VINDECAREA LUNATICULUI
(Marcu 9, 17-32)
În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-i: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc, şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi răcnind, şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-l întrebe.
Pregustarea stării de fericire eternă, de bine statornic şi frumuseţe netrecătoare i-a făcut pe Apostolii de pe Tabor să dorească să rămână cu Domnul acolo, permanentizând-o. Domnul le arvuneşte părtăşia la biruinţa Sa asupra diavolului, păcatului şi morţii, avertizându-i totodată că lucrarea Sa va înainta spre momentul ei culminant, pătimirea urmată de proslăvire.
Este nevoie ca toţi să coboare de pe Tabor pentru a-şi isprăvi fiecare lucrarea sa, a Domnului prin Cruce şi Înviere, a ucenicilor prin mărturie şi apostolat, pentru a-i face părtaşi slavei dumnezeieşti pe toţi oamenii care vor crede şi le vor primi mărturia." (pr.Galeriu)
Asadar, acolo, pe Tabor, Cerul coborase pentru un moment pe pamant!
La poalele muntelui... pamantul se apropia de iad...
Acolo, un tanar, posedat de un duh mut, se zvarcolea in spasme si nimeni nu-l putea ajuta, nici chiar apostolii lui Iisus.
In discutia dintre tatal lunaticului si Mantuitorul Hristos se gaseste esenta.
Omul, i se adreseaza lui Iisus:
- "Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi."
Adresarea, acel "daca", implica un dubiu.
Asadar el nu era tocmai sigur ca Cel caruia i se adreseaza este atotputernic!
Raspunsul Mantuitorului este pe masura:
- "Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede."
... Cred, Doamne, zice atunci tatal disperat, ajuta necredintei mele!
Aceasta ultima replica este strigarea noastra, a tuturor crestinilor, care, incercand sa urcam pe treptele desavarsirii, ne poticnim, ne indoim adesea si cadem...
Avem nevoie de Harul Sau pentru a ne imbiba cu credinta astfel incat sa fim capabili sa mutam muntii din loc!
Pentru asta e nevoie de rugaciune, de dialogul constant cu Dumnezeu si de Post!
Lasand deoparte toate cele cate ne invata pericopa, sa ramanem cu aceasta idee:
Primim daca stim sa cerem si pe masura increderii si a credintei noastre in Dumnezeu!
In dialogul nostru cu Dumnezeu, prin rugaciune, si cu ajutorul Postului, ca jerfa nesangeroasa, reusim macar sa ne tinem de Scara despre care vorbeste Ioan Scararul , daca nu putem sa urcam.
Domnul ne stie slabi dar ne vrea doritori intru intarire!
Ajuta, Doamne, slabei mele credinte sa se intareasca si sa creasca, spre mantuirea mea! Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu