La unul din cursurile de Patristica, unul dintre profesori, vorbind despre importanta traditiei in viata unui crestin, ne-a povestit cum a cunoscut el un calugar care fusese inainte un deligvent.
Acela, odata ajuns in inchisoare, venindu-si in fire, a devenit mistic si a sfarsit prin a se calugari, pocait si smerit. Stand de vorba cu el, preotul a aflat ca omul acela avusese o bunica foarte credincioasa, care il cara dupa ea la biserica, vrand-nevrand! Cum statea mai mult la bunici, copil fiind, se supunea fara sa stie regulilor crestine pe care bunica sa le respecta cu sfintenie.
Cu toate ratacirile lui, in adanc ii ramasese Hristos care l-a si salvat!
Gesturile celor care ne-au crescut, fie ele bune sau rele, ne raman in amintire si se transmit ca o mostenire!
Cu toate ratacirile lui, in adanc ii ramasese Hristos care l-a si salvat!
Gesturile celor care ne-au crescut, fie ele bune sau rele, ne raman in amintire si se transmit ca o mostenire!
In preajma marilor sau micilor sarbatori, imi pleaca si mie gandul, hoinar, in timpurile in care eram o copila, care, plina de curiozitate, isi urmarea bunica, asa cum copiii astazi privesc la televizor!
Si eu, asemenea calugarului din exemplul de mai sus, am primit de la bunica baza de credinta! Ceea ce simt ca mi-a dat ea este credinta insasi, convingerea ca Dumnezeu este cu mine in orice imprejurare, permanent si oricandsi obiceiul de a ma raporta mereu la El.!
Apoi m-a invatat sa-mi tin treaza constiinta, sa inteleg ca ceea ce fac imi va influenta viata, norocul, cum zicea ea!
Imi spunea ca toate raspunsurile le voi gasi in mine, caci Dumnezeu a pus in noi stiinta binelui si raului!
Asa se face ca, pana azi, ori de cate ori mi se intampla ceva... primul meu gand este la Domnul!
Obisnuiesc sa ma introspectez spre a intelege, spre a afla cauzele greselilor mele si a indrepta ce se mai poate...
Mi s-a intamplat sa cad la pat cand am inteles ca am gresit, imbolnavindu-ma efectiv, desi nu omorasem pe nimeni!
Dealtfel cred in cauza spirituala a bolilor si nu ma indoiesc ca si cele doua imbolnaviri de cancer, cu care m-am confruntat si ma confrunt inca, au o explicatie mistica, ca ele mi-au fost necesare spre a parcurge corect drumul meu spre Dumnezeu.
Nu am mostenit nimic material de la bunica mea, dar zestrea pe care mi-a lasat-o este nepretuita... !
Dealtfel cred in cauza spirituala a bolilor si nu ma indoiesc ca si cele doua imbolnaviri de cancer, cu care m-am confruntat si ma confrunt inca, au o explicatie mistica, ca ele mi-au fost necesare spre a parcurge corect drumul meu spre Dumnezeu.
Nu am mostenit nimic material de la bunica mea, dar zestrea pe care mi-a lasat-o este nepretuita... !
In "saptamana alba", inainte de Iertaciune, cand se intra definitiv in Postul Mare, bunica fierbea oalele!
Toata vesela, tacamurile, oalele si tigaile din bucatarie, treceau prin cazanul cu lesie!
Toata vesela, tacamurile, oalele si tigaile din bucatarie, treceau prin cazanul cu lesie!
In Saptamana Sfanta... abia daca o auzeam zicand ceva. Vorbea doar strictul necesar si bunicul, care era un galagios din fire, ii respecta tacerea.
In Saptamana Mare... il plangea pe Hristos!
In Saptamana Mare... il plangea pe Hristos!
In casa bunicilor, in prima si ultima saptamana a Postului Mare, sa fi vrut si nu gaseai nimic de pus in gura care sa nu fie de post.
Eu eram de felul meu slaba si, in general, bunica ma proteja, dandu-mi de mancare doar ce stia ea ca imi placea, insa cand era vorba de aceste doua saptamani... nu mai incapea nici o exceptie de la regula.
Dupa ce se intra in post, incepea curatenia casei si a sufletului!
De la cel mai mic sertar si pana in pod, totul era "luat la mana".
Haine, plapumi, perne, paturi si covoare, erau scoase afara, la aerisit...
Am scris, acum cativa ani, o poveste despre o intamplare, mai putin fericita, legata de acest... ritual. O puteti citi aici!
Intregul post era o lupta pentru curatire, innoire, schimbare!
Se varuiau pomii, gardurile, pietrele rogolelor, se ardeau deseurile adunate in curte peste iarna... se pregatea bucataria de vara, in fine, se facea tot ce trebuie spre a reincepe ciclul ancestral al vietii, pe care Pastele il deschide triumfator!
Seara rugaciunile erau mai lungi si, chiar daca noi spuneam doar una sau doua... stateam cuminti, in timp ce bunica se ruga pentru ea, pentru noi toti si pentru cei care plecasera deja la Domnul!
Amintindu-mi acestea imi pare ca au trecut sute de ani de atunci, ca toate s-au petrecut in alta viata! Si poate ca asa si este! Era o alta viata!
Dupa ce se intra in post, incepea curatenia casei si a sufletului!
De la cel mai mic sertar si pana in pod, totul era "luat la mana".
Haine, plapumi, perne, paturi si covoare, erau scoase afara, la aerisit...
Am scris, acum cativa ani, o poveste despre o intamplare, mai putin fericita, legata de acest... ritual. O puteti citi aici!
Intregul post era o lupta pentru curatire, innoire, schimbare!
Se varuiau pomii, gardurile, pietrele rogolelor, se ardeau deseurile adunate in curte peste iarna... se pregatea bucataria de vara, in fine, se facea tot ce trebuie spre a reincepe ciclul ancestral al vietii, pe care Pastele il deschide triumfator!
Seara rugaciunile erau mai lungi si, chiar daca noi spuneam doar una sau doua... stateam cuminti, in timp ce bunica se ruga pentru ea, pentru noi toti si pentru cei care plecasera deja la Domnul!
Amintindu-mi acestea imi pare ca au trecut sute de ani de atunci, ca toate s-au petrecut in alta viata! Si poate ca asa si este! Era o alta viata!
Nu aveam fiecare camera proprie, nu aveam televizor...
Ne priveam, ne ascultam, ne cunosteam si ne ghiceam unii pe altii mai mult si mai bine, chiar daca natura umana era si atunci, ca si acum, stapanita de aceleasi pacate!
Dar... sa nu ne plangem caci nimic din ce traim nu este fara stiinta si voia lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu