sâmbătă, 21 iunie 2014

ZIUA 135

SI  IESIREA  DIN  LETARGIE

... sau cel putin asa sper!

Ieri nu mi-a fost rau dar nu mi-a fost nici bine!

Pai, s-o luam cu binele:
- bine... ca nu am avut nici un fel de dureri - ce binecuvantare!
- bine... ca greturile au ramas la nivel suportabil
- bine... ca am reusit sa fac cate ceva...

Ce-a fost rau :
- scaderea leucocitelor am simtit-o in sudori reci si slabiciune maxima - cu alte cuvinte, am  
   cam fost in patru labe  :) ;
- inapetenta, aproape totala, m-a impiedicat sa mananc ca sa mai prind puteri;
- senzatia de otravire mi-a luat cheful si de baut apa, ceea ce nu a fost deloc bine;
- nu am fost capabila sa-mi fac traseul de mers cotidian!

In rest... am alternat intre a fi activa si a ma lungi destul de des, incercand sa ma tin cat de cat de programul pe care mi l-am impus (adica, in afara de ceva usoara bucatareala, am mers la banca si am facut cateva mici cumparaturi!)
Iau exemplu in fiecare zi de la vecinii din cartierul meu, oameni trecuti de 90 de ani, care isi poarta singuri de graja! Ii intalnesc prin magazine ori pe strada, mergand cu pasi mici, unii sprijinindu-se in baston, dar gatiti, parfumati si cu zambetul pe buze... Pe unii ii cunosc doar din vedere, pe altii chiar dupa nume... Gandindu-ma la ei, ma intorc adesea de la usa si imi mai dau cu un pic de ruj ori imi umbresc locul unde aveam, pana mai ieri, sprancene,
incercand sa ascund mina de suferinda!  Imi invart fularul si... ma straduiesc sa nu dramatizez!

La serbarea vecinilor nu m-am dus. Evident s-a urmarit meciul la un televizor pregatit anume si a fost veselie mare iar golurile marcate de echipa Frantei  au animat peste asteptari intalnirea.

Asadar am trecut de ziua de ieri destul de bine, comparativ cu neplacerile de dupa celelalte cure, si sper ca azi sa fiu net mai bine.
Nu de alta dar duminica imi doresc sa pot merge la biserica!

In calendarul Golgotei mele au mai ramas asadar 24 de zile inca netaiate, din cele 74 numarate!
Nu am inclus si perioada de radio-terapie, care va fi destul de lunga (6 saptamani!) si care, mai mult ca sigur, ma va obosi (caci radioterapia cu boala mea de inima si stimulatorul cardiac nu prea fac casa buna) dar eu nadajduiesc in ajutorul lui Dumnezeu! Ce poate El nu poate nimeni!

Acum... vorba Domnului Iisus: "I-ajunge zilei răutatea ei! " 
Le iau asadar si eu la rand  si nu ma ingrijorez in avans de ceea ce inca nu a venit peste mine!
Vom trai si vom vedea!


EVANGHELIA ZILEI
MATEI 7: 1 - 8


1.Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
2.Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.
3.De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
4.Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău?
5.Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
6.Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.
7.Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
8.Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. Amin