La inceputul drumului, pe care il avem de strabatut pana la Invierea Domnului, se spune ca trebuie sa incepem prin a cere iertare semenilor si a-i ierta pe cei care ne-au gresit. Abia apoi putem indrazni sa cerem Domnului iertare pentru noi insine!
Iertarea este una dintre cele mai importante conditii ale mantuirii.
Dupa ce meditezi la aceast subiect, ti se pare ca nu iti mai ajung zilele ca sa poti sa ierti, sa te rogi, sa implori sa fii iertat.
Mama mea, Dumnezeu sa o aiba in paza Sa, obisnuia sa spuna:
"nu vreau sa ma cert cu nimeni ca mi-e frica ca nu mai am timp sa ma impac!"
Iertarea este sublima dovada de ascultare si de iubire a lui Dumnezeu.
Caci dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
(Ev. Matei 6, 14-21)
De fiecare data cand rostim Rugaciunea Domneasca "Tatal nostru" ne invoim sa primim de la EL exact atat cat suntem capabili noi sa dam semenilor nostri!
"Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri"!
Dumnezeu ne da iertarea Lui pentru ca ne iubeste. Ne cunoaste puterile noastre slabe dar, iubindu-ne, ne da sanse, multe sanse, "de saptezeci de ori cate sapte", sa ne intarim!
El stie ca firea noastra e mereu cazatoare si ne sta alaturi, gata sa ne ridice dupa fiecare cadere!
Iertarea vine din iubire si iubirea vindeca, fiind sansa noastra de mantuire!
Doar sfintii nu au motive sa fie iertati.
Iertarea - data si primita - ne ajuta sa mergem mai departe frumos, oricare ar fi fost rana pricinuita ori cea care ne-a rapus. Prin iertare o luam de la capat!
Dumnezeu ne iarta ca sa putem sa traim dincolo de raul care ni s-a facut sau cel pe care l-am facut, si, dincolo de slabiciunile noastre, sa putem sa mergem mai departe.
Caci de toti si de toate putem scapa dar de constiinta noastra niciunde, niciodata! Caci constiinta noastra este locul lui Dumnezeu in noi!
Si Dumnezeu ne iarta! Daca EL ne iarta, cine suntem noi sa nu-i iertam pe cei care ne-au gresit?
Si totusi de ce nu am putea ierta? Ce ne-ar opri?
Poate mandria, orgoliul ranit, ranchiuna, invidia?
Nimic din toate astea nu ne va ajuta sa meritam iertarea divina.
Mandria ne deformeaza propria imagine si ne minte mereu, dandu-ne iluzia ca suntem buni, frumosi, destepti si de neinvins.
Neiertarea ne aspreste, ne urateste sufletul si ne leaga de trecut impiedicandu-ne sa avansam!
Obisnuim sa spunem: "Iert dar nu uit".
Este fals caci nu exista iertare fara uitare! Tinand minte raul facut... inseamna ca de fapt nu am reusit sa-l depasim, nu am iertat!
Dar cea mai distrugatoare neiertare ramane cea de sine.
Nimeni nu ne poate face mai mult rau decat suntem capabili sa ne facem noua insine!
De aceea e nevoie de duhovnic. El ne ajuta sa ne iertam, sa intelegem ca a insista in autoflagelare, dupa ce ne-am spus pacatul, nu este decat a cadea in alt pacat, pacatul neincrederii in darul iertarii lui Dumnezeu!
Cred ca este nevoie sa ne rugam mereu ca sa ne dea Domnul capacitatea sa iertam, sa uitam raul si sa putem iubi!
Iertand primim iertare, iubind primim iubire!
A fi in stare sa cerem iertare, inseamna a ne asuma greseala, incercand sa nu o mai repetam!
Pamantul nu se va cutremura si in inima noastra va pogora pacea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu