SA RABDAM SPRE INTELEPTIRE

caci răbdarea reflectă increderea noastră în timpul hotărât de Dumnezeu, în dragostea şi omnipotenţa Sa. "Rabdare... nu pana la prasit ci pana la sfarsit!" cum zicea Parintele Cleopa

Pericopa apostolica de azi, dedicata evreilor convertiti, care aveau nevoie de incurajari, este si pentru noi,  aflati inaite de a patra duminica a nevointei postului, o mana pe umar!

"Cu ochii atintiti asupra lui Iisus  (...) nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre, zice Apostolul Pavel. "Rabdati spre inteleptire!" 

În lupta (...) cu păcatul,  exista inevitabil suferinta dar noi inca nu am ajuns sa ne luptam ca El,  până la sânge, asa ca... sa nu ne demobilizam!

Incercarile, ispitele, poticnirile ivite pe drumul acesta,  sunt tot atatea dovezi ale iubirii parintesti a Tatalui Ceresc, căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte. 

Suferintele nu sunt intamplatoare in viata noastra, cu atat mai mult cele provocate de lupta cu pacatul din noi. 
Ele sunt insa ingaduite de Dumnezeu, spre mantuirea noastra. 
Sa fim deci recunoscatori lui Dumnezeu, deoarece incercarile pe care El le ingaduie dovedesc ca suntem fiii Sai, si " care este fiu pe care tatal sau nu-l pedepseste ? 
In clipele de deznadejde sa nu gandim cumva ca Dumnezeu ne-a parasit ci mai degrab sa ne intrebam daca nu cumva noi  ne-am departat de El.

Din Epistola catre 
Evrei, XII, 1-10

1. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.
2. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
3. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.
4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte.
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă?
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.