vineri, 22 ianuarie 2016

RASPLATA DOMNULUI

Devotamentul, inchinarea vietii lui Dumnezeu, credinciosia, isi au rasplata promisa de Mantuitorul Hristos!
Numai ca noi nu masuram cu aceleasi masuri cu care masoara EL si, de cum auzim de rasplata, gandul nostru ramane cantonat in lume, in cotidianul material al ei...
Cea mai mare rasplata a lui Dumnezeu ramane mantuirea, accesul in Imparatia lui Dumnezeu!
Asta inseamna fericirea sublima si desavarsita, viata vesnica, deplina armonie, apropierea de Dumnezeu!
Si rasplata mai mare decat asta... nu exista!

Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce avea să I se întâmple. Marcu 10, 23-32

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu