Azi scriu anevoie caci m-am trezit cu un index blocat, umflat si ... dureros!
Sunt insa bine in paginile blogului acestuia, pe care nu il viziteaza mai mult de 10 persoane pe zi!
Ma simt cumva protejata, libera sa cuget in cuvinte scrise, libera sa meditez!
Jurnalul asta ma obliga la cateva clipe de reflectie crestina, ma aduna in mine si ma imparte in afara de mine!
Daca cei care totusi citesc ce scriu - chiar daca poate ajung aici "intamplator" - au rabdarea sa arunce ochii pe fragmentul din Evanghelia zilei, e posibil sa primeasca raspuns la intrebarile ce-i framanta in clipa aceea! Eu cred in asta.
Imi vine in minte o intamplare traita de mine intens, mistic, dureros de mistic!
Era acum multi ani in urma!
Ma aflam intr-un salon de spital. Prietena mea, Veronica, se afla deja de multe ore in sala de operatie, prea multe pentru ca rabdarea mea si a fiicei sale sa nu se piarda!
Citisem Psalmi, rugaciuni, acatiste... dar ma simteam epuizata de nelinistea acelei depasiri de timp, inspaimantatoare daca luam in calcul gravitatea bolii dar si dificultatea interventiei, refuzata in repetate randuri de mai multi chirurgi reputati.
Am incercat sa ma adun. Am ingenunchiat, pentru a nu stiu cata oara, lipsita de vlaga am deschis la intamplare Biblia si am inceput sa citesc cu glas tare.
Textul era din Isaia si impresionant de precis, daca socoteam cele pe care le traia biata mea prietena!
Cele scrise acolo erau ca un fel de foaie de observatii, realmente o prezicere a celor pe care le avea de indurat Veronica!
Voi cauta textul negresit. Dealtfel l-am si notat undeva, intr-unul din jurnalele pe care le tineam in vremea aceea!
Am plans amandoua, si eu si fiica ei, pana ne-au secat lacrimile. Am ramas asa, imbratisate, incercand parca sa asumam cele ce aveau sa ne cotropeasca, pana cand o usa, trantita undeva, ne-a readus la realitate.
Revenind acum la cotidian, sarind peste trairile mele de atunci, trebuie sa recunosc ca nu contenesc sa ma minunez, sa fiu mereu surprinsa, de modul absolut miraculos in care ne putem regasi, cu ale noastre preocupari terestre, in marea intelepciune a lui Dumnezeu!
Atentia noastra, de nu ne-ar fi furata de sclipirile lumii, ar putea capta imens de multe informatii!
De as putea ramane conectata cu Dumnezeu asa cum ma tot conectez la internet...
Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm. Luca 21, 37-38; 22, 1-8
Ma simt cumva protejata, libera sa cuget in cuvinte scrise, libera sa meditez!
Jurnalul asta ma obliga la cateva clipe de reflectie crestina, ma aduna in mine si ma imparte in afara de mine!
Daca cei care totusi citesc ce scriu - chiar daca poate ajung aici "intamplator" - au rabdarea sa arunce ochii pe fragmentul din Evanghelia zilei, e posibil sa primeasca raspuns la intrebarile ce-i framanta in clipa aceea! Eu cred in asta.
Imi vine in minte o intamplare traita de mine intens, mistic, dureros de mistic!
Era acum multi ani in urma!
Ma aflam intr-un salon de spital. Prietena mea, Veronica, se afla deja de multe ore in sala de operatie, prea multe pentru ca rabdarea mea si a fiicei sale sa nu se piarda!
Citisem Psalmi, rugaciuni, acatiste... dar ma simteam epuizata de nelinistea acelei depasiri de timp, inspaimantatoare daca luam in calcul gravitatea bolii dar si dificultatea interventiei, refuzata in repetate randuri de mai multi chirurgi reputati.
Am incercat sa ma adun. Am ingenunchiat, pentru a nu stiu cata oara, lipsita de vlaga am deschis la intamplare Biblia si am inceput sa citesc cu glas tare.
Textul era din Isaia si impresionant de precis, daca socoteam cele pe care le traia biata mea prietena!
Cele scrise acolo erau ca un fel de foaie de observatii, realmente o prezicere a celor pe care le avea de indurat Veronica!
Voi cauta textul negresit. Dealtfel l-am si notat undeva, intr-unul din jurnalele pe care le tineam in vremea aceea!
Am plans amandoua, si eu si fiica ei, pana ne-au secat lacrimile. Am ramas asa, imbratisate, incercand parca sa asumam cele ce aveau sa ne cotropeasca, pana cand o usa, trantita undeva, ne-a readus la realitate.
Revenind acum la cotidian, sarind peste trairile mele de atunci, trebuie sa recunosc ca nu contenesc sa ma minunez, sa fiu mereu surprinsa, de modul absolut miraculos in care ne putem regasi, cu ale noastre preocupari terestre, in marea intelepciune a lui Dumnezeu!
Atentia noastra, de nu ne-ar fi furata de sclipirile lumii, ar putea capta imens de multe informatii!
De as putea ramane conectata cu Dumnezeu asa cum ma tot conectez la internet...
Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm. Luca 21, 37-38; 22, 1-8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu