miercuri, 12 februarie 2020

„Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”!

In Prima saptamana a Triodului se citesc texte legate de semnele celei de-a doua veniri

Cuvintele rostite de Hristos sunt, pana azi si mereu, adevarate lumini aprinse în întunericul acestei lumi. 
Cuvintele oamenilor, oricat de intelepti ar fi ei, ajung sa fie contrazise de altii, pierzandu-se in timpul ce trece. 
Chiar şi o adiere neînsemnată e în stare să le spulbere. 

"Dar nici pe pământ, nici în cosmos, nu se află vreo furtună care ar putea stinge lumina lui Hristos. De aceea, numai El a putut spune ceea ce, niciodată, nimeni altul dintre muritori nu a îndrăznit să spună: „Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”!" (Sf. Nicolae Velimirovici)


„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă și cu slavă. Și atunci El va trimite pe îngerii Săi și va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învățați de la smochin pilda aceasta: Când mlădița lui se face fragedă și înfrunzește, cunoașteți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, lângă uși. Adevărat grăiesc vouă, că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” MARCU 13:24-31

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu