MODESTIA SI UMILINTA

sunt neindoielnic cele mai frumoase si rare calitati!
Daca luam in considerare spusele referitoare la pacate, am putea discuta la nesfarsit! 
De ce oare sa fii mandru de tine ar fi un pacat?
In fond multumirea de sine este, potrivit psihologilor, a coach-ilor moderni, factorul necesar, daca nu chiar obligatoriu, pentru a trai fericit!
Dincolo de impactul asupra celor din jur, mandria ramane un pacat prin insasi ignorarea vointei lui Dumnezeu!
Si de aici pare sa plece totul!
Tu crezi ca tot ce ai realizat ti se datoreaza tie, eludand faptul ca, fara voia lui Dumnezeu, nimeni nu ar putea face nimic.
Si, Doamne fereste, sa ajungi sa cunosti cat esti de "merituos"! Caci unde e ridicare este si... coborare, nu-i asa?

Privim uneori pe cate cineva si nu reusim sa nu il invidiem:
Mare pacat ne facem!
De ce?
Pai pentru ca nu stim mare lucru despre cel care ne otraveste sufletul cu realizarile lui! Nu stim ce jertfe ii stau in urma, cati din stramosii lui  i-au fost devotati lui Dumnezeu, dupa cum nu stim nici ce-l asteapta in viitor pe cel pe care azi il invidiem!
Pacatele nostre au bataie lunga: ele vin din trecut si merg in viitor, pana la granita la care timpul urmeaza sa dispara!
Domnul nu ma priveste doar pe mine, ci lumea intreaga, stramosii mei si urmasii mei, lumea din jurul meu... totul!
Noi suntem limitati, gandirea noastra omeneasca este ingusta.
La El insa lucrurile au alte dimensiuni, caci El stie si ceea ce inca nu am ajuns sa facem!

Sf. Ioan ramane un model de modestie si umilinta!
El avea adepti devotati care ar fi murit bucurosi pentru el si care erau chiar gelosi pe rolul pe care Mantuitorul incepea sa-l aiba, luand din nimbul de glorie al Botezatorului!
Ioan insa le-a transmis un mesaj minunat: 
  
„Un om nu poate să ia nimic dacă nu i s'a dat din cer."  

Si despre umilinta... ce ar mai fi de spus dupa aceste cuvinte: "Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.
Sa luam deci aminte!


Evanghelia de la Ioan III, 22-33

In vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Săi în ţinutul Iudeii şi stătea acolo cu ei şi boteza. Şi boteza şi Ioan în Enon, aproape de Salim, că erau acolo ape multe; şi veneau şi se botezau. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă. Şi între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s'a iscat o neînţelegere asupra curăţirii; şi au venit la Ioan şi i-au zis: „Rabbi, Acela Care era cu tine dincolo de Iordan şi despre Care tu ai mărturisit, iată că botează şi toţi se duc la El...“. Ioan a răspuns, zicând: „Un om nu poate să ia nimic dacă nu i s'a dat din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire; iar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, cu bucurie se bucură de glasul mirelui. Aşadar, bucuria aceasta a mea s'a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ, pământesc este şi ca un pământean grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce I-a primit mărturia a întărit că adevărat este Dumnezeu.“