Oamenii sunt tot mai obsedati de ideea fericirii.
Andrei Plesu definea "fericirea ca obsesie" drept "o sursa sigura de nefericire".
Zilnic ne sunt oferite reguli menite sa ne conduca spre fericire! Exista si antrenori pentru asta de parca fericirea ar fi un sport si, luindu-ti un "coach", devii imediat fericit!
Numai ca viata e mai complexa iar fericirea nu e doar desfatarea, placerea, huzurul si prosperitatea si nu e nici la indemana oricui!
Trairea fericirii omenesti, in acceptiunea ei vulgara, este atat de scurta incat provoaca o necontenita insatisfactie care impinge spre o perpetua cautare a ei!
Goethe spunea ca, daca si-ar cuantifica clipele de fericire din viata, nu ar aduna cateva minute!
Goethe spunea ca, daca si-ar cuantifica clipele de fericire din viata, nu ar aduna cateva minute!
Omul a fost facut sa fie nemuritor si sa traiasca fericit in Imparatia fara de sfarsit a lui Dumnezeu.
Caderea omului prin neascultare i-a adus moartea si pedeapsa de a manca painea castigata prin sudoarea fruntii, dar amintirea nemuririi si dorul de ea, precum si vocatia fericirii nu i le-a luat nimeni, el avand sansa mantuirii si putinta de a trai fericirea deplina in imparatia lui Dumnezeu, gratie sacrificiului hristic!
A considera ca fericirea tine de casa, masina si vacante, conturi bancare, sex si altele de felul acestora, este absolut o confuzie! Cand le ai constati cu stupoare ca ti-ai inchipuit ca-ti vor aduce ceva mai multa fericire si ca in loc de fericire simti mai curand multumire, mandrie, incredere in tine ... decat fericire propriu-zisa. Asa ca exista mereu o umbra... un "ce", un gol pe care cauti cu disperare sa-l umpli! Astfel pornesti in cautarea altor surse de "fericire" , defapt doar placeri frivole care, cu cat sunt mai "pacatoase", cu atat iti vor produce o nemultumire mai mare , pe care eu o numesc "tristetea de dupa"!
Caci exista o anume mahmureala dupa orice exces!
Fericirea o simti dupa suferinta, disperarea fiind pana la urma conditia de a ajunge la transcendent.
Speranta, in promisiunile lui Dumnezeu, este odgonul de care ne prindem spre a iesi din abis, este convingerea ca dincolo... e mereu Cineva care ne iubeste si e Ceva care ne salveaza.
Apoi iubirea este esentiala in cautarea fericirii!
Iubirea de aproape este insasi cheia gasirii unei fericiri in care credinta da putere spre explorarea capacitatii de a iubi. Fericirea nu se poate trai de unul singur. Fericirea deplina se naste din iubirea aproapelui, fara de care nu poti gusta nici macar fericirea de tip erotic!
Dragostea de tip erotic este si ea o treapta spre implinirea omului ca inceput al creatiei, a omului celui dintii creeat,
unic, unul si intreg! Erotismul este dorinta de implinire a fericirii intregului!
Blaise Pascal spunea : Ce ne îndeamnă la această sete eternă (de fericire) şi la această neputinţă(de a o gasi), dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi.
Fericirile, rostite de Mantuitorul si aduse noua la cunostinta de apostolii Luca si Matei, raman jaloanele noastre in cautarea vocatie initiale a fericirii, spre deplina traire in Imparatia lui Dumnezeu! Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor. Luca 6, 17-23
Credinta, speranta si iubirea - sunt parghii ale gasirii fericirii iar saltul produs in momentul suferintei se face, pentru un crestin, printr-unul dintre acesti trei vectori.
Un crestin creste spiritual atunci cand sufera caci credinta, are calitatea de a transfigura realitatea!
Astfel omul care crede poate trece dincolo de chin - traind fericirea mistica. Suferinta ii deschide ochii mintii permitandu-i sa intrezareasca fericirea.
Toti martirii romani au declarat ca fericirea au cunoscut-o in inchisoare, in cele mai groaznice chinuri! Gafencu, Steinhart, pr Bejan, pr Calciu sunt doar cateva exemple.
Un crestin creste spiritual atunci cand sufera caci credinta, are calitatea de a transfigura realitatea!
Astfel omul care crede poate trece dincolo de chin - traind fericirea mistica. Suferinta ii deschide ochii mintii permitandu-i sa intrezareasca fericirea.
Toti martirii romani au declarat ca fericirea au cunoscut-o in inchisoare, in cele mai groaznice chinuri! Gafencu, Steinhart, pr Bejan, pr Calciu sunt doar cateva exemple.
Speranta, in promisiunile lui Dumnezeu, este odgonul de care ne prindem spre a iesi din abis, este convingerea ca dincolo... e mereu Cineva care ne iubeste si e Ceva care ne salveaza.
Apoi iubirea este esentiala in cautarea fericirii!
Iubirea de aproape este insasi cheia gasirii unei fericiri in care credinta da putere spre explorarea capacitatii de a iubi. Fericirea nu se poate trai de unul singur. Fericirea deplina se naste din iubirea aproapelui, fara de care nu poti gusta nici macar fericirea de tip erotic!
Dragostea de tip erotic este si ea o treapta spre implinirea omului ca inceput al creatiei, a omului celui dintii creeat,
unic, unul si intreg! Erotismul este dorinta de implinire a fericirii intregului!
Blaise Pascal spunea : Ce ne îndeamnă la această sete eternă (de fericire) şi la această neputinţă(de a o gasi), dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi.
Fericirile, rostite de Mantuitorul si aduse noua la cunostinta de apostolii Luca si Matei, raman jaloanele noastre in cautarea vocatie initiale a fericirii, spre deplina traire in Imparatia lui Dumnezeu! Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor. Luca 6, 17-23
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu