joi, 5 noiembrie 2015

PENTRU CINE NU STIE

Si neamurile au programul lor de mantuire!
Asadar stradania oamenilor de a se mantui personal este destul de neeficace daca nu incearca fiecare sa faca ceva pentru ca viata neamului din care face parte sa devina mai demna, mai curata, mai morala!
Ajuta-ne, Doamne, sa putem ridica firea noastra din negurile vremilor!

Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Luca 11, 14-23

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu