ULTIMELE ARATARI ALE LUI HRISTOS

Iisus va mai veni pentru o ultima data la cei unsprezece apostoli, in Galileea, iar aceasta aratare va avea un caracter mult mai solemn decat cele anterioare. 

Ea a avut loc pe un munte - al carui nume nu il cunoastem; unii cred ca ar putea fi Taborul, altii muntele Fericirilor. 
Acolo Iisus le poruncise dinainte ucenicilor sa mearga pentru a-L intalni si se pare ca El chiar i-a asteptat in acel loc, caci evanghelistul spune: Si vazandu-L I s-au inchinat ei care se indoisera  (Matei 28, 16-17). 
De data aceasta nu a mai existat nici o umbra de indoiala, apostolii recunoscandu-L imeniat.

Si Iisus le spuse: Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant (Mt.28, 18), o afirmatie pe care nu o mai facuse pana atunci!  
De data asta, inainte de a le da apostolilor ultimile "sfaturi" si de a-i trimite pana la marginile pamantului, Iisus le arata ca, prin Jertfa Sa, a dobandit de la Tatal puterea nelimitata peste intreaga zidire! 

Sfantul Pavel, in Epistola catre Filipeni, spune ca Hristos S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moartea pe cruce, motiv pentru care Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume care este mai presus de orice nume: "ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt".  (Filip.2, 9-10)

Hristos isi va manifesta puterea Lui prin trimiterea Sfantului Duh. Dumnezeul-Om, posedand acum Duhul in plenitudinea Sa, Il va putea revarsa peste ucenici Lui, care vor intemeia Biserica."

Dupa ce a fost preaslavit, asa cum Ii ceruse Tatalui in rugaciune, inainte de Patimi, Iisus le porunceste ucenicilor sa porneasca in lume: 
"Drept aceea mergand invatati toate neamurile botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua si iata Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Matei 28. 19-20).

Asadar in Galileea, tara neamurilor, acolo unde fusesera chemati si desemnati apostoli, ucenicii primesc cu solemnitate din partea Domnului lor ultima misiune, aceea de a propovadui Evanghelia tuturor popoarelor. *

Acest indemn este cu atat mai uluitor cu cat este adresat acelora care pana mai de curand se aratasera tematori si chiar neincrezatori in minunea Invierii . 

Hristos stie insa ca de acum, fiind intariti de prezenta Sa, menita sa le confirme realitatea Invierii, ca si de puterea Sfantul Duh, Care va cobori peste capetele lor, ucenicii vor fi perfect capabili sa indeplineasca ceea ce El le spune!

Misiunea lor consta in a invata si a boteza! 

"Convertitii vor trebui mai intai sa primeasca cuvantul divin transmis de apostoli si abia dupa aceea vor deveni, prin botez, membri ai Bisericii. 

Activitatea pastorala o va preceda pe cea sacramentala dar, pentru cei intrati in comunitatea crestina, aceste doua lucrari vor trebui sa se impleteasca continuu deoarece, intre participarea la Sfintele Taine si neincetata patrundere a invataturii crestine  este o legatura indisolubila."

Poruncind apostolilor sa boteze - in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh - Iisus pune in mod explicit, pentru prima si ultima data, in predica Sa cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, incununand astfel dezvaluirile Sale cu privire la taina Dumnezeirii. 

El vorbise tot timpul de Tatal, de relatiile de negrait existente intre Fiul si Tatal, precum si de impreuna-lucrare a Fiului cu Duhul dar nu alaturase cele trei Persoane divine intr-o formula unica menita atat sa reveleze ceva din misterul  Divinitatii cat si sa constituie temeiul oricarei invocari liturgice!

Acum, in preajma Inaltarii Sale la cer si a trimiterii Sfantului Duh, Domnul face apostolilor aceasta dezvaluire capitala. 

