De ce Octombrie si de ce... roz ?
Luna octombrie a devenit de cativa ani buni luna roz, luna de informare si prevenire a cancerului de san .
Aceasta este o initiativa a asociatiilor care militeaza pentru
sensibilizarea societatii in ce priveste aceasta boala, care ucide mii de femei anual. Una din 8 femei dezvolta azi un cancer de san si depistarea la timp, in faza incipienta, poate sa salveze multe vieti!
Nu este desigur nimic roz in a avea un cancer de san! Culoarea aleasa este doar un simbol al sperantei in fata unei boli mortale!
Femei bolnave sau iesite din tunelul intunecat al tratamentelor, incearca sa mai vada viata in roz ... aratand ca sunt puternice, purtand simbolic o cocarda roz, o bluza , o esarfa ori orice altceva de culoare roz, spunand lumii ca ea, viata, trebuie sa continuie si dincolo de aceasta boala!
Intamplator, sau nu, octombrie asta... roz are legatura cu toamna mea...
Frematand, cu durerea prelinsa printre crengile dezgolite,
udate de lacrimile ploii
reci, izbind ochiul si sufletul cu bogatia de culori, raspandind o bucurie
melancolica, cautata si aleasa spre vestirea zilelor grele ce vor
veni, toamna este trairea plenara de dinaintea adormirii, acea adormire necesara pentru renastere!
Caci este nevoie sa mori putin, ca sa poti reinvia!
Iubesc toamna. Mi se intampla uneori chiar sa simt durerea frunzelor ce se rup din arbori si cad, murind, jertfindu-se intr-un desavarsit anonimat, trecand in tacere "dincolo", asigurand naturii dreptul la reinnoire.
Ma gandesc ca toamna imi este data anume sa invat, sa plang odata cu ploile ei, sa traiesc cu bucurie durerea unui sfarsit, stiind ca el este, in mod inevitabil, un firesc al vietii la capatul caruia este Altceva!
Toamna mea e cu mine si in mine, sezonul bucuriilor mele dar si cel al bataliilor, surasul fericirii, zambetul buzelor insangerate de muscaturile spaimelor si lacrimile sarat-amarui ale neputintelor
ascunse indaratul pleoapelor umflate.
Ceva din tristetea ei... "optimista" face parte din mine.
Lacrima, dorul, visarea, speranta... prin astea ma identific cu ea.
Toamna mea este amestecul perfect de durere, nadejde, credinta si iubire, toate stropite cu picuri de teama, clipiri de exaltari mistice, penduland intre vigoare si slabiciune, bucurie si tristete.
Am venit pe lume in zorii unei zile de toamna.
Am visat in toamnele mele, am iubit, m-am bucurat de plinatatea lor, am plans, m-am tanguit, cand am avut de tanguit, m-am rugat, am cazut, m-am ridicat, am uitat sa ma rog si iar am cazut,apoi m-am rugat din nou. Am sperat cu toamnele mele si m-am impacat cu mine si cu cele ce mi-au fost date.
Intr-un sfarsit de toamna am aflat ca pentru mine iarna ar putea veni mai curand de cat as fi crezut.
Intr-o zi de toamna mi-am incheiat prima lupta si tot toamna am pus armele deoparte si dupa o a doua batalie, spre a-mi intarzia... iernarea.
Intr-o zi de toamna mi-am incheiat prima lupta si tot toamna am pus armele deoparte si dupa o a doua batalie, spre a-mi intarzia... iernarea.
Am ajuns sa nu imi mai numar toamnele asa cum o faceam inainte. Eu toamna nu imi mai aniversez nasterea ci timpul ce mi-a mai fost ingaduit sa-l mai traiesc!
Si am implinit... 11 ani de cand ma tot lupt sa nu ratez vreo aniversare!
Otravita in trup si ranita in suflet, mi-am ars pe cat am putut frica, indoiala, invidia, egoismul, orgoliul, rautatile gratuite, lasitatea, slaba credinta - si mi-am pus la incercare toate puterile.
Am trecut prin multe caderi, urmate de tot atatea ridicari - unele chinuite, jalnice, altele mai demne - si am continuat... Inca mai cad dar sunt decisa sa ma ridic! M-am intalnit cu diavolul in persoana si, recunoscandu-l, am inteles ca am facut un pas. Mi-am urcat Golgota, la propriu si la figurat, cu picul de umilinta de care am fost in stare!
Gustand picatura cu picatura amarul , spaima, neputinta, hidosenia, mutilarea, revolta, punand intrebari, afland raspunsuri , am ajuns sa inteleg si sa accept!
