CAT PUTEM IERTA

atat suntem iertati!  Si nu de oameni ci de Dumnezeu!

Asa ne spune Mantuitorul!

Fragmentul din Sf Evanghelia propus astazi spre meditatie - Marcu (11:22-26) - este continuarea celui de ieri si el explica felul in care ni se cere sa fim.

"Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre."
Marcu 11, 22-26

Desigur tot crestinul vrea ca Dumnezeu sa ii ierte TOT ce a gresit - pacatele stiute ori nestiute, gandurile rele, vorbele grele... dar cati dintre noi ne intrebam cat iertam, noi, la randul nostrul?
De asemeni, dorim cu totii ca cei carora le-am gresit sa uite orice afront le-am fi facut...

De iertat ar trebui sa iertam "de 70 de ori cate 7"!
Numai ca... nu se intampla asa!
De s-ar vedea dusmaniile si neiertarile lumii... ne-am ingrozi!

Cred ca nu e om sa nu fi auzit expresia "iert dar nu uit"! Ei bine cine este in stare sa rosteasca aceste cuvinte... nu este vednic de Sfanta Impartasanie! Si nu o spun eu ci un mare duhovnic!

 http://www.doxologia.ro/video/conferinte/pr-arsenie-papacioc-iertare-uitare

7 octombrie 2010

Întrebare: - Există iertare fără uitare?
Răspuns: - Aceea nu mai este iertare, dacă nu ai uitat. Şi Dumnezeu ne-a iertat, ce ar fi să nu uite? Această iertare (care nu este însoţită de uitare) nu are origine divină. Şi iarăşi este un fel fals de a convieţui. (Căci spunem) am cerut iertare, nu mă mai interesează. Un oarecare călugăr s-a închis într-o casă, s-a zidit înauntru, iar pe o uşiţă, ca la închisoare, i se aducea de mâncare. Un alt frate, însă, era certat cu el, iar cel închis nu îl ierta. Fratele a fost îndemnat să se ducă la cel închis să îi ceară iertare, dar el a spus: "M-am dus la el, dar nu mă primeşte". Apoi a fost îndreptat să se ducă din nou. Când a vazut acest lucru, părintele i-a spus fratelui: "Te duci (din nou) şi îi ceri iertare pentru că te îndreptăţeşti pe tine însuţi. Du-te cu gândul că eşti vinovat". Atunci Dumnezeu l-a luminat pe călugărul care era închis, i-a deschis fratelui cu care era supărat şi s-au iertat. Nu are nici un gust, nu poţi să vieţuieşti, dacă nu uiţi. Ce rost are acest formalism: "Iartă-mă!", iar celălalt spune "Dumnezeu să te ierte!" şi te duci şi te împărtăşeşti?
- Dragii mei, vă spun încă odată, că nu este de glumit. Lucrurile trebuie rezolvate, cu orice chip, imediat. Încă odată vă spun, că ce a făcut (călugărul) este un lucru mic. În viaţă nu există răul cel mai mic. Voi încheia (spunându-vă), că iertarea (este însoţită de) uitare. Alte posibilităţi nu există şi nici nu s-ar putea constitui în obiect de discuţie.

Cat putem ierta, cat putem uita?
Daca as vorbi despre darurile primite de la Dumnezeu, toate de mare pret, cel care ma mangaie pe mine la ceas de rugaciune este darul uitarii! Caci cred ca uitarea ma ajuta sa iert si nu invers!
Meditand la pasajul din Evanghelia de azi, ar trebui ca atunci cand ne rugam sa o facem si cu dorinta de a uita iertand ca si de a ierta uitand!

Multumesc, Doamne, ca m-ai invrednicit sa pot uita si ierta raul facut mie de semenii mei, si nu ma lasa sa ma mandresc cu asta caci nimic nu este decat de la Tine, Parintele Luminilor! Amin!