Biserica, care va lua nastere la Cincizecime, va fi zidita
tocmai pe temelia Treimii, caci Sfanta Treime este izvorul din care isi trage fiinta Biserica, "fiind totodata si arhetipul ce-i slujeste drept model, unitatea Bisericii avandu-si originea in unitatea treimica."

Ceea ce Mantuitorul le fagaduise apostolilor - faptul ca va fi pururea cu ei - capata in aceasta perspectiva o semnificatie deosebita.
Este vorba, pe de o parte, de o prezenta de ordin ontic, care tine de insasi esenta Bisericii - intemeiata pe Jertfa Fiului lui Dumnezeu si constituind trupul Sau mistic strabatut de energiile divine ce-si au originea in insasi viata treimica. Hristos Se va afla deci permanent prezent in mijlocul Bisericii Sale al carui cap este.

Pe de alta parte insa, intre fiecare credincios si Hristos se va stabili o relatie personala cu un caracter particular, datorita careia orice ucenic adevarat Il va simti continuu langa el."

Ramanerea lui Iisus, cu trupul Sau inviat,  timp de patruzeci de zile  pe pamant, pare sa fi avut mai multe finalitati. 

"Dupa dezamagirea incercata de apostoli din pricina mortii Sale pe cruce, Hristos trebuia sa le intareasca credinta zdruncinata, convingandu-i de realitatea Invierii si sa-i poata trimite in lume spre a propovadui Evanghelia la toate neamurile.
Apostolii trebuiau sa capete o noua investire de la Domnul, harul preotiei, si era necesar sa se stearga alunecarile lor din timpul Patimilor iar Darul Sfantului Duh, pe care ei l-au primit chiar in prima seara dupa Inviere, a constituit tocmai temelia vocatiei lor apostolice.

Urmarile ramanerii vremelnice a lui Iisus printre pamanteni, dupa Invierea Sa din morti, s-au manifestat insa pe mai multe planuri. 

Astfel, prezenta Sa cu trupul preamarit, care apartinea de pe acum noului eon in cuprinsul lumii actuale, a contribuit fara indoiala la inceputul transfigurarii tainice a acesteia. 

Din analiza aratarilor s-a putut constata o permanenta intrepatrundere a planurilor existentiale. 
Hristos cel inviat, cineaza alaturi de apostoli, gusta din fagurele de miere, pregateste pranzul ucenicilor, pe malul lacului Ghenizaret. Ucenicii se apropie de El, Il ating, cu ochii lor trupesti strabat pana la realitatea mai presus de fire. 

Experienta lor se afla la hotarul dintre cele doua lumi care, la sfarsitul veacurilor, se vor reuni datorita Jertfei lui Hristos."

"Dupa Inviere, Hristos Se afla mai presus de timp si de spatiu, dar accepta totusi anumite ingradiri, proprii vietuirii in lumea cu trei dimensiuni: pranzirea cu ucenicii, mersul cu ei pe drum etc. 
Supunerea la aceste ingradiri marcheaza o nedesavarsire, adica nu este inca atinsa preamarirea deplina caci indumnezeirea firii umane din Hristos se continua si in perioada dintre Inviere si Inaltare!

Bulgakov spune ca in acest rastimp Domnul Se afla intr-o actiune de permanenta inaltare dupa cum singur i-a marturisit Sfintei Magdalena:
Ma sui la Tatal Meu (Ioan 20 17).

Inainte de a Se inalta cu trupul in sanul Sfintei Treimi, natura omeneasca din Hristos a trebuit sa fie deplin pnevmatizata, adica sfintita, de catre Sfantul Duh. 
Abia Inaltarea va aduce deci preaslavirea pe care Iisus o ceruse de la Tatal inainte de Patimi. "

Perioada de la Inviere la Inaltare a avut asadar o insemnatate capitala in iconomia mantuirii si in viata Dumnezeului intrupat.

Citate din Natalia Manoilescu Dinu - Iisus Hristos Mantuitorul - in lumina Sfintelor Evanghelii