Dar nu ignorand realitatea ci asumand-o!
Dar nu ignorand realitatea ci asumand-o!
Nu stiu cati din cei ce vor citi aceste randuri pot sa inteleaga bucuria pe care o simt gandindu-ma la suferintele prin care am trecut !
Nimic nu regret!
Nu stiu cum sa-I multumesc Domnului ca mi-a permis sa traiesc o asemenea incercare!
Fara suferintele ultimilor 11 ani... nu stiu cum ar fi aratat sufletul meu astazi!
Cate nu am aflat despre mine, despre oameni, despre Dumnezeu, cate nu mi s-au dezvaluit, cate nu am invatat!?
Cate nu am aflat despre mine, despre oameni, despre Dumnezeu, cate nu mi s-au dezvaluit, cate nu am invatat!?
Azi nu as da aceasta experienta de viata pe nimic!
Ea m-a "resetat", m-a recladit in interiorul meu si mi-a daruit o capacitate speciala de a intelege timpul, lupta si pacea iernii mele ce va sa vina!
Acesti ani, cu toate opintelile, au fost o bucata de viata primita cadou! Viata mea, pe care o credeam sfarsita cand am aflat ca am cancer, a continuat intr-un fel diferit si, desi am mai avut un alt cancer... a continuat si inca mai continua, din mila si grija Domnului.
In acest timp ingaduit, m-am bucurat de atatea ... si am trecut pe nestiute din partea neagra a toamnei mele in cea colorata in... culorile sperantei!
Mai cad si azi de pe treptele Scarii ce duce spre Imparatie , caci inca ma fura lumea cu ale ei... Regret, imi detest slabiciunea si incerc sa ma ridic, iar si iar, si... o iau mereu de la capat!
Stiu cat sunt de debusolate, speriate si lipsite de nadejde. Am trecut si eu prin aceste stari.
La ele ma gandesc cand ma marturisesc! Poate ca vor prinde curaj daca vor afla si povestea unei supravietuitoare!
Stiu cat e de greu!
Stiu ca pare nedrept, ca boala vine pe negandite, tocmai cand crezi ca toate sunt la locul lor!
Boala asta te tulbura, te face sa te simti nedreptatita, te mutileaza, te face vulnerabila si ti-e frica... teribil de frica...
Boala asta te tulbura, te face sa te simti nedreptatita, te mutileaza, te face vulnerabila si ti-e frica... teribil de frica...
Asta pana cand accepti ca toate au un rost.
Caci, daca cancerul te cotropeste... e semn ca a venit timpul sa te gandesti la sufletul tau! Nu egoist ci ... altfel.
Caci, daca cancerul te cotropeste... e semn ca a venit timpul sa te gandesti la sufletul tau! Nu egoist ci ... altfel.
E bine sa faci ce trebuie facut: sa te rogi, sa te tii de tratament, si sa lupti pe cat se poate, cu curaj!
Pe calea Golgotei e necesar sa-ti faci ordine in ganduri, in sentimente, in viata si, cel mai important este sa te debarasezi de frica. E inutil sa-ti consumi astfel energia vitala pe care ai putea sa o folosesti ca sa te bati sa supravietuiesti!
Nu incetati sa visati, sa va faceti proiecte si sa continuati sa vreti, dragele mele surori de suferinta! Toate acestea sunt odgoanele de care puteti sa va agatati pentru a reusi sa iesiti cu bine din marele abis in fata caruia boala va pune.
Pe calea Golgotei e necesar sa-ti faci ordine in ganduri, in sentimente, in viata si, cel mai important este sa te debarasezi de frica. E inutil sa-ti consumi astfel energia vitala pe care ai putea sa o folosesti ca sa te bati sa supravietuiesti!
Nu incetati sa visati, sa va faceti proiecte si sa continuati sa vreti, dragele mele surori de suferinta! Toate acestea sunt odgoanele de care puteti sa va agatati pentru a reusi sa iesiti cu bine din marele abis in fata caruia boala va pune.
Daruiti iubire, chiar daca sunteti atat de nefericite, si fiti gata sa primiti iubire!Nu va retrageti in singuratate. Ea nu e cel mai bun prieten in astfel de momente!
Vorbiti despre ce simtiti, scrieti, confesati-va, scoateti din voi durerea ascunsa. Ea macina si nu e de ajutor vindecarii!
Imbracati-va in roz si... pretuiti timpul toamnei!
Dumnezeu sa ne dea putere sa luptam si sa intelegem, sa nu ne tulburam si sa nu ne temem!
Nu uitati : in luna octombrie se poarta culoarea roz! 😊
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu