A OPTA ZI

„Hristos a fost tăiat-împrejur într-a opta zi și a primit Numele Său: pentru că în chiar acel moment noi am fost mântuiți de către El și prin El: întru Care, se zice, aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos, îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi. (Col. 2, 11-12). De aceea, așa cum moartea Lui a fost din iubire față de noi, tot așa au fost și Învierea Sa, și Tăierea-împrejur. Căci El a murit pentru ca noi, cei ce am murit împreună cu El întru moartea Lui față de păcat, să nu mai trăim întru păcat”.

„Mai mult, venind Fiul între noi, deși prin fire Dumnezeu și Stăpânul a toate, totuși, prin această venire, El nu disprețuiește măsura noastră. Dimpotrivă, El vine împreună cu noi sub aceeași Lege, chiar dacă, Dumnezeu fiind, El este Legiuitorul. Asemenea iudeilor, El a fost tăiat-împrejur a opta zi, pentru a-Și dovedi obârșia din neamul lor, tocmai ca ei (iudeii) să nu-L poată tăgădui. Pentru că Hristosul era așteptat din seminția lui David, El le-a oferit o dovadă a înrudirii Sale (cu ei). Căci, chiar și așa, circumcis fiind asemenea lor, ei se îndoiau de El, zicând: cât despre Omul acesta, nu știm de unde este. Cu atât mai mult ar fi avut motive de îndoială dacă El nu ar fi respectat Legea și nu ar fi fost tăiat-împrejur trupește”.

.Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Sf. Luca, III, 5-6, p. 17

„În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră şi văzuseră, după cum li se spusese. Şi când s-au împlinit opt zile şi trebuia să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, înainte de a se zămisli în pântece. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era cu El. Şi părinţii Săi se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Paştilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la Ierusalim, după obiceiul Praznicului, şi sfârşindu-se zilele şi pornind ei înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif şi mama Lui n-au ştiut şi socotind că Dânsul este înmpreună cu alţi tovarăşi de călătorie, au mers cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi; însă nu L-au găsit. Atunci s-au întors la Ierusalim şi L-au căutat. După trei zile L-au găsit în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Sale. Când L-au văzut părinţii Săi, au rămas uimiţi, iar mama Sa a zis către Dânsul: Fiule, de ce ne-ai făcut aşa? Iată, tatăl Tău şi eu, îngrijoraţi, Te căutăm. Dânsul însă a zis către ei: de ce era să Mă căutaţi? Nu ştiaţi, oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu Mi se cădea să fiu? Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. Apoi a plecat împreună cu ei şi a venit în Nazaret, şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste lucruri şi cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”LUCA 2, 20-21; 40-52

SF. VASILE CEL MARE

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie. Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei. Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani. Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.

Cu ale tale sfinte rugaciuni, sfinte Vasile roaga-te pentru noi! Amin