu admiratia pentru propria persoana, dupa cum nici lepadarea de sine nu are nimic cu lipsa de personalitate!
Pana la urma, in ambele situatii, egoismul.este una si aceeasi problema!
Pana la urma, in ambele situatii, egoismul.este una si aceeasi problema!
Linia de conciliere se afla la intersectia dintre cele doua stari:
- sa te iubesti pe tine, ca si creatie a lui Dumnezeu, devenind fiu bun al Acestuia, fara sa fii egoist, fara sa te crezi mai presus de ceilalti, fara sa-L ignori pe Creator, si sa te debarasezi de egoism, urmandu-L pe Hristos, raportandu-te mereu, cu forta iubirii si credinciosiei tale, la El!
Egoismul este o mare piatra de poticnire care ne sta in cale si care impiedica depasirea contradictiei aparente intre iubirea de sine si lepadarea de sine!
Lepadarea de sine si purtarea Crucii nu inseamna anularea personalitatii, ci punerea personalitatii tale in slujba Domnului!
Dumnezeu nu vrea sa- fie urmat de o ceata de Zomby teleghidati!
Nu ne-ar fi lasat libertatea sa decidem ci ne-ar fi facut de la inceput niste roboti!
El ne vrea treji, puternici, iubitori, corecti si generosi, dispusi sa facem doar lucruri bune!
Ne cere sa ne manifestam cu atributele fiintei noastre, create initial, cea care reprezinta chipul si asemanarea Sa!
Ispita este un fel de examen care ne arata in ce stare se gaseste pregatirea noastra duhovniceasca!
Insusi Mantuitorul este ispitit! Si exemplul Sau ne sta inainte!
Tinand cont de toate aceste conditii, putem sa-L urmam pe Hristos!
Asumarea personală a crucii este o lucrare zilnică (Luca 9, 23).
Omul are libertatea de a fi cu Hristos sau de a refuza aceasta.
Numai că orice altă cale in afara acesteia, a împreună-lucrarii cu Dumnezeu, este prăpăstioasă (Pilde 15, 9).
Totul e o chestiune de... alegere! De credinta, iubire si de... alegere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu