joi, 1 februarie 2018

"PRIVIGHEATI SI VA RUGATI"

Am o cunostinta, maritata in anii '70 cu un italian.
(A fost si asta o moda la noi: italienii veneau aici si plecau cu o nevasta! Fetele noastre cautau sa scape de inchisoarea comunista si... toata lumea era multumita! Chiar si securitatea care si-a mai trimis cateva reprezentante in misiune! Mirajul s-a risipit odata cu plecarea generalului Pacepa! Dar asta e alta poveste...)
Nu-mi mai amintesc in ce context, dar stiu ca am mai povestit asta... 
Nu stiu cum, in discutiile purtate in jurul unei mese copioasa, am ajuns sa vorbim despre... sfarsitul lumii.
Si italianul ne-a intrebat ce am face noi daca am sti ca vine sfarsitul lumii. Nu am apucat sa mai spunem nimic caci romanca noastra s-a grabit... ca fata mare la maritat"... si a declarat zambind ca, in acest caz, nu ar mai sta o secunda pe ganduri si ar pleca in lume sa-si traiasca restul vietii fara retineri! Italianul s-a suparat si intalnirea a luat sfarsit!

Lasand deoparte morala intamplarii, cred ca este o buna intrebare: " Daca ati sti ca veti muri maine, ce ati face?"

Frica de moarte este prezenta in noi si doar ideea ca ea, moartea, este ceva ce se intampla altora... o mai alunga! 
Dar mai tare decat de moarte ar trebui sa ne fie frica de... "infricosatoarea"  judecata, cea de la a doua venire...

Desi sta scris ca nu stie nimeni clipa aceea cand va sa vina, "nici Fiul ci numai Tatal", multi s-au apucat de calcule si previziuni.

Unii "vazatori cu duhul" au comis chiar acest pacat, zguduind multe suflete slabe, caci nu toti se prosterneaza afland ca vine timpul judecatii!



Dupa unii, viitorul lumii depinde de istoria ei, deci de trecut.
Sfantul Maxim Marturisitorul insa scrie ca viitorul lumii este cauza, iar nu efectul trecutului, caci motivul crearii lumii este Hristos Cel Eshatologic (acela ce mantuie omenirea la sfarsitul istoriei ei), cand se va produce unirea creatului si necreatului in veacul de pe urma.

Dupa Sf. Maxim, Biserica traieste acest fapt in prezent, continuu, la Liturghie prin Sf. Impartasanie, in care ceea ce „va sa fie“ devine realitate, viitorul devenind cauza a trecutului.

In Sf. Euharistie calatorim in timp in sens invers - dinspre viitor inspre prezent si trecut.

Astfel, Biserica este nu ceea ce este in prezent, ci ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor.

Daca suntem atenti, in altar, preotii merg in jurul mesei mereu in sensul invers al acelor ceasornicului, inchipuind astfel acea calatorie in timp, din prezent in trecut!

Daca am trai aici cu permanenta dorire a unirii cu Domnul, Dincolo, in acel Dincolo despre care multi vorbesc si pe care fiecare il imagineaza dupa putinta mintii, a gandului sau, parcursul istoriei noastre personale ar fi considerabil altul.

Asa cum iti ordonezi viata in preajma sustinerii unui examen, cum te pregatesti inainte de a pleca in vacanta... de ce nu ne-am pregati pentru momentul intalnirii cu Dumnezeu?

In fond obiectul rugăciunii noastre, al nadejdii creştine, este tocmai accesul la o "noua ordine de existenţă, acea stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, ce se va instala odata cu a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu."

In acest fel, viata crestinului este pusa permanent sub semnul nadejdii invierii, al "trezviei", al pregatirii pentru viata cea vesnica.

In fapt, «împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru», cum zice sf Ap.Luca 17,21, acum si aici! 

Odata cu Intruparea, Domnul a coborat in fiinta noastra, iar Invierea lui Hristos ne-a dat acces la iertare si la nemurire!

Am incercat pentru cateva minute sa imi imaginez cat de feerica, sublima si linistitoare ar fi viata mea daca as trai-o ca pe intervalul necesar "antrenarii" sufletesti si a cresterii calitatii spiritului meu, inainte de Vremurile celei de-a doua Veniri!

Ceea ce ne retine pe noi oamenii este, in mod primordial, slaba credinta, apoi slabiciunea in fata bucuriilor lumesti, lascivitatea si huzurul, pe care trupul si le insuseste ca pe o dependenta.

Prosperitatea, orgoliul si placerile lumesti, ancestrale momeli, ne stau impotriva si ne tin captivi in puterea diavolului!

Cati din noi vom ajunge sa ne bucuram de Slava lui Dumnezeu? Nimeni nu stie.
Dar, cand ma gandesc la acei nebuni dupa Hristos, care traiau agatati pe un stalp ori in grote, in desert ori in crapaturile pamantului, luptand cu arsita, frigul si demonii, din nevoia de a ajunge langa EL, imi zic ca Domnul nu va fi singur, chiar daca, dupa Judecata Universala, nu ne vom invrednici prea multi de partea cea de-a dreapta!

In Vremurile din Urma lumea va fi altfel, complet altfel! Trupurile si sufletele se vor transfigura, trecand in alta stare, una eterna! In eternitatea aceea vom pasi in chip tainic!

Ce curios: urmam retete recomandate ca eficace pentru slabit, desi nu slabim, cheltuim averi pe creme asa-zis de intinerire, desi continuam sa imbatranim, bem ceaiuri despre care ni se spune ca ne scapa de toate... credem adica in fel si fel de himere, lasandu-ne inselati de publicitati trucate, insa ne tinem departe de Credinta lui Dumnezeu!

Asta ni se pare... "nedovedita"!

Ce bine ne-ar fi, noua si lumii, de ne-am intoarce fata spre EL!
Dar poate asa trebuie sa fie. Acolo, in lumea cealalta  ne vom cerne!

Indiferent de felul in care Il purtam in noi pe Dumnezeu, de posibilitatile pe care le avem de a ne ruga, ori de a primi duh, 
ceea ce ne mai poate salva este "privigherea", adica trezvia, permanenta atentie si traire cu gandul la El si in asteptarea intalnirii cu El!

Daca cumva ne zicem in gand ca "o sa avem timp sa ne si rugam" dar "mai intai trebuie sa traim", caci "cele ale bisericii sunt pentru batraneti"... ei bine, este o socoteala stramba!
Nimeni nu stie de fapt cat timp are... si nici cand este programata ... intalnirea cu Dumnezeu!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.

Marcu 13, 31-37; 14, 1-2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu