Caci e nevoie sa invatam si cum trebuie sa ne spovedim.
"Povestea un părinte că era odată la Locurile Sfinte şi a venit la el o femeie să se spovedească şi a stat zece minute timp in care a plâns neîncetat, în hohote, neputând să rostească nici un cuvânt, iar părintele, după zece minute, s-a ridicat şi a dezlegat-o de toate păcatele. Asta fără ca ea să fi zis ceva. Pentru că el i-a văzut sincera părere de rău şi hotărârea de a nu mai pacatui. Asta face ca o spovedanie să fie bună."
Eu am aflat in ani ce inseamna marturisirea asta si cum trebuie facuta ea si inca am nevoie sa-mi reamintesc repererele acestui moment, in care stau de vorba cu Dumnezeu, deschizandu-mi inima fara stanjeneala!
Preotia nu este o meserie ci o jertfa. Nu este deloc simplu ca un preot sa ajunga un duhovnic bun, pastrand empatia dar si distanta fata de omul ce-i incredinteaza tainele sufletului sau!
Fiecare crestin este liber sa-si gaseasca un duhovnic corespunzator insa nu este nici necesar si nici sanatos ca intre el si preot sa se stabileasca o legatura de prietenie sau de atasament. Asta poate schimba radical calitatea confesiunii.
Cel care reuseste sa inteleaga ca duhovnicul este intermediarul intre el si Dumnezeu, a facut un pas mare!
La spovedanie, ratacirea in amanunte, detalierea prea mare a păcatelor (mai ales a celor legate de desfrânare) nu este folositoare nici pentru cel care se spovedeşte, nici pentru duhovnic.
Părintele Arsenie Boca zicea ca „ajunge să-ţi aduci aminte o dată de păcatele tale, le-ai trecut o dată prin mintea ta, apoi uită-le!” Trebuie sa le uiti aducându-ţi aminte întotdeauna că eşti un desfrânat." Detaliile nu fac decat sa sminteasca! Exagerarea nu foloseşte sufletului omenesc si nu in asta constă o spovedanie bună, lucru pe care învăţătura ortodoxă ni-l spune dealtfel.
O spovedanie bună nu înseamnă nici gasirea scuzelor, ci pocăinţa adevărată.
Omul trebuie sa fie capabil sa inteleaga ce este pacatul, să-şi recunoasca păcatele sale si să creadă cu sinceritate că el este un pacatos!
"Povestea un părinte că era odată la Locurile Sfinte şi a venit la el o femeie să se spovedească şi a stat zece minute timp in care a plâns neîncetat, în hohote, neputând să rostească nici un cuvânt, iar părintele, după zece minute, s-a ridicat şi a dezlegat-o de toate păcatele. Asta fără ca ea să fi zis ceva. Pentru că el i-a văzut sincera părere de rău şi hotărârea de a nu mai pacatui. Asta face ca o spovedanie să fie bună."
Fara sa ai constiinta pacatului tau, fara să regreti, fara să urăşti caderea ta în păcat si fara sa vrei să nu mai repeti greseala … nu este pocainta si fara pocainta nu e nici iertare!
Pacatele odata marturisite nu se respovedesc, daca ele nu se repeta!
Nu le vom uita cu desavarsire si nu este rau, dimpotriva! Dumnezeu ne iarta dar nu şterge din noi şi amintirea păcatului. Dacă s-ar şterge cu totul amintirea păcatelor, am repeta neîncetat aceleaşi păcate cu gandul ca ne vom tot spovedi, curatandu-ne periodic constiinta!
Amintirea păcatelor e necesar sa ramana, ca un fel de reper, spre a nu mai gresi.
Am gresit Doamne, la Cer si inaintea Ta! Milostiv fii mie, pacatosului! Curateste-ma, iarta-ma, Doamne, si da-mi putere sa fac fata ispitelor, sa cred, sa iubesc si sa iert! Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu