RECUNOSTINTA

... este o floare rara care nu creşte prin toate şanţurile!" zice un proverb romanesc, in timp ce un altul decreteaza:
"Recunostinta este o floare ce creste... pe mormant!"

Toti oamenii au, in viata lor, experiente dintre cele mai "ciudate" in raport cu recunostinta.
Nu este moral si nu ar trebui sa ajuti pe cineva decat pentru bucuria de a face o fapta buna. In astfel de cazuri recunostinta ar trebui sa revina spre tine in mod firesc.

A fi de folos ca si a fi recunoscator este pana la urma ceva ce tine de morala si de constiinta!
In realitatea cotidiana carentele morale complica mereu relatiile  interumane.
Pentru ca este posibil ca si cel ce ajuta sa aibe un gand ascuns ori sa urmareasca un interes, dupa cum si cel ajutat isi poate deturna sentimentele!
Exista, din nefericire, situatii cand noi, oamenii, uitam sau ne prefacem ca am uitat ajutorul. 
Dar nu uitarea este cel mai grav raspuns la ajutor ci... ura!

Sa-l urasti ori sa-l detesti pe cel care ti-a facut un bine  este poate, pana la un punct, aproape o reactie fireasca intr-o lume pervertita!
Omul este adesea stanjenit de ideea de a purta recunostinta unui seaman al sau! De ce?
Poate pentru ca persoana care te-a scos dintr-un impas este cumva martorul neputintei, al slabiciunii, al incapacitatii tale de a face fata unei situatii! Cum nu te poti ura pe tine insuti... reversi sentimentele astea ostile asupra celui care te-a ajutat!
Urat, imoral dar... face parte din felul animalic al reactiilor umane!
De aici poate si obiceiul de a face cadouri, de a da mita.
Te simti mai bine putand sa platesti pentru un serviciu, chiar daca plata este derizorie in raport cu ajutorul primit! Asa te simti intr-un  fel chit!

Intelepciunea populara a observat si a transmis faptul ca ne simtim confortabil cand binefacatorii nostri... nu mai sunt in viata!

Daca la nivel uman nu suntem capabili de recunostinta, cum am putea sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu?

Ce trebuie sa stim insa este ca El, Dumnezeu, ne stie de ce suntem in stare si totusi... spera si ne asteapta, pana in ultima clipa a vietii noastre, sa ne venim in fire si sa ne trezim constiinta si credinta!

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!
 
Luca 17, 12-19