SINAXAR:
Pe când Ioan boteza în râul Iordan pe fiii lui Israel care-şi mărturiseau păcatele, a venit la el Domnul Iisus Hristos, din Galileea, fiind de 30 de ani. În acea vreme, Ioan spunea poporului: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca 3, 16). Deci a venit Iisus să Se boteze, deşi nu Îi trebuia Botezul, ca Unul care era curat şi fără de păcat, născut fiind de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Şi L-a cunoscut Ioan cu duhul şi se smerea pe sine zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3, 14). Fiindcă Sfântul Ioan avea nevoie cu adevărat să fie botezat de Domnul Iisus Hristos, ca unul ce era în păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva, ce era asupra a tot neamul omenesc. Însă Hristos-Domnul a zis către Ioan: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Deci s-a botezat Iisus în Iordan la vârsta bărbatului desăvârşit, adică la 30 de ani. Şi ieşind Domnul din ape, I s-au deschis Lui cerurile, iar Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste El în chip de porumbel („nu în trup de porumbel – trebuie ştiut bine lucrul acesta” – atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur), iar din cer, glasul Tatălui s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). A venit Mântuitorul Iisus la ape, ca să sfinţească firea apelor; a venit să Se boteze, ca să ne pregătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez; a venit la Ioan, ca acesta să fie pentru El martor adevărat, ca unul ce a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste El.
Epifania sau Teofania (grecescul theophania, însemnând "apariția / arătarea lui Dumnezeu") este una dintre dintre cele 12 mari sarbatori ale anului bisericesc si marcheaza incheierea Sarbatorii Craciunului.
Acesta este praznicul dezvaluirii Sfântei Treimi lumii, prin Botezul Domnului (evocat de toti cei trei evanghelisti sinoptici Matei 3,13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3,21-22).

Ziua Botezului Domnului Hristos si aratarea Treimii constituie momentul inceperii Legii celei Noi!
Odata cu acest eveniment, Mantuitorul nostru isi incepe propovaduirea.

El nu s-a sfintit pe Sine prin botez ci ne-a sfintit pe noi caci El, Cuvantul, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu adevarat, se intrupase si era ca si noi! "Căci spălându-Se Domnul ca om în Iordan, noi eram cei ce ne spălam întru El și de către El. Și primind El Duhul, noi eram cei ce ne făceam primitori ai Duhului de la El" ne spune Sf Atanasie cel Mare.
Iar acolo, la Iordan, Domnul s-a aratat intaia oara in Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh!
BOTEZUL DOMNULUI sa ne aduca sanatate, lumina pe drumul vietii, pace si iertare in sufletele noastre!
Fie ca binecuvantarea Domnului sa intre in casele noastre!
AMIN
„În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.” MATEI 3, 13 - 17
